Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE PE

 Rezultatele 931 - 940 din aproximativ 2207 pentru FACE PE.

Mihai Eminescu - Mănușa (după Fr. Schiller)

... grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat ... se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă ... în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici

... grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de ... și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri și chiar pe stăpânu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franțuzește la Hugo. Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutați mai totdeauna dintre robi, pe lângă că mai făceau boierului și servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau și o sarcină politico-socială. Când boierul avea necaz pe cineva, când era mahmur din cine știe ce pricină, când era scârbit până în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis ... iar boierul le subscrie “cu robustă convingereâ€�. Și pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deși nu mai au boierii noștri pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Ingeniozitate parlamentară

... nu va mai veni cu niciun proiect de lege în fața deputaților până ce mai întâi aceștia nu vor fi votat acel proiect. Majoritatea roagă pe guvern să nu facă dificultăți și să primească această propunere, după părerea noastră salutară partidului conservator, țării și Coroanii, cu atât mai mult că ea ... d-sa ! luă cuvântul și opuse următoarele: Domnilor, asta este iar o gogumănie, care mi-aduce aminte de d. Calino: - Câți bani trebue să plătesc pe an ca să învăț vioara ? întreba clasicul goguman pe profesor. - Anul întâiu, răspunse profesorul, o mie de lei; anul al doilea și ceilalți câte cinci sute. - Atunci, știi ce ? ai să începem peste un ... potrivea de loc istoria gogumanului cu propunerea d-lui prezident al Camerei, dar tonul arogant al d-lui P.P. Carp a indispus atâta pe deputații majorității, încât și cei nehotărâți au fostn împinși să primească propunerea, adăugându-i o notă specială privitoare la ministrul domeniilor. Astfel dar, orice incidente ... neplăcute, orice conflictă între legislativă și executivă sunt înlăturate pe viitor din momentul ce orice proiect de lege va fi votat mai din nainte, și ...

 

Alexei Mateevici - Iuda

... Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei ... sfântului oraș. Și a Golgothei. Jos în ceață, Din munte târgul se vedea, Iar sus, în pacea lor măreață, Trei cruci înalte înnegrea: Pe cele două... spânzurați Se mai vedeau cei răstigniți, Și slabi, la fețe-ngălbeniți, Erau de lună luminați. Iar pe-a treia nimeni nu-i. Păzit de ucenicii Lui, A fost Hristos luat ușor; Cu mare jale îngropat Și piatra gropii ... minții sale ostenite Să-i deie pace. Luminos I se arată lui Hristos. V Îl vede Iuda necăjit Pentru preasfântul adevăr, În greul chin, batjocorit Pe Dumnezeu, venit din cer. Îl vede într-a lui osândă

 

George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu)

... George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu) Noapte de iarnă de George Topîrceanu Cad din cer mărgăritare Pe orașul adormit... Plopii, umbre solitare În văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră, Și pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. Iarna!... Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. Scoate-o lume ca ... Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi... Și din valul de zăpadă, Ca o mută arătare Legănându-se pe stradă, Un drumeț ciudat răsare... Vine cu popasuri multe, Face-n calea lui mătănii. Câte-odată stă s-asculte Clopoțeii de la sănii. Alteori uimit tresare, Dă din mâini șoptind grăbit — Parcă spune-o ... peste drum: Poartă mică... pomi în floare... O fereastră luminată... Streșini albe de ninsoare... Toate-i par ca altădată! Și păreri de rău trecute Cad pe inima-i trudită, Ca un stol de păsări mute Pe-o grădină părăsită: „Bulgăraș de gheață rece, Iarna vine, vara trece Și n-am cu cine-mi petrece... Bulgăraș topit în foc, Dacă n ...

 

Anton Pann - Cîinile

... Anton Pann - Cîinile Cîinile de Anton Pann Cîînile pe gerul tare, Cînd ningea zăpada mare, Să-ncovrigase cu totul, Vîrîndu-și sub ooadă botul, Ș-într-a lui tremurătură, Clănțănindu-i dinții ... de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum ca-să-i e dragă, Aleargă-ntr-însa să bagă, Și pe mine-n vînt mă scoate, Să-i păzesc din curte toate. Dar vezi cap sec și la mine! C-astă-vara fuse bine, Și era ... peste măsură, Mai oprește de la gură Și îți și tu o casă, Știi că la iarnă îți pasă. Apoi după ce-mi voi face, Vie gerul cît îi place." Așa cîinele sirmanul Făcîndu-și, cum am zis, planul, Dacă sosi primăvara, După aceea și vara, Începe oase s-adune ... cîini să le ia nu lasă, Ca-i trebui să-și facă casă. După ce-a strîns puțintele, S-a întins pe lîngă ele, Ș-începu să se privească Ca s-apuce să zidească. Dar uitîndu-se-n lungime, La toat-a lui întregime, Și ...

 

Vasile Alecsandri - Vânătorul

... Vasile Alecsandri - Vânătorul Vânătorul de Vasile Alecsandri Vânătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează însoțirea naturei cu mândrul soare. Valuri limpide de aer, ca ... pasul lasă urmă verde, Ce-n curând sub raza caldă se usucă și se perde. Vânătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineții, Admirând jocul luminei pe splendoarele verdeții, Admirând în umbra caldă florile de prin poiene, Și pâraie cristaline, și vultani cu mândre pene. Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică, Cu-a lui frunză argintie făcând umbră pe vălcică. Vânătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare... Două veveriți pe

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului

... domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în care nici ... te adună cu UNU ecou al visului fără identitate fugărind alt ecou dincolo de maluri prin pădurile facerii un dinte alb de forma sufletului ram pe ram în codrul de greșeală ales zălog pentru frunza rară mereu la persoana a treia despre tine cum stă floarea deșertăciunii pe umărul dilatat al zilei următoare cum roade în închipuire gîndul ascuns cenușii toate încheieturile urii un nod de iubire aleasă rodește în pustia ta ca ... care te amiroase numai prin văile cernitelor culoare care te umple de spumă în valurile caldelor iluzii și-n ambalaje ieftine și clare te-aruncă pe scara circumvoluțiunilor tale de crustaceu egoist acolo undeva

 

Ion Luca Caragiale - Educațiunea sentimentală la vite

... educațiune raționale. Până unde a putut merge omul cu știința în cultura vitelor, se va vedea mai la vale dintr-un singur exemplu, pe care probabil nu l-a aflat nici o altă gazetă înaintea noastră; căci, dacă l-ar fi aflat, n-ar-fi lipsit să ... tinerel de vreo trei ani, foarte frumușel. — Câte parale? întrebă negustorul. — Un franc kilogramul, i se răspunse. Negustorul, om fără educație sistematică, crescut pe alte vremuri și locuri, zice: — Apoi, nu vreau să-l tai... îl iau de prăsilă. — Nu face nimica; dacă-l iei, poți face ce poftești cu el; noi ți-l dăm pe cântar. — Foarte bine. Îl trag pe tăurel la cântar și iese 400 de kilo. — Greu e! zice negustorul. — E taur cultivat! i se răspunde. Și negustorul numără 400 de ... a cântărit taurul exact. O a doua telegramă, același răspuns. Negustorul merge-n persoană la domeniu. — A slăbit taurul pe drum, desigur. — Cum, domnule, să slăbească o vită îngrijită bine în timp de douăzeci de ceasuri cu optzeci de kilo? nu vedeți dv. că

 

Vasile Alecsandri - Ceasul rău

... Vasile Alecsandri - Ceasul rău Ceasul rău de Vasile Alecsandri Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mândră oaste, Oaste de români! Toți voinici de frunte Care merg să-nfrunte Oarde de păgâni. Iar pe-o culme verde Ce-ntre munți se pierde Stau de mi-i privesc Două surioare, Albe lăcrimioare, Care mi-i jelesc: Vezi tu, surioară, Oastea ... dragul meu? Ei se duc în vale Unde țara-n jale Geme cu amar, Căci au intrat iară Sabie în țară, Paloș de tătar. De pe munți în poale, Cu armele goale, Ei mi se cobor, Și prin cea urdie, Dragă, o să fie Mare, mult omor! Căci tata bătrânul Nu ... un copilandru, Și mult îl iubesc! El n-a vânat încă Decât șoimi de stâncă, Cerbi cu coarne mari; Ș-acu-ntâia oară Face, surioară, Goană de tătari. Ș-așa mult mi-e frică Ș-inima-mi se strică Când gândesc la el, Că mult, mult îi place Vitejii ... fie cuvântul Zis într-un ceas rău! Hai la mănăstire Ca să dăm de știre Pustnicului sfânt Să ardă tămâie Ca să nu rămâie Tătar pe ...

 

Dimitrie Anghel - În furtună...

... stol, unul singur se avînta mai sus, precum tot el știa să se lase mai bine furat de fluidul element în adîncuri, ca să răsară pe vîrful unei creste, ca și cum ar fi fost reînsuflețit și dus de voia valurilor, ca apoi să se ridice ca o săgeată într-un ... ce acea pasăre, simțind parcă adîncul gîndurilor mele, se răzlețea din cînd în cînd de stol și fulgerătoare venea cu aripa ei albă să treacă pe dinaintea geamului meu, ca apoi să se piardă din nou în furtună. Spre neguri zbura pierzîndu-se pasărea, ca să apară din nou, mergînd parcă ... deasupra stîncilor ascuțite, căutînd primejdia și pierea din nou într-o bătaie de aripă. Și în acest timp, furtuna creștea, aducînd negrele catifele ale nopții pe valuri, purpurii lumini se aprindeau licărind pe subt obloane, arătînd parcă spaima de întunerecul ce avea să vie. Strînși desigur în jurul meselor familiare, subt alba lumină a lămpilor prietenoase ... este așa cum este, căutau să-și alunge întunericul din suflet și să puie oleacă de lumină față de multul întunerec ce are să vie pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>