Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN NOU

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 966 pentru DIN NOU.

Emil Gârleanu - Gândăcelul

... depărtare. Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lujerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele. În mintea lui își înjghebă planul. Să se suie pe lujer în ... de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face. Atunci se mișcă din nou, și după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi ... în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou și văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, și când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa ... mers. Mult să fi mers. Se uită în jos și-l prinse amețeala. Privi în sus și se cutremură. Ce, nu făcuse nici un sfert din ...

 

Dimitrie Anghel - Două glasuri

... singurătatea aceea mare ce mă împresura, simțeam că mi-era lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se va apleca pe agonia mea și că voi muri ... chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi am crezut că poate-i ecoul propriului meu glas, al propriei mele ... viață, răsuflînd îndelung, am răspuns cu o altă plîngere, cu un alt strigăt de ajutor, la care glasul nevăzutului muribund s-a trezit din nou, simțind și el desigur ca și mine că nu e singur în fața morții și că o durere necunoscută se înfrățește cu a lui ... cu stele. Ca ochii licăritori ai altor răniți poate, cari căzuse pe întinsele cîmpii azure, nenumăratele puncte luminoase clipeau în infinit privind la mine, și din ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... și în afară de muzica aceea dulce ce înfiora codrul, nimeni nu venea înspre noi. Sonore notele răsunau, și acum ai fi spus că vin din cer, de undeva, călătoreau prin aer, apoi, tot mai aproape parcă, pînă ce deodată culorile unui steag se aprinseră în aer și răniră cuprinsul. Și ... precum nimic războinic nu era în tot alaiul acela de capete bălaie, cu mustața abia mijindă, îmbrăcat numai în aur și în fireturi, care plecase din țara lui spre necunoscut... Era mai mult o armată gătită de paradă, o armată ca să facă frumos la cucoane, un alai elegant, gata să ... codrul bătrîn treceau mai mult prevestiri de moarte, și eleganța aceea părea stranie în pustiul acela, unde fiecare era un călător. Și parcă văd apoi din nou, după un ultim salut și o ultimă mîngîiere pe obrazul meu, pe general urcat pe negrul lui cal înflorit de spumă. Mîna domoală a ... întins spada. O comandă scurtă, într-o limbă necunoscută, a sunat, și întreg alaiul a pornit. Muzica a început din nou ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

... mă să-mi încep cronica. Ziceam că Conul Gugumano este un... un... Mi-am pierdut șirul !... Am început rău ! Să încerc a începe din nou și mai bine, de se poate. Să vedem ! Se culcă despre ziuă obosit d'atâta lucru, și se deșteptă a doua zi târziu ... a, sapristi ! repetă conul Gugumano. Ce nerod sunt ! Unde dracul aș merge să petrec câteva minute, ca să diger !... Și rămâne pe gânduri. Feciorul intră din nou ca să rădice serviciul. - Cuconașule, zice feciorul umilit, aș îndrăzni a vă ruga... - Îndrăsnește, dobitocule ! respunde primarul Bucharei. - Am o nepoată în glasa ... de fete, începând de unde este nepoată-ta; am să petrec câteva minute, ca să diger. Să-mi puiă caii. Scena se petrece în una din clasele primare de fete din coloarea de ciadiriu în Buchara. Profesoara face esamenile anuali în presința câtorva notabili ai mahalalei, părinții copilelor. D'odată o trăsură coconească se oprește la ... Conul Gugumano fumează, și, din când în când, aruncă în aer și câte o roată de fum, care merge să se spargă în nasul unuia din ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

... îngrozit, dar în fața căreia se va bucura veșnic ca de o nouă naștere, ca de o nouă germinație ajunsă, ca de o nouă eflorescență. Din toate creațiile acestea dibuite, din formele ce poate au păcătuit întrucâtva față de divinitate, din slăbiciunile și neajunsurile unora, din fragmentele perfecte și neasemuite ale altora, se va alcătui mîine prototipul, se va ajunge idealul, se va crea chintesența. Supremul sculptor, printr-o idee prea ... sus, de sub imensul coviltir boltit, tot ceea ce supsese gura arsă de sete a lacomului soare, ca după o mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ca din orificiul unui uriaș ce ar fi băut nemăsurat într-un ospăț, proptit pe arcadele cerului, și se revărsa tumultuos ca din prisosul unui roman ce și-ar fi pus degetul în fundul gîtlejului aplecat pe vomitoriu, grăbit și gelos de cei răzemați pe un cot pe ... a făcut micșorat de depărtări, scînteie diafană a jucat, ca un pic de spumă zvîrlit de valuri deasupra uriașelor creste, ca prefăcut din nou scînteie, jucător pic de spumă, fluturătoare năframă și albă treflă de lumină, să reapară ducînd înflorita ramură de măslin ce anunță împăcarea. Sub o imensă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Dedicație (Iosif)

... Ştefan Octavian Iosif - Dedicaţie (Iosif) Dedicație de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție M-apropiu din nou de dumbrava cea sfîntă, Să cad în genunchi la străvechiul altar, O dragoste veche din nou mă frămîntă : Îmi freamătă frunza, iar apele-mi cîntă,     Și toate ca-n vis îmi apar. Ah, iar sunt copilul nebun de-altădată ! O floare ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... În dreptul porții dânșii se opriră: de sub pătura ce acoperea năsălia ieșea un horcăit răgușit, care se stingea cu totul o clipă, apoi izbucnea din nou. Am auzit bine și mi-a rămas săpat în adâncul minții fiecare cuvânt din convorbirea celor doi soldați. Cel dintâi se întoarse și spuse, cu glas plin de spaimă: Moare, măi. Da, moare, îi răspunse celalt. Întâiul urmă: Să ... Atunci se petrecu ceva groaznic. Pompierul scoase un strigăt de durere, un strigăt așa de adânc, că mi s-a părut că ieșise din fundul unei hrube, de sub picioarele mele. Apoi, cu cea din urmă putere, vroi să se scoale, se prăvăli pe o coastă și se răsturnă jos, trântind pe soldatul ce se plecase peste dânsul. Casca se ... A doua zi m-am jucat, ca de obicei. Tot ce privisem cu o seară mai înainte se ștersese ca un vis. La întâmplarea din seara trecută nu mai gândeam, cum nu mai gândeam la zgâriiturile care mă usturaseră numai în clipa când mi le făcusem. Dar a treia ... a venit generalul. Eu n-am crezut; căci de la fereastră am văzut sicriul purtat pe un tun, iar deasupra sicriului, casca. Și atunci, din ...

 

Cincinat Pavelescu - Cântec vesel

... Cincinat Pavelescu - Cântec vesel Cântec vesel de Cincinat Pavelescu O, cântece, veniți napoi! Acum din nou sunt fericit. Iubita iarăși mi-a zâmbit Și iar întreabă după voi. O, cântece, vă mulțumesc, Voi sunteți iarăși lângă mine, Ca și ... Din fundul inimii tăcute Ieșiți! A re-nviat iubirea! Și sunteți dulci și sunteți multe, Adesea m-ați făcut să plâng, Dar azi din ...

 

Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi)

... Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi) Primăvara de Gheorghe Asachi Anacreontică Neaua-n pământ ascunsu-s-au Și ceriu-i făr de nori, Se-nvăsc din nou iar arborii De frunze și de flori. De-acum nu cade turbure Apa din stânci în văi, Râul cu line murmure Curge pre-a sale căi. Că-s toate-aice trainice Anul ne-arată chiar, Stelile apuindu ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... În pieptu-i de aramă!“ Ah! cui ar fi trecut prin gând   Ș-ar fi crezut vrodată Că mulți lipsi-vor în curând   Din mândra noastră ceată! Priviți! Din nouă câți eram,   Și cu sergentul, zece, Rămas-am singur eu ... și am   În piept inima rece! Crud e când intră prin stejari   Năprasnica secure ... plini de scântei   Și mult cumplit mă doare Când mă gândesc la frații mei,   Cu toți periți în floare. Cobuz ciobanu-n Calafat   Cânta voios din fluier, Iar noi jucam hora din sat,   Râzând de-a boambei șuier. Deodat-o schijă de obuz   Trăsnind ... mânca-o-ar focul! Retează capul lui Cobuz   Ș-astfel ne ... c-un moviloi   De leșuri musulmane. Sărmanii! bine s-au luptat   Cu lifta cea păgână Și chiar murind ei n-au lăsat   Să cad-arma din mână. Dar ce folos! ceata scădea!   Ș-acum rămăsese Cinci numai, cinci flăcăi din ea,   Și cu sergentul, șese! ... Veni și ziua de asalt,   Cea zi de sânge udă! Părea tot omul mai înalt   Față cu moartea crudă. Sergentul ... luat osânda „Ah! pot să mor de-acum, am zis,   A noastră e izbânda!“ Apoi, când iarăși m-am trezit    ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 5

... murit !â€� Dar ce visuri peste noapte: Se făcea-ntr-un loc urît; Era gol, mînjit de sînge, Și strîngea copii de gît; Și-nviau din nou copiii, Tot mai mulți parcă veneau Și, ca niște draci în juru-i, Chicoteau și țupăiau... Asudat, se scoală-n ziuă Ca de-o luptă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>