Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU CHIAR

 Rezultatele 821 - 830 din aproximativ 1002 pentru NU CHIAR.

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... l batjocorească. Leiba a stăruit călduros să-l facă a înțelege gravitatea lucrului, cum era hanul izolat departe de sat și chiar de șosea. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povățuit să fie cuminte; nici să nu mai pomenească de așa ceva, ca să nu deștepte în adevăr, într-un sat unde oamenii sunt răi și săraci, pofte de călcare. Mai târziu, peste câteva zile, îl căutară pe badea Gheorghe ... izbește pe unul de altul cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi... Un zgomot s-auzi, o trosnitură care cu nimic nu se poate compara, la întâlnirea celor două titve smăcinate una pe alta. Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime ... jidan, voi să apuce pe Zibal în brațe să-l gâdile. "Lasă-mă în pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună ... ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... lemne și îngrijea două vaci. Cum vedeți, mănăstirea, înconjurată cu ziduri înalte, e cocoțată pe vârful unui deal, în mijlocul câmpului, și, pentru că înăuntru nu sunt, acum, călugărițe – ca pe vremuri, nu prea abate nimeni pe aici. Iarna, însă, când viscolește și drumurile sunt astupate de troiene, nu zărești țipenie de om primprejur, așa-i de pustiu locul. Dar mă dedasem cu urâtul: peste zi, hrăneam galițele, spălam și hrăneam copiii, făceam mâncare ... mă gândeam la nunta de la Panciu și la logodnicul care avea să vină să mă vadă. Fricoasă nu eram din cale-afară, dar, totuși, nu-mi era oarecum îndemână, mai ales îndată ce cădea noaptea, când începea să se audă, împrejurul zidurilor, urletul jalnic al haitelor de lupi, ce ieșiseră ... ce plângeau în pat, m-am pus lângă dânșii, plângând și eu în tăcere, iar ei, bieții, mă cuprinseseră de după gât, țipând: - Țață! țață, nu ne lăsa!… Tot mai aveam nădejde că nu vor putea intra în casă, dar, când începură să izbească cu topoarele în ușă, inima mi se făcu cât un purice de mică și mai ...

 

Duiliu Zamfirescu - La bal mascat

... n mare; universul în nimic. Stam pe-o bancă. Lîngă mine, un domn sta lîngă o mască Învățînd-o cu-al său spirit cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai ... masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu-se prin umbra teilor îmbătrîniți, Gîndul, mai bătrîn ca teii, îi găsea întineriți. Vai ! și oare unde-s toate cîte ... că se rupe din a danțurilor rînduri, Și venind la mine-mi zice: — Spune-mi: tot o mai iubești? Te văd trist... nu rîzi de lume? Rîzi ca mine !...                                                   Ce gîndești. Ea-mi vorbea... Și-n tremurarea glasului recunoscusem Vocea-n care altădată cu-atît drag mă încrezusem ... tot praful mișeliilor lumești? Ea tăcea... dar mîna-i albă se-ncleștase de-a mea mînă Și simțeam, simțeam că-asupră-și ea nu mai era stăpînă. Atunci, surd la glasul minții, lîngă mine cum ședea O dusei pînă-ntr-o umbră: — Voi a te mai ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)

... ai născut Pentru-a noastră desfătare, Pentru-al nostru trai plăcut!" Lăutarul, cu mândrie, Sparge harpa de pământ. — ,,Pentru inimi de robie Nu voi, doamne, eu să cânt! Dacă cânturile mele June suflete răpesc, Ale voastre inimi rele, Inimi moarte, nu-nfloresc. Astfel vântul dezvelește Cu-al său fraged sărutat Crinul care-mbobocește, Dar nu crinul cel uscat!" Zice și pe loc dispare; Dar prin vânturi care gem, Oaspeții, cu-nfiorare, Auziră ăst blestem: ,,Voi, ce tartĂ¡rul v-a ... a revărsat În nopți fatale de voluptate Cu nori de crime și de păcate Pe fața lumii ce-ați insultat; Voi, ce dați moartea chiar în amor Ca șerpi ce-n ora lor de-nrodire, De voluptate și fericire, Turbați omoară complicii Ior; Voi, ce cu hulă la cei mai ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele

... ambru și tînăr-adorată În templul de la Sestos, locaș dezmierdător, Ascultă preoteasa pe Hero-namorată Și vin în ajutor! Această lungă noapte Leandru meu nu vine! În dar veghez în turnu-mi și farul am aprins! Sufla pe mare vîntul, și prin întunecime Ast far de vînt s-a ... și spune un cuvînt. Phebus acum apare și niște surde șoapte Aud trecînd pe vînt.â€� Așa se roagă Hero la zee cu-nfocare. Cyprisa nu răspunde. Phebus a răsărit; Și corpui lui Leandru zdrobit, adus de mare, Pe mal s-a tipărit. Amanta desperată revarsă în ... ca să plutească cosița sa de foc, Prefumul voluptății în aer revărsase: Tot sufletul de dînsul în Sestos se-mbătase. O, timp de fericire ce nu poci să exprim, Amor, o, foc din ceruri, o, simțimînt sublim! Cum vă schimbărați cursui și cum divina miere În cupa vieții mele s-a ... lire june Pe boarea dulce-a serii făceau ca să răsune. Iar tu, o, muma Herii, plîngi pe copila ta! Cosițele-i bălaie nu vei mai răsfăța! Zei cruzi, oh! de la Hero, ce în durere geme, Primiți drept sacrifice profundele blasfeme! Voi ați vărsat în sînu-mi amorul ...

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

... venea să dezgroape pe împărat, își pusese toate puterile ca să dovedească pe fiul cel mai mic al împăratului. Vezi că duhul știa că de nu va putea nici în a treia seară să izbutească, apoi trebuia să-și mute gândul; nu mai putea adecă să-l dezgroape, nici la amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și ... glas, dară fără să știe el ca ce să fie. Stete locului, și mai ascultă. Auzi ca și întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni. Ce să facă? Să se ducă acolo, nu-i da meșii, că nu știa ca ce drăcovenie o fi aia. Atunci întinse și el arcul, dete drumul săgeții și tranc! lovi drept în capacul crăcătiței, și îl dete ... îi trăgea cu totul în cameră. Făcu unuia, făcu la doi, până la al șaselea. Dracul de zmeu cel d-al șaptelea, pesemne că el ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde

... Parlamentului. - Deputatul Gianabet interpelează pe ministrul de resbel, în privința bombelor cu cari se bombardează orașele românești. Interpelatorul întreabă, dacă ministrul știe pentru ce ghiulelele nu bat la țintă și nu fac explozie, spre rușinea lui Abdul-Kerim. Ministrul răspunde: ioc ! Dupe răspunsul ministrului, Parlamentul votează o moțiune de sictir ministerului, formulată de interpelator. Anasini-Zavrac ... Toate silințele guvernului român, de a opri ca teritoriul său să devie teatrul resbelului, au fost zadarnice. Ostilitățile au început aseară cu furie chiar în București. Un birjar muscal a bătut de moarte în podul Mogoșoaii pe un calfă turc dela bragagiria lui Vahit-Abdula, cauzându-i ... urmă a acestui oraș, bașabuzucii au fost la înălțimea lor tradițională. Cu un sânge rece minunat au privit Turtucaia în flăcări. Și ca să nu piarză ocazia a se bucura, ca niște adevărați artiști, de acest măreț spectacol, au dat fuga cale de trei sferturi de poștă afară ... a trece Dunărea, umblând pe apă în picioare până 'n genunchi. N. B. Din cauza întreruperii căilor, neprimind de trei zile poșta din Urlați, nu

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... a putea pedepsi pe acei blestemați de zmei, pentru nesocotita lor îndrăzneală. Dar fii-mi milostiv și mână de ajutor. - Dragul meu Greucene, răspunse împăratul, nu pot să schimb nici o iotă, nici o cirtă din hotărârea mea. Și aceasta nu pentru altceva, ci numai și numai pentru că voiesc să fiu drept. Poruncile mele voi să fie una pentru toată împărăția mea; la mine părtinire ... a împăratului și dreptatea celor vorovite de dânsul, Greuceanu cuvântă cu glas voinicesc: - Fie, mărite împărate, chiar de aș ști că voi pieri, tot nu mă voi lăsa până nu voi duce la capăt bun sarcina ce îmi iau de bună-voia mea. Se învoiră, și preste câteva zile și plecă, după ce puse la ... pe mumă-sa și pe soră-sa cea mică, ca să vină să vază minunea. Fata cea mică zise: - Măiculiță și surioară, pasărea asta gingașă nu mi se pare ogurlie pentru casa noastră. Ochii ei nu seamănă a de pasăre, ci mai mult seamănă a fi ochii lui Greuceanu cel de aur. Până acuma ne-a ...

 

Alexandru Macedonski - La harpă

... IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII I Precum în gol un sunet nu dă nici o vibrare, Astfel și de pe harpă zburând a mea cântare Nu poate-n acest secol să afle un ecou; Dar tu, de tainici versuri, o! harpă dezmierdată, Urmează-ți al tău cântec, căci dânsul în veci ... rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n suflet un suspin? IV A ... înăsprită Izbindu-se-n mânie, cu creștetul, de nori? VII C-acele voci multiple sunt coarde inspirate Ce fac ca să tresară la tonuri cadențate Chiar firele de iarbă din văile adânci!... Accente, cari noaptea, trecând ca o suflare Produc acel lung freamăt vuind din depărtare Prin scorburile sumbre căscate printre ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... și strigă de vânzare oscioare fărâmate din țeasta unuia dintre împușcați. A trebuit să leșine fata, și, după toate bunele reguli, o fată nu poate rămâne leșinată prea mult. Gemu ușor, și își întinse brațul pe lângă gâtul meu, cu o mișcare de vis. Putem cânta ca în La ... irezistibil, curiozitatea cititorilor prin partea ei informativă. Adică: pe care cititorul în general binevoiește să o considere ca informativă. Însă aceasta e o confuzie. Arta nu informează. Când nu e pur fantastică, ea, inevitabil, operează și cu date sau imagini care, în experiența noastră practică, sunt firește localizate în timp și în spațiu. Dar ... a cerului atic scotea din fiece nuanță o licărire delicată și precisă, și întregul peisaj strălucea ca imaginea proaspătă a unui apțibild. Noaptea nu era decât o zi mai ușoară, mai pură, mai albastră, în care umbrele de cerneală ale copacilor, tăiate de un foarfece exact, se lipeau pe ... viața neogrecească, de la moartea romantismului naiv încoace. Această curioasă coincidență de elemente, comic și violență, Scorțescu ne-o prezintă într-o concentrare artistică ce nu ...

 

Alecu Donici - Zmeul

... ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat: — Zburdalnică ființă! Tu, care toată ziua cu-atâta ușurință, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândești în aer miroase și fiori? Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spațiu abia ... zice. Eu soarta-ți n-o doresc. Tu zbori legat, Eu liber mă desfătez aice De flori înconjurat. A ta zbârnâitură e șărlătănerie; Chiar starea ta atârnă de vânt și de copii; În fine, tu ești jucărie, Iar eu sunt dintre vii. Așa și între oameni sunt șarlatani, sunt ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>