Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL DIN URMĂ

 Rezultatele 781 - 790 din aproximativ 1192 pentru CEL DIN URMĂ.

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

... se mai retragă înapoi, și ar fi neapărat nevoită până în sfârșit să acorde de silă o imediată și anume aplicare a principiului din art. 44 al tractatului, d. Brătianu și ai d-sale de sigur ar începe să strige că țara este junghiată și aruncată la picioarele străinului ... nu v-a fi inspirat decât de cele mai meschine interese personale și de gașcă. Buna credință și modestia caracteristice ale patrioților subliniați din ulița Doamnei ! Nu ne mirăm de loc; ceva mai mult, pare că-l vedem pe Românul apărând, cu ocazia căderii d-lui Brătianu, în chenar ... miniștri, odată cu depunerea jurământului, vor fi numiți Asasinii României, iar M. Sa va fi dat iarăși în judecata supremă a tribunalelor secrete din mahalalele compuse din căprăriile electorale ale gardei civice. Toate aceste mici mizerii însă, un guvern serios și cu judecată le-ar pune ușor la regulă. Aceea ce ar ... putem ieși într'un chip ușor și normal. În așa stare încordată ne aflăm, încât un om cu ochii cei mai deprinși nu vede decât cel puțin un pas înainte, iar despre rezultatul final și desăvârșit al situației, nu poate răspunde decât cu vorba

 

George Coșbuc - Un cântec barbar

... George Coşbuc - Un cântec barbar Un cântec barbar de George Coșbuc Voi lași dătători de porunci, Mai râdeți! Nevolnică turmă, Mai râdeți, că-i râsul din urmă! S-apropie ziua! Și-atunci Vedea-veți, sălbateci barbari, Câmpiile voastre-necate De vuietul multor armate, Ca vuietul apelor mari - Veni-vom ca-n ... potop Spre Roma! Călcînd pe cohorți Răzbi-ți-vom colosul de-aproape Și nu va mai fi cine să-ngroape Mulțimea cea mare de morți! Din Istru vom face pârâu, Să-l umpli, romane, cu sânge, Cu lacrimi pe care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să ... munte Și cerului da-vom asalt. Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu L-om prinde de barbă-nhățându-l, Cu tronu-i cu tot răsturnându-l Din cer, căci acel Dumnezeu Ce lasă pe-al vostru pământ Să crească atâta urgie, Acela nu poate să fie Nici mare, nici tare, nici sfânt ... ni-e ura, În ziua din urmă a ta! Că dacă voi toti ati muri De spaimele morții nainte De-al nostru sosit, din ...

 

George Coșbuc - Lordul John

... John, prinzând de veste Cine e și de-unde este, Pleacă-n grabă ca să vadă Dacă e adevărat. Ca mulți lorzi de viță veche Din întunecatul Nord, Lordul John e-ntr-o ureche: Fluieră pe drum și cântă Și e cel dintâi la trântă. Și-i voinic fără pereche Și e cel mai tare lord. A găsit în urmă satul; Pe țăran el l-a găsit Ocupat cu măturatul Curții. Și, ochindu-l ... “ – „Eu.“ – „Spun că ești grozav de tare De ți-a mers cuvânt prin lume, Eu din Londra vin anume, Să ne punem la-ncercare. Trântă deci cu tine vreau!“ Willy Spucker se crucește, Simte palmele că-i ard, Leneș ... cu ce gând vine!“ Lordul John privind cu jale Și tinându-se de șale: – „Să-mi azvârli, te rog, creștine, Și cel

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... în care satana își serbează petrece­rile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, dis­trusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște ... mamă, căci am sfârșit lemnele de foc și gerul tot crește. — Vom împrumuta la vreun megieș vreo câteva vreascuri, iară mâine mă voi duce din nou la guvernorul orașului, să-i cer încuviințarea ca să iau lemne de foc din depozitul pentru vă­duvele invalizilor. — Cum? vrasăzică, guvernorul astăzi nu te-a primit? întrebă fiica cu mirare. — Nu! Nu m-a ... grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia din pereți, din cauza furtunii. Dar mai la urmă ce ne pasă nouă de toți dracii ruinii, să vorbim mai bine de neajunsurile noastre. Așadar, e lucru hotărât ... ...

 

George Coșbuc - Nucul (Coșbuc)

... George Coşbuc - Nucul (Coşbuc) Nucul de George Coșbuc Informații despre această ediție Tot mai ceri puțin-rămasei Inimi să mai simtă mult? Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-airea: Ziua-n vânt îți văd doinirea,          Noaptea ți-o ascult. Umbra ta-nvălia rotundă Masa cea ... Mâni trudite-acum că vede — El e tot copil, și crede          Că-i tot vară-n lunci. Plânge-acum cântând sub tine, Nucule, pe cel ce-i dus — Nu mai vine-o nu mai vine! Și-și îngroapă-n palme fața: Cât de tristă-i sting ei viața,          Neguri ...

 

Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice

... rămâneau mai prejos. Era ultima întrunire a secțiunilor conspirației. Ca să înțeleagă mai bine cititorul, trebuie să spun că vasta urzeală se compunea din secțiuni cu număr restrâns de membri, de la zece până la optsprezece inși. Unul din aceștia, fără să știe ceilalți, avea relațiuni cu un altul din o altă secțiune; așa că, la un moment dat, chiar dacă s-ar fi prins una din acestea lucrând, nu s-ar fi putut descoperi nimic mai mult decât o mână de oameni. Această organizațiune mazziniană fusese combinată de răposatul C. A ... în lături! Zicând acestea, isnaful începe să dezlege baierile pungociului. Prezidentul și toți tinerii entuziaști au un moment de dezgust în fața acestui act. Unul din ei, cel mai înflăcărat, nu se poate opri a zice cu indignare: "Mitocanul, tot mitocan!" Dar cum sunt toți foarte lihniți, înfățișarea pungociului durduliu le ... să-l tragă iar la margine, ca să-l puie la loc. - Fără fitanție, nu pot să dau, fiindcă n-am temei la catastif. Atunci, cel mai tinichea dintre carbonari, văzând primejdia, se repede la mâna isnafului, pe care o apucă strâns, și zice: - Stai, nene Niță!... Fraților, are dreptate nenea ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 4

... a slăbit. Răsturnată-ntr-un fotoliu Și gătită ca la bal, Doamna lui stă și citește Un roman sentimental. Uneori spre el privea Ca din slăvi și-o lasă greu, Și zbîrcind din nas murmură: "Ce figură de lacheu !..." El îi vede în oglindă Ochii mici, răutăcioși; Dar, sub nobila ei frunte, Îi găsește tot frumoși. Și în ... Suspinînd privește-n urmă Cîte fericiri s-au șters !... Lustruit prin școli străine, Tînăr, frumușel, bogat, În saloane, printre rochii, E copilul răsfățat. De gătelele din baluri Pajul sexului frumos Scrie cronici parfumate, Vînturînd eternul sos — Stilul-fard de buduaruri Plin de stele și de flori, Epitetele galante Ce dau ... la golul Ce în juru-i s-a făcut... S-au stîns lămpile de baluri, Și țimbalele-au tăcut. Fantele de-odinioară, Jucătorul cel

 

George Coșbuc - Carol IX

... cum în sânge Un laș rănit să-ntinde și să strânge Cu răgnet svârcolind mișelu-i trup, Când dinții lui cei plini de spumă rup               Din putreda lui rană. Și-n vreme ce Parisul, plin De fum, murea, nepregătit să moară, Carol în Toullerii cânța-n vioară Încet și plângător, un ... azi să moarăâ€� Isbi cu pumnu-n masă spre vioară, Și-n murmur carnea pumnului a rupt; Cald sângele-a țâșnit din lovitură — El, de durerii, urlând a dus la gură Sdrobitul pumn și-apoi înebunit S-a tras doi pași năvalnici ... iese-n zări, Așa era. O viperă flămândă; Și când s-a-ntors, cu arma fumegândă Bătu-n pământ, și ca un scos din

 

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor

... puf. După reflecțiile despre relativitatea spațiului și a timpului, cu care începe Sărmanul Dionis, Eminescu are grijă să scrie că cititorul va clătina din cap... Genialul adolescent se simțea începător al unui scris de tot nou. Și oamenii au clătinat din cap. Unii s-au și supărat; cel cu mai mult bun-simț și cu multă carte de exemplu Gheorghe Panu, publicistul, om cu diverse idei științifice despre literatură, și foarte sever poeților ... vă agitați așteptând, logic și cronologic, ce se va întâmpla și cum se va sfârși. Aci fabula și, cu atât mai special, intriga anecdotică sunt, din principiu, detronate. Între acuitatea imaginilor pe care le naște singurătatea, împreunată cu visul, și fabula sistematizată este o relație răsturnată. Concurența nu se poate soluționa ... umplea casa pustie. Înfricoșată totuși, își urmă pașii pe treptele trosnitoare până jos, trase drugul și deschise poarta sonoră pe lângă care trecea noaptea măreață din curte... Sub lespedea neagră a cerului jos, își răspundeau greieri, țesetori subtili ai visului și ai linișii. (Vinea, în placheta: Descântecul și Flori ... știe cine o citește! mai spunem și acestea. Există cumva vreun imperativ, inteligent fondat, care să ne oprească de a scoate plăceri artistice din ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... cina în întunerec cu șapte camarazi ai săi. Cârjaliul fu pus subt caraul. El nu tăgădui adevărul și se numi îndată, însă — adaogă — din ceasul ce am trecut Prutul nu m-am atins nici de un păr de avere streină; n-am strâmbătățit nici pe cel mai prost țigan. Pentru turci, pentru moldavi, pentru valahi, cu adevărat sunt tâlhar, dar pentru ruși sunt oaspe. Când Sofiano, sfârșind toate cartușele lui a ... demult încă, obicinuia a înhamă câte șase sau opt cai. Un moldavean mustăcios, cu cușma flocoasă de oaie în cap, călare pe unul din ei, din minut în minut chiuie și plesnește cu biciușca, și căluții lui merg destul de iute. Dacă vrunul din ei stă de osteneală, el îl deshamă suduind grozav, și îl lasă pe drum, fără a se mai griji de soarta lui. La ... își ridică lanțurile, să sui în căruță și strigă: „Aide!â€� Jandarmul s-a pus lângă el, moldaveanul a plesnit din biciușca, și căruța a plecat. — Ce ți-a spus Cârjaliul? întrebă tânărul impiegat pe polițian. — El, vezi dumneata, m ...

 

Constantin Negruzzi - Idilie

... a prietenului, cini ești? Lasă-mă, — Pe numile lui Pan, nu te voi lăsa păn nu mă vei cunoaște. — O! tu ești satire din alăturata peștiră. — Ah! răule, tu mă cunoști de pe glas, eu eram să pui rămășag cu tine ca să-ți beu puțintel must ... â ... m ceva ca să fii desâvârșit: iată-ți și buciumul. — Și ce să-ți cânt? — Cântă-mi ... cântă-mi ... mări, cântă-m cântecul cel întâi cari l-au cântat Pan cu naiul cel făcut din nimfa Sirinx cari s-au metamorfosăt în trestie și cu cari tângui amoriul său cel nenorocit. — Bucuros, au răspuns celalalt, astăzi voi să te mulțămesc la toate. Aceste zâcând și bând și o cupă de must ca să-și ... celi mirositoare: nimfilor, nu vă mai bucurați, nimfilor nu vă mai împodobiți, au prăpădit Pan nădejde, au perdut pe frumoasa lui nimfă; iată trupul ei cel minunat sădi acolĂ³ prifăcut în stuh și bătut de vânturile crivățului. Jăliți satiri și nu râdiți, jăliți și nu vă îmbătați, Pan urăște sărbătorile, Pan ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>