Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBE MARI
Rezultatele 631 - 640 din aproximativ 794 pentru VORBE MARI.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... ochii, nu locuiește-n curți, Nu are grădini mândre de marmuri strălucind, Nici oile-nmulțește la turma părintească. Dar adevărul este că muzele nădejde Au mare în al nostru monarhul tinerel [1] , De dânsul ignorantul se-ascunde rușinat; În el Apollon află a slavei sale reazem; El foarte mult ... nvățătură în stremțe îmbrăcată, Din orice casă este gonită cu ocări; De-a ei prietenie cu toții se feresc; Ca cei care pre mare au suferit furtună Și nu vor să mai intre în slujbă marinară Toți strigă: rod nu mai iese de la adânci științi; Deși-i de ...
Vasile Alecsandri - Alba de la munte
... alta dorește, C-amândouă sunt legate Cu legături înfocate Ș-una pentru alta bate. Acel lanț ce le cuprinde Între ele când se-ntinde Cu mare foc le aprinde, Iar când s-adun amândouă, Atuncea parcă le plouă O răcoreală de rouă. Așa le e jurământul, Îs legate cu cuvântul Să ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... coconi tineri, ca de 14 și 15 ani, cu haine negre și cu fețe obidite. Aceștia erau moștenitorii, acum sărmani, ai lui Mircea. Cel mai mare de ani, Pătru, beteag și mărunțel la boi, înainta cu greu, sprijinindu-se într-o cârjă; fratele său Alexandru îl însoțea; și amândoi plânși și ... colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic, mai dincolo cu zidurile unei case de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci, armeni sau greci erau închise în ziua aceea, și se întoarse iarăși în Curtea domnescă ... se auzise tropotând și zornăind p-afară în vremea slujbei, înaintară cu semeție, și, punându-se drept în fața sicriului, începură să strige în gura mare către obștea spăimântată din biserică: – Fie-vă rușine, măi fraților, să vă spurcați buzele pe așa mâini pângărite! Scârbă să vă fie a ... aspre dorințe risipindu-se, și patimile-i, ca și traiul său, din minutul acela se schimbară cu totul. Radu era fiul vornicului Socol, boier odinioară mare și tare în țară; pe acest Socol îl trimisese Pătrașcu Vodă ca sol la Crăiasa Ungariei, Izabela, când aceasta intrase izbânditoare în Cluj (22 octombrie ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... eu o întâmplare, ne povesti cucoana Aneta, în tinerețile mele, și anume în chilia asta, ce-o vedeți înaintea dumneavoastră. Pe vremea aceea, eram fată mare și-mi trăiau încă părinții și frații. E mult de atunci, și totuși, îmi aduc așa de bine aminte de toate amănuntele, de parcă s ... săptămână cu băieții lui, la mănăstire, și să dau seama de chilii, că el merge cu soția în România, la Panciu, la celălalt frate mai mare, Garabet, care ținea han acolo. Voia să fie la cununia fetei lui Garabet, Natalița, iar, după o săptămână, avea să se întoarcă. Eu încă m ... oarecum îndemână, mai ales îndată ce cădea noaptea, când începea să se audă, împrejurul zidurilor, urletul jalnic al haitelor de lupi, ce ieșiseră la drumul mare din pricina iernii celei grele. Știam că peste zid n-au să sară, iar porțile erau încuiate și, de aceea, după ce culcam copiii, mă ... Începură să vorbească și unul merse la ușă, încercând să o deschidă. Gândul că poate am uitat ușa descuiată mă înlemnise de spaimă! Numai cu mare greu, nici nu știu cum, m-am târât, pe lângă perete, în tindă și am pipăit zăvorul: era tras! Parcă-mi veni inima la loc ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... lungi șiruri de carete de Viena, moda 1849, de butce din vremea lui Ipsilant, de droșce lipovenești, de daradaice de la Rădăuți; trec pe ulița mare, înghițind nouri de colb și ajungând la bariera orașului, aruncând o ochire asupra obeliscului grădinii publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puțini, se ... face bum-bum. Atunce toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele, brișcele, droșcele, daradaicele și tilbiuriul dlui..., în două șiruri, intră în oraș și, trecând prin ulița mare, alfa și omega a Iașilor, ca prin o lungă arteră, se răspândesc în dreapta și în stânga, intrând în ulițele lăturașe. Acei însă ... când, după legi, stăpânul este silit să stingă gazul și să înceapă a închide obloanele și ușile, și atunce încă mulți ies cu mare greu și după întreite îndemnări. Atunce fieștecare își ia pălăria și, poftindu-și noapte bună, se duce la casa sa și câteodată la casa altuia ... mai civilizate, adică mai leoaice, după moda Parisului și a Vienei, se coboară în cofetărie. Cea mai vizitată cofetărie este acea din ulița mare, în preajma uliței ce duce la palatul domnului Sturdza; în această cofetărie adeseori societatea este așa de numeroasă, că gustătorii nu-și pot apropie lingurița ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată ... făcea de alergam în dreapta și în stânga, spre a pofti la joc toate bătrânețile ce nu jucau, mă socoteam o persoană de mare importenție înaintea damelor și uitam foarte degrabă neplăcerile de la școala Trisfetitelor sau a dascălului Gheorghi. Ah! Acum mă duc la bal numai ... cilicul pentru pălărie și purpuriii șacșâri pentru strâmții pantaloni. Când joc câteodată, mă mișc posomorât ca o cârtiță ce se întoarce. Câteodată iarăși zic o vorbă, două la femeile cele bătrâne, și ele mă împacă câteodată și cu cele tinere. În altele, sunt făcut dintr-un aluat destul de nemulțumitor și ... biurgheri sau târgoveți. Am cunoscut până și spițeri care erau foarte plăcuți. Sunt femei care vorbind de acești oameni zic: "Domnul cutare are todeauna o vorbă de râs". În ce colț al spițăriei oare au învățat ei așa frumușele lucruri? Acasta nu știu. Dar glumele lor mă băteau la ureche ca ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
... žîns!“ la ce să-l purec? Și motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. — Măi motane, Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic. De-ar fi-n lume-un sat de mîțe, zău! că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și ... După chip ș-asemănare a creat mîțescul neam, Aș striga: o, motănime! motănime! Vai… Haram De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare. Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii, Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte, Ce destinul motănimei îl ...
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... avea acea aplecare la faceri de bine, care o dobândise în societatea prințeselor Brâncovence; pentru biserici mai ales, nici un sacrificiu nu i se părea mare, și toată părerea de rău îi era că nu poate să închine la mănăstiri atâtea moșii câte ar fi dorit. Locul de întâlnire a ... sa, sigure fiind că vor găsi acolo ajutorul și înlesnirile de care ar avea trebuință. Două fete și un băiat compuneau această familie; fata cea mare, Elena, în vârstă de 17 ani, era nu numai frumoasă, nu numai că moștenise calitățile sufletești ale mumei, dar se afla încă împodobită cu învățătura ... când o întâmplare neprevăzută le strică planul, cel puțin pentru câtăva vreme. Doi oameni însemnați în istoria lumii atrăgeau atunci interesul și atenția; unul, general mare și războinic viteaz, până la nesocotință, destoinic de întreprinderile cele mai îndrăznețe, natură de fier, fără slăbiciuni și fără de preget, deștepta acel interes ce ... spre bine, și logofătul Corbeanu se întorsese de la Moldova. Acesta era timpul dorit de amorezi. Dar vai! durerea trebuia să fie cu atât mai mare, cu cât era mai neașteptată. Nu fu cu greu doamnei Corbencei să înduplece pe bărbatul său la ceea ce hotărâse în lipsă-i. Deși el ...
... din oaste. De atunci își ieșise din minți și bătea drumurile jeluindu-se tuturor. Se trânti la capul mortului și începu să bocească în gura mare: — Valeu, băiatul mamei, valeu! Cum te-ai prăpădit; cum ți-ai pus capăt zilelor! Cine te-o-ndemnat la pierzanie, puiul mamei! cum nu ... cum ajunsese la primărie, cum telefonase la Săbăoani, la Roman, parchetului. Dar răspunsul nu venise încă. Deodată se auzi vuietul unei căruțe purtate în goana mare. După câtăva vreme, căruța se opri, și dinăuntru sări, speriat, galben la față, un țăran. De-abia putu întreba: — Unde-i frate-meu? Primarul ... ce spuse acestea, se duse la căruță, se sui, întoarse calul și dădu bici. Oamenii rămaseră în urmă, încremeniți, fără să poată scoate vreunul o vorbă. Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea ... în acea tăcere adâncă ce-ți poate da închipuirea morții. Nici măcar scânteierile focului din sobă nu mai răsunau, focul se stinsese. Numai ceasornicul cel mare și rotund din perete bătea rar, înăbușit, ca de aiurea; și scuturând clipele din zimții roților lui, regula parcă mersul ninsorii. Un urât de moarte ...
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
... să prinzi putere, Du-te, Pinteo, de te scaldă Colo-n iezer unde apa E ca laptele de caldă... Crișu lui ! Nici mai așteaptă Altă vorbă de la zînă, Face cum i-a fost porunca Și se-ntoarce glonț la stînă... Însă cînd ajunge-acolo, Stă la gînduri și ...
... de rău!“ Ea tace. „Ei, iacă naiba de pârău, Mi-l puse focu-n drumul tău!“ Ea tace. Deloc o vorbă! Sa preface. Deloc, deloc, de ce deloc? Că-i place Și vrea de el să-și bată joc. „Ai, fă, copii acasă mulți? Ei ...