Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EL
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 1867 pentru PE EL.
... ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană... ( pauză ; Anca se retrage. ) Dacă era să bocești toată viața pe bărbatu-tău ăl dintâi, de ce te-ai măritat a doua oară?... 'Aide.. mergi! ANCA: De ce nu ești mai blând, Dragomire? DRAGOMIR ... mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc la masă, dorm la un loc cu stafia lui... Așa! Asta n-o să mai meargă mult! ( Anca intră din ... Poftim! Asta-i vorbă de vorbit! DRAGOMIR: Da... și atunci de ce mai trăiești cu mine... or nu crezi și atunci de ce mă chinuiești pe
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... un magnet — e minune oare că pentru el visul era o viață și viața un vis? Era minune că devenea superstițios? Adesea își închipuise el însuși cât de triști, cât de lungi, cât de monotoni vor trece anii vieții lui — o frunză pe apă. Lipsit de iubire — căci n-avea pe nimeni în lume, iubitor de singurătate, în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită, el știa că în "această ordine a realității", cum o numea el, nu-l va întâlni nici un zâmbet și nici o lacrimă -neiubit și neurât de cineva, se va stinge asemenea unei scântei după care nu ... și painjinit din arhiva unei cancelarii, și atmosfera leneșă și flegmatică a cafenelei — asta era toată viața lui. Cine-ntreabă dacă și el are inimă, dacă și lui i-ar plăcea să umble frumos îmbrăcat, cum sunt întrebați atâția copii — dacă și el ar dori — să iubească? Să iubească — ideea aceasta îi strângea adesea inima. Cum ar fi știut el să iubească! Cum ar fi purtat pe ...
... Pentru a lumii răutate, A omului păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei ... crucea când trecea Hristos, Căzând sub lemnul greu și gros, Ascuns Iuda l-a văzut Și într-o clipă-a priceput Pe Cine el, setos de bani, Vândut-a la vicleni dușmani, Și că iertare nu mai are El la preasfânta judecare... O frică-atunci neputincioasă Intrat-a-n firea lui fricoasă... După aceasta — noaptea toată Închipuirea ațâțată Pe cel vândut i-l arăta; Degeaba Iuda căuta Vedenia ca să alunge: Doritul somn la el
... samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă. Idol tu! răpire minții! cu ochi ... Printre care trece-o dungă mohorâtă și gălbuie. Pe un pat de scânduri goale doarme tânăra nevastă În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastră. El s-așază lângă dânsa fruntea ei o netezește, O desmiardă cu durere, suspinând o drăgostește. Pleacă gura la ureche-i, blând pe nume el o cheamă, Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă, Spăriet la el se uită... i se pare că visează, Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. El din patu-i o ridică și pe ...
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume, Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă. Idol tu! răpire minții! cu ochi ... Printre care trece-o dungă mohorâtă și gălbuie. Pe un pat de scânduri goale doarme tânăra nevastă În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastră. El s-așază lângă dânsa fruntea ei o netezește, O desmiardă cu durere, suspinând o drăgostește. Pleacă gura la ureche-i, blând pe nume el o cheamă, Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă, Spăriet la el se uită... i se pare că visează, Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. El din patu-i o ridică și pe ...
Mihai Eminescu - La aniversară
... fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și finețe o față plină și râzătoare. Pe când el perora o temă de astronomie — indiferentă atât lui cât și ei — adică pe când se necăjeau unul pe altul, ea se uita la el fără să-l asculte; i-ar fi sărit în gât, l-ar fi sărutat de o mie de ori — așa număra ea cel puțin ... ar fi băgat de seamă: — Tu , Ermil, — și speriată de ceea ce spusese, nu mai zise nimic. Fața ei era roșie de rușine. El stătu pe loc, îi strânse mâna și zise încet: — Mai zi o dată. — Nu. — Nu? Mă supăr... s-o știi. — Tu. .. repetă ea ... să știi tu că nu sunt... Iaca, de exemplu... — De exemplu...? — Nu te voi mai strânge de mână, nu ți-oi mai spune pe nume... de azi înainte. O! gândi ea în sine cu părere de rău, dar ce era să zică. Șezură pe banca de piatră de lângă portiță... Ea-i întoarse spatele și-și mușca unghiile...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... codrul Cobiului?" ,,Cunosc calea codrului Până-n fundul fundului, Știu și fagul Mihului Din codrul Cobiului". ,,De știi locurile bine, Nu mă-i duce tu pe mine?" ,,Ba, te-oi duce eu pe tine De-i lăsa tu oștile Să-mi păzească oile, Că de-oi pierde-o mielușea Oi slugi un an pe ea, Și de-oi pierde un mielușel Oi slugi doi ani pe el". Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua, Singur, singur, singurel Pe o zare de muncel. Iar ciobanul se-ndrepta Către munți și mi-l purta Pe cărări și pe potici Ce-s călcate de voinici, Prin hățiș, prin cărpiniș, Unde nu-i loc de cârniș, El mergea, frate, mergea Pân' ce-n codru ajungea Drept la fagul Mihului, Lăcașul voinicului. Când de fag s-apropia, Ciobănașul se oprea Și din gură ... tropot tropotea, Ș-imprejuru-le deodată Se ivea o mândră ceată, O ceată de voinicei, Lotri, puișori de zmei, Cu căciule stogoșate, Cu chebe roșii pe spate, Și mustăți de varvaric Cum stă bine la voinic. Lângă el cât îi zărea, Mihul astfel le grăia: ,,Frații mei, neferii mei, Lotri, puișori de zmei! Îl vedeți voi pe ...
Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț
... degrabă sub gura lui, în poziție de drepți, cu ochii în sus, de parcă ar fi fost vreun apel al existenței. Ioana ne mai invita, pe mine și pe Măria, la clacă, la Veca, ce mai muiere și asta! făcea clacă să poată pune, mai apoi, războiul, în mijlocul hodăii. toate femeile de casă ... cu ițarii lui negri, cu bocanci lustruiți cu untură de pasăre, cu ciorapi înalți din lână, răsfrânți elegant peste ei, când dădea soarele, sau purtați pe picior în sus, când era mai ger. nu îmi plăcea de el pentru că nu prea vorbea cu mine și nici nu-mi aducea nimic. pe Gheorghe, tatăl lui Milică Vâlceanu, șoferul de pe rată, nu-l prea știu, era mai rezervat. în schimb, abia-l vedeam pe Aurică, cel mai mare dintre ei și cel mai deștept. pe el îl aveau la inimă frații, îi crescuse pe toți, în vremurile grele, de după Războiul întâi. tatăl lor murise la Turtucaia, iar Lina nu s-a mai măritat, în urmă. Aurică ... de-al doilea cu tata, primul student la Petroșani de prin satele acelea, cel mai mintos dintre toți prietenii mei. stăteam amândoi câte o săptămână pe ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... altă lume, și când maica mă întreba ce-am văzut la școală, în uimirea mea nu știam să-i spun altceva decât c-am văzut pe Huțu lui Budulea plimbându-se cu bățul în mână și că acum nu-l mai cheamă Huțu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile. Și fiindcă eram nerăbdător și doream să văd iar pe Huțu cu bățul, m-am dus și după prânz la școală. Simt și acum adânca dezamăgire ce mă cuprinsese când văzui pe un alt băiat cu vergeaua, căci în zadar, atât de strașnic ca el nu mai era nici unul. Dar peste puțin iar a venit Huțu, ne-a luat pe noi, care eram mai mici, și ne-a scos afară, iară după ce ne-a scos afară ne-a pus ... Într-o zi el însuși mi-a mărturisit-o aceasta, deși numai așa — cam pe departe. Eram în pădure; adunaserăm alune și el mi le spărgea, luând din când în când câte una și pentru sine. — Uite, îmi zise
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în fine, peste toată viața ei era răspândit un fel de farmec poetic ― el era proză, deși proză bonomă ― el [o] iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviință care-i impunea și pentru că-i dăruise un copil pe care-l iubea precum numai un om []își poate iubi copilul său. Iorgu era încă în epoca pantalonilor cu basma, un copil frumos și plăcut ... cel negru al tatâni-său, cu fața albă și gingașă de-ai fi tăiat-o c-un fir de păr și curios ca un motan, el își crease multe plăceri domestice, care altfel nu supărau pe nimenea. Dușmănia lui cu gânsacii și cu gâștele cu pui, amicia intimă cu Șoltuz, câinele de la stână, pe care umbla și calare, puii de gâscă mici pe care-i închidea în cușcă ca să vadă de-or cânta cum canarii, în fine stima ce-o avea pentru moș Miron prisăcarul, care-i ... de scrin, ca să nu știe nimeni unde -i, or[i] în vo ladă veche cu lumânări de său, din care ieșea uns ca dracul. El observase că nu pe ...
... de George Coșbuc ( Balade și idile ) Vestitorii primăverii →→ De fete mari e lunca plină, Iar vântul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină: O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfios când e cu fete. Iar ele râd și râd șirete Și pe furiș privesc la el. El umblă ca la el acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, vrei? Ce ochi frumoși ai, viorei, Ca un întins adânc de