Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O ALTA
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 816 pentru O ALTA.
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg
... că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu ... părinților focar; Armele nu-și mai revede, Nici fidelul armăsar. De la Toggenburg apune Jos spre văi, necunoscut; Peste membrii nobili pune Vestmânt aspru, răsțesut. O colibă izolată Își clădi-mprejurul ei, D-unde closterul s-arată Printre frunzele de tei. Aștepta de dimineață Pân' l-al soarelui apus, Cu speranța ... dus. Către closter sus din vale Ore-ntregi în sus căta Spre fereastra scumpei sale Pân' fereastr-a răsuna, Până când el s-o mai vază, Până ce chipu-i venea Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Și-n dulcea lui ... vază, Ori chipu-i a s-arăta, Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Astfel, într-o
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg
... că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu ... părinților focar; Armele nu-și mai revede, Nici fidelul armăsar. De la Toggenburg apune Jos spre văi, necunoscut; Peste membrii nobili pune Vestmânt aspru, răsțesut. O colibă izolată Își clădi-mprejurul ei, D-unde closterul s-arată Printre frunzele de tei. Aștepta de dimineață Pân' l-al soarelui apus, Cu speranța ... dus. Către closter sus din vale Ore-ntregi în sus căta Spre fereastra scumpei sale Pân' fereastr-a răsuna, Până când el s-o mai vază, Până ce chipu-i venea Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Și-n dulcea lui ... vază, Ori chipu-i a s-arăta, Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Astfel, într-o
... Emil Gârleanu - Cântăreţul Cântărețul de Emil Gârleanu E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândește el, nu era alta care să aibă strămoși mai aleși și mai de viță. Pământul era o nimica toată, un boț de humă ce orbecăia făr' de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc își ridica osanale lui însuși, sub ... și ei, firește, de la alți bătrâni pricepuți le auziseră. Căci, doar așa rămân poveștile pe lume. Toate gândurile acestea năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea ațipi din pricina unei privighetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul sub care dânsul se odihnea ... se întrebă greierul. Și cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle și-un răspuns, își puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deși numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el îl apucau furiile. O căută totuși și n-o găsi. „Firește, gândi greierul, lăcustă și să stea acasă, dracul a mai văzut?!â€� Și cum luna se ascunsese într-un nor ... ...
... urmă rodul pomului, zise el în gândul lui, eu însă tot n-am să-i dau fata mea." Iară Danciu se urcă tot mai departe, o zi, două zile și după a treia zi iar dete de o colibă. Găsi și în coliba aceasta o babă încă mai bătrână, Mama Soarelui; o păți însă și cu aceasta tot ca și cu celelalte două și plecă mai departe. A urcat acum, a urcat și ... ridice, dar n-a fost în stare; îi era parcă-l bătuseră cu cuie în scaun. Deodată se pomeni față-n față cu o fată de tot frumoasă, care, nici una, nici alta, îl întrebă dacă nu vrea să intre vizitiu la Lia, Zâna Zânelor. — Voi fi vrând eu, îi răspunse Danciu, dar nu pot să mă ... de al ei. Ea a început apoi să se dezbrace, și, dezbrăcându-se, ea avea șasesprezece rochii, pe când Danciu n-avea decât o pereche de ițari. El și-a sfâșiat însă ițarii în șasesprezece fâșii și, când Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea și el pe al său
... miră parcă: Îți merge bine la Constanța, Șerbescule. Șerbescu, drept răspuns, își asmuță buzele și dă drumul la rotogoale de fum care ies, una după alta, se rotesc, apoi se-nșiră-n aer, ca o salbă. Pe urmă se uită primprejur. — Mincule, am rămas singuri. Mincu privește întinzându-și gâtul. — Nu tocmai, uite, colo, la spatele tău, încă ... domnule, ce mai stai? Dă-ți demisia. Funcționarul se-ndreaptă în scaun, parcă ar vrea să se înșurubeze. — Așa... ai dreptate... trebuia să mi-o dau... o să mi-o dau... ce mai vorbă... îmi dau demisia. Apoi bătu, înviorat, în masă, la gândul demisiei: Un rând de trei! Ia pe Mincu de umăr și ... — Nu ți-am spus eu, nene Șerbescule, că-ți faci păcatul cu ăsta? zice Mincu în urmă. — Dă, măi, te pomenești că și-o dă, netotul. Apoi îl ia pe Știucă de braț. — Ia ascultă, dragă prietene, se poate să iai o glumă în serios? Noi am glumit. Dar ce n-am da noi să avem o slujbă ca a dumitale... o ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... soios, c-un palton larg și vechi; nu-l încheie niciodată; ciupit puțin de vărsat; cu ochii verzi, barba albă; țipă pițigăiat, parc-ar fi o femeie: "La loc, găgăuță!" Cum s-au prefăcut într-o clipă nevinovatele mele plăceri! Cine mi-a mototolit nemărginita perdea pe care să zugrăveau câmpiile mele, cerul meu, zilele și nopțile mele, smălțuite ... de la sobă. Tot ce mă înconjura mi-era dușman. Viața din liceu îmi ucisese iluziile. Ea înlocuise rugăciunea cu blestemul și mă învăluise într-o coaje de fer, egoistă și rea. Și, cu toate acestea, ascundeam în mine o viață, străină celorlalți, blândă, frumoasă, neînțeleasă. Ghemuit într-un colț pe care niciodată nu l-am părăsit, cu tâmplele strânse între pumni, mut și cu ... lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent... uram; visând, eram bun, liniștit... iubeam. Aș fi dat în genuchi înaintea lumii; aș fi iertat-o; aș fi adorat-o; dar să nu fi fost așa de îngustă, așa de lacomă și de laș închinată legilor aspre cari o cârmuiau. Liceul, murdar, ruinat. Uneori mi se părea ca un imens cadavru, iară noi, copiii, ca niște viermi, mișuind într-însul. Porțile se deschideau externilor ...
Ion Luca Caragiale - Linia ferată Ploiești - Predeal
... de Ion Luca Caragiale Cestiunea revizuirii art. 7, în stadiul de încordare la care a ajuns, ne absoarbe toată atenția, așa încât dela o vreme încoace și publicul și presa trec cu vederea orice alte întrebări de interes general, oricât ar fi aminteri de importante în sinele. Astfel vedem ... că de mult încă nu se mai gândește nimini la cestiunea construirii căii ferate a Statului Ploești-Predeal, care cu toate astea merită o deosibită atențiune. Linia aceasta, ca mai toate întreprinderile noastre publice, are o istorie nenorocită, pe care nu avem nevoie a o amănunți aici, deoarece e știută de toți. Contractul concesiunii construirii liniei Ploești-Predeal a fost odată reziliat, din cauză că concesionarul de atunci ... sdruncinătoare pentru dânsul, așa încât n'a mai putut continua la desăvârșirea lucrării. Asupra lucrărilor celor nouă de apărare, executate sub noua concesiune, o persoană competentă ne spune că dânsele sunt aproape tot așa de slabe ca și cele d'întâi. Materialul din care sunt clădite e de o ...
... Pre când a venit Elena cu porumbii după ea. Toți satirii din poveste trec pe dinaintea mea Și-mi fac semn; văd pe-o câmpie trei draci, cu mânii turbate, Și pe-o măgură piezișă eu zăresc Neagra-Cetate. Basmul fiului Medenei, prin sublimă-alegorie, Tăinuiește adevăruri de vieți, căci basmul știe Sub un ideal s-ascundă palide ... piept impancerat. Văd pe-acest voinic cum cearcă trei copile de-mpărat Și cercându-le-n tot locul, zmei pe sub pământ alungă, Lumea galbenă-o străbate din o dungă-n altă dungă: Că-i fecior născut din babă și-ntr-un an crește ca-n trei, El aruncă buzduganul ca și-un măr ... a legat ca să postească! Văd apoi Câmpul-vieții cu mohor acoperit; Văd poiana fericirii și, cu pasul liniștit, Văd cum trece prin poiană o fantasm,-o copiliță, Purtând flori de mac în mână, pe sân flori de tămâiță Și-mpletiți în păr de aur purtând tainici trandafiri. Ea-i comoară de ... tot mai strâns până ce-n fine Din subiectele-nrudite un subiect comun devine! Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
... vro zare de lumină, să se ducă și să ceară nițel foc, ca să ațâțe și el pe al lor ce se stinsese. Cătă într-o parte și într-alta și nu văzu nicăiri lumină. Se mai uită o dată cu mare băgare de seamă și zări într-o depărtare nespusă o schinteie ce abia licărea. Atunci se dete jos și o porni într-acolo. Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, și pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe și dete ... peste Miazănoapte, și trebui să o lege și pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăță el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca ... tăciune și-l azvârli drept în ochiul bătrânului, îl orbi, și apoi fără să-i dea răgaz a zice nici cârc! îi puse o ...
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... 42 XLII 43 XLIII 44 XLIV 45 XLV 46 XLVI 47 XLVII I Foaie verde aluniță, Aolică fa, leliță! Fire-a-ți pieptu-o grădiniță Și țâțele lubeniță Și gura o fântâniță, Măselele pietricele, Și buzele ghizdurele, Și limba o ciuturea, S-adăpi pe neica din ea, Seara și dimineața, Peste zi, totdeauna. II Între Olt și-ntre Olteț Răsărit-au nuculeț, Nucu-i mare ... de mare, Haz ca Siberelul n-are! Siberelu-i mititel Ș-a-mpuiat dragostea-n el. Dragostea ce-aveam odată, Gândeam moartea ne-o desparte Ș-o grădină cu bucate, Să nu mai avem păcate, Ș-o leasă de mărăcini, Ca să nu mai fim vecini. X Foaie verde măr mușcat, De când neica mi-a plecat, Furca-n pod ... s-au scuturat Și dafinii s-au uscat. XXI Colo-n luncă la privită, Găsii pupăza-nflorită Și mândruța mea mâhnită. Nu știu pupăza s-o rup Ori pe mândra sa mi-o pup. Foaie verde mărgărit, Păcat c-am îmbătrânit Ș-încă bine n-am trăit! XXII Foaie verde usturoi, De ți-e dor, neico, de noi ...
Ion Heliade Rădulescu - La Schiller
... Ion Heliade Rădulescu - La Schiller La Schiller de Ion Heliade Rădulescu " "Între ai tăi ai fost, o, Schiller, și ai tăi nu te-au cunoscut" Este o viață moartă, precum ș-o moarte vie; Ci este și viața ce nu mai are moarte. Unii prefer pe una, și alții-și aleg alta. E tristă-a omenirii fatala, cruda soartă! Prin chinuri și privații, și lupte, și amaruri, Și deziluzii crude, pațiență-adamantină, Prin forță,-asalt ... durerea, și fericirea scurtă! Și strâmtă și spinoasă e-a cerului cărare! Și greu, inert e corpul! greu dreptul la viață! Du sarcina, o, suflet, du corpul după tine, În sus, pe calea strâmtă, cu filii, cu consoarte; Te luptă cu ananga, cu aspra neavere, Cu limbile de șarpe ... — de viu te-afundă-n iad. Acesta e păcatul sau omul cel căzut ! Mai mult decât eroic ți-a fost, Schiller, asaltul; O luptă de arhangel, triumful de martir. A!!! rece este piatra încinsa de coroană ! Ci mâinile de vergini îi dau astăzi viață Ș-o ...