Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MÂNĂ ÎN MÂNĂ

 Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 903 pentru MÂNĂ ÎN MÂNĂ.

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii

... flori, Soarele măriei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Dacă ne vor bate, d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână N-a supus străinul ... ești voinic, cu mine vin-a te lupta!" Astfel zice domnul și spre pașa zboară. Pașa ține-n dreapta sabia-i ușoară, Iar în mâna stângă ține steagul sfânt Ce se desfășoară legănat de vânt. Caii lor în salturi zboară și s-opresc. Armele, lovite, scântei și lucesc. Lupta este scurtă. Sub o lovitură Pașa cade, varsă sângele pe gură. Dar Mihai răpește ... rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă nici acolo zilele ... S-a topit cu roua sub al zilei soare! Oștile-ți făloase repede-au pierit Ca florile d-aur dintr-un vis dorit! Cum

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... se îndărătnicește a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăția, iară el cu fetele lui să moară în ticăloșie, în sărăcie și cu rușine. Văzând fetele pe tată-său tot supărat, se luaseră și ele de gânduri și nu știau ce voie să-i facă ... o scoate la căpătâi, mă mir cum îți mai vine să vorbești de tine, care nu știi nici cum se mănâncă mămăliga. Și se cerca în tot felul să-i taie pofta de plecare, dar în zadar. - Pentru dragostea ta, tată, mai zise ea, voi face pe dracul în patru, numai să izbutesc; însă dacă Dumnezeu îmi va sta împotrivă, mă voi întoarce iarăși la tine, și fără să mă rușinez. Se mai împotrivi ... așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească ca el. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva cum să-mi priiască mie, în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece ca d-alde ăștia. Atunci, fata zise: - Și cum trebuie să te îngrijească ... ai; nu-ți trebuie pe nimeni. Te voi sluji, cum am slujit și pe tată-tău. Numai să m-asculți. - Dacă este așa, de azi ...

 

Emil Gârleanu - Călătoare! ...

... i-o dăduse într-o zi: trei tovarășe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului. „Ciudat, gândi furnica în sine, s-ar zice că numai pentru ca să facă rău își învelesc oamenii picioarele în pielea groasă a încălțămintelor.â€� Și tot gândind astfel, furnica ajunse la pânza îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui ... și, în vreme ce drumețul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război. Așa, furnica își luă inima în dinți și, ușoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo și-ncoace; într-un colț dădu peste câțiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuințare nu le putu găsi! â ... cât ai clipi din ochi, prinse drept înainte zborul unei prepelițe. În vremea aceasta, o bubuitură groaznică răsună și-un nor de fum învălui furnica în ceață, în mirosul lui pipărat și acru. Vânătorul alergă și, mai dincolo, ridică prepelița moartă și-o puse în tolbă. Furnica, îngrozită, o luă la fugă pe mânecă în

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... ta îl ții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acel duh de partide, robie pierzătoare Care d-atâtea veacuri ast neam a chinuit, Căci a intrat și în miliție. Aluzie la începutul școalei rodiniane. Pe mulți oameni de cinste c-o masc-amăgitoare În sfaturi blestemate cu procleți a unit. Ce organ mai nemernic deprins în fărdelege, Ce satelit mai scârnav, ce zbir mai blestemat Putea să nimerească și la un loc să lege, Decât un fur de sfinte, o iazmă ... păcatul din vecinica urgie Cu-a cerului neștire într-un moment fatal! Așa să-ți petreci viața într-un dispreț de sine, Gonit în veci de cuget, ce-n veci ai înfruntat; Ocara arzătoare în buză-ți o vei ține, Pe fruntea-ți fratucidă s-arăți pe vinovat. Să urli de turbare când ți-or cădea blesteme A două ... n viața de acuma, și-n cea de apoi vreme; Să tremuri ca un câine în rane schilăvit. Ca molipsit de crime veninul s-aibi în tine, Și-n casele ce intri să vezi a curăți, Ca urmele de șarpe, și urma după tine, Cu apa cea sfințită în ...

 

Alphonse de Lamartine - Safo

... L-ar îndemna ca să vie spre acest țărm ticălos, Să vie pe-această stâncă, unde mă despart cu lumea, Să vadă halul meu astăzi în acest timp fioros, Să vadă pe Safo plânsă, și că este desperată, Stropește țărmul cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându ... să te iubesc... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că aici nu este, Știu că cugetul îl mustră de cele ce pătimesc; Și în brațele aceia, pe care acum iubește, Se-nfioară, o împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah, vine! mă cheamă! și mă mântuiește, Oh, îi aud glasul!... ascultați, fecioare! Un zgomot departe aud că vuiește ... cu pace, voi, înverzitelor maluri, Și voi, părintești lăcașuri, unde am copilărit. Rămâi cu pace, o, Lesbos, ce ești mitoc Afroditei, Și unde amata maică în lume m-au fost născut, Care în pruncie încă ea oferindu-mă sântei, I-am fost cea-ntâi cântăreață,

 

Constantin Stamati - Safo

... L-ar îndemna ca să vie spre acest țărm ticălos, Să vie pe-această stâncă, unde mă despart cu lumea, Să vadă halul meu astăzi în acest timp fioros, Să vadă pe Safo plânsă, și că este desperată, Stropește țărmul cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându ... să te iubesc... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că aici nu este, Știu că cugetul îl mustră de cele ce pătimesc; Și în brațele aceia, pe care acum iubește, Se-nfioară, o împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah, vine! mă cheamă! și mă mântuiește, Oh, îi aud glasul!... ascultați, fecioare! Un zgomot departe aud că vuiește ... cu pace, voi, înverzitelor maluri, Și voi, părintești lăcașuri, unde am copilărit. Rămâi cu pace, o, Lesbos, ce ești mitoc Afroditei, Și unde amata maică în lume m-au fost născut, Care în pruncie încă ea oferindu-mă sântei, I-am fost cea-ntâi cântăreață,

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... desluși. Și nu e de mirare, urmă Doroftei, că pe când vă nășteați voi, eu însuram flăcăi, măritam fete, beam o butie, luam o casă în spinare, atingeam cerul cu deștul și țineam douăzeci ca voi la subțioară, treizeci în brâu și-o sută în sân. Iacă, e un basm cu ghicitoare vorba mea și, de vreți, am să vi-l spun, dacă mi-o face poala căpătâi o fată ... la "Susana" șă-ți fac o turtă cât toate zilele. Așa îl rugară fetele pe bătrân, întinzându-l toate de mânecă. Doroftei își plecă capul în poala Marichei și începu să povestească. "Pe vremea când se înnodau iepurii de coadă și iepuroaicele își spălau mustățile în vârful stejarilor, în nu se știe ce parte de loc, o babă și-un unchiaș îmbătrâniseră fără să aibă copil. Bani aveau, bucate aveau, cirezi de boi și ... că știu ce vânturi te-au adus pe la mine. Unchiașul îi sărută poala și se șterse cu o cută pe la ochi, îi sărută mâna dreaptă, i-o puse la frunte, apoi o întrebă și de ce întâlnise în

 

Alexandru Macedonski - Destinul

... Alexandru Macedonski - Destinul Destinul de Alexandru Macedonski Se zice că Destinul stă-n mâna omenească... Aștearnă-și fiecare de vrea să s-odihnească... Medaliile, însă, au vers, ca și revers... Muncești și mori de foame... Stai trântor, faci palate ... fericește,      Coboară nencetat! Așteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică, De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică! Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel, Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume, Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume,      Te ... popoare se joacă nemilos! Adeseori ridică la culmile de stimă Un suflet fără aripi, un corp mânjit de crimă, Și-adeseori Virtutea rămâne tristă jos! În cartea sa fatală pe toți înscriși ne are Pe cerșetorul gârbov și pe-mpăratul mare! Și toți deopotrivă în

 

Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat

... Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul ... zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, păsărică, și cât poți te ascunde, Că el ... viclenia, zavistia-l pătrunde, L-împunge și îl scoală p-un rar, dibuit pas. Te prinde, păsărică, te ține-n colivie, Cu tine se fălește în crunte desfătări. Ești ușurică, zboară și fugi de viclenie, Care e omul, OMUL, și însuși în oftări. Cu glasul tău natura tăcând sărbătorează, Cântarea ta e imnul ce nalță ea la cer. Într-însa mergi și cântă, răsuflă și oftează, Că ... el însuși te prinde Și de odor te duce la chiar stăpânul său. Să nu te uiți la dânsul cum cumpără și vinde, Lasă-l

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... negațiunea a toată independența, a toată libertatea și legalitatea din lăuntru! Domnii nu se mai aleg de țară; ei se numesc în Constantinopol sau, mai bine zicând, în Petersburg; și nota contelui Nesselrode contestă națiunii române până și glorioasa sa origine! Când prezentul era atât de negru, iată și viitorul ce în 1852 ne aștepta! Principatele erau în ajunul de a fi luate de către Rusia zălog pentru cheia Sfântului Mormânt ! Sub pretext de a se ocroti grecii ortodocși ... în 1821-1828! Pacea de la Paris se încheie în 18/30 martie 1856. Românii sunt chemați de a se rosti înșiși ei în privința viitoarei organizațiuni a patriei lor; și înadins trimiși ai Areopagului european vin în București și în Iași spre a asculta glasul și dorințele unei națiuni deșteptată din mormânt! Vântul libertății împrăștie nourii negri de pe orizontul Dunării de Jos ... intervențiune din afară ! Ș-apoi, s-a putut susține că Două Mai a fost o lovitură de stat, un act care în deafară restatornicea România în

 

Grigore Alexandrescu - Cozia

... Aici odihnește maica Teofana călugăriță, cu fie-sa doamna Florica și fiul seu Nicolae-vodă, leat 1425." Descoperire neașteptată și plăcută! Familia lui Mihai Viteazul în același mormânt cu bătrânul Mircea. Deși o istorie zice că doamna Florica a murit în sclavie la hanul tătăresc, căruia se trimisese în dar de Sigismund Batori în urma bătăliei de la Boroslo, dar se vede că sau Mihai însuși a reușit s-o scape cu promisiuni trimise hanului prin deputații ... că Radu Șerban I, moștenitorul tronului, și boierii țării au liberat-o cu dare de bani, crezând că este o dezonoare generală să se afle în mâinile tătarilor familia unui astfel de om. Cât pentru maica lui, Teodora, pe care în anul 1599, în timpul cutezătoarei expediții în Transilvania, o trimisese spre siguranță la Cozia, este de crezut că, amărâtă de moartea dureroasă și timpurie a fiului său, după care ea ... mult de o oră până să ajungem la Ovedenia, mic schit locuit de vreo zece călugări și fondat de mitropolitul Varlaam, pe la anul 1675, în timpul domniei lui Duca-vodă. Părinții, în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>