Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI DESCHIS

 Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 495 pentru FI DESCHIS.

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... a i se face vreo nelegiuire, sau să sufere ca să i se facă vreodinioară cea mai mică dezbinare sau despărțire. 4) Moldova va fi stăpânită și cârmuită după pravilele și canoanele sale, fără să se amestece Poarta cât de puțin. 5) Domnii vor fi aleși de norod și întăriți de la Poartă, ca să stăpânească în cât vor trăi. 6) Domnii vor fi cârmuitori a tot pământul Moldovei și vor putea să aibă întru stăpânirea lor ostași cu plată de la sine, până la 20 000 ... Aceste toate se numesc peșcheș, adică dar. 10) În vreme de oștire, domnul Moldovei, asemene după cum i s-ar porunci de la Poartă, va fi ajutor cu oștile sale la slujba împărătească. Acestași tratat s-a mai întărit și la 1530 de către Soliman cel Mare și toate ... de Curtea Petersburgului ca stat suveran, deși tributar, iar nu ca provincie, cum o declară acum depeșa din 19 iulie 1848, căci atuncea n-ar fi putut încheia tratat cu o provincie), prin care tratat reformatorul Rusiei cunoștea domnului Moldovei titlul de autocrator și țării o deplină neatârnare. Rusia, prin tratatul ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... sau Dacici, iar în geografia modernă Alpii Dunării. Acești din urmă acoperă cu numeroasa lor ramificație întreaga Transilvanie. Deși în privința înălțimilor Carpații nu pot fi puși în rând cu Alpii, totuși se poate susține, că culmile lor maiestuoase stau în rândul celor mai măreți munți ai Europei. Înălțimea lor ajunge ... cu vi­nurile de lângă Rin (Johannesberg etc.). Este de mirat cum de vinurile României nu ajung nici măcar până în Basarabia, căci ele ar fi prețuite în Rusia în rând cu vinurile alese ale Rinului și ale Franței. Dacă o butelie de vin de Akkerman se plătește la Moscova cu ... Mosel până la Rin și de la al Saonei până în șesurile Alsaciei, am alcătui un munte, față de care uriașul Mont-Blanc n-ar fi decât o sărăcăcioasă movilă. Geologia ne face să credem că grozavele erupțiuni vulcanice ale globului nostru au aruncat pe suprafața lui în timpuri preis­torice ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

... de unul din noi, când o va întâmpina în cale: îl prinde cum prinde uliul porumbelul și-l înghite. Și dacă acești muscoi nu ar fi mai puțini la număr decât noi, atunci generația țânțarilor s-ar șterge de pe fața pământului. Iată pe frunza lotusului abia se vede urzătura mrejelor ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... unele lipsuri fără a le pricepe bine, pricepând pe altele fără a le putea îndrepta; dacă însuși scriitorul niciodată nu poate fi pe deplin mulțumit de opera sa, fiindcă vede cât e de departe opera făcută de cea visată; cum ar putea fi mulțumit criticul, care are și el idealul său? Pentru că și criticul trebuie să aibă idealul său literar și artistic, și acest ideal poate să ... Greșeala nu-i mare, dar este. Persoanele comice sunt exagerate. Uneori dăm și peste greșeli de logică. Așa, Hamlet, în vestitul monolog ,,A fi ori a nu fi", zice vorbind de moarte că e ,,o țară necunoscută, al cărei hotar nu l-a mai trecut îndărăt nici un călător"; și puțin ... talentat critic din Franța, Emil Faguet, începe astfel studiul critic asupra lui Balzac [2] : ,,E un curios capriciu al suveranului fabricator de a fi unit într-o zi temperamentul unui artist cu spiritul unui comis-voiajor. Balzac a fost vulgar și profund, grosolan și fin, plin de ... ...

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

... n-a auzit îndată: bucuros! sau trecând pe lângă o masă de țărani, a zis: masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn ... Oștean a fost și Sfântul Gheorghe, și sfântul Dimitrie, și alți sfinți mucenici, care au pătimit pentru dragostea lui Hristos, măcar de-am fi și noi ca dânșii! Ei, ei! pe bădița Vasile l-am pierdut; s-a dus unde i-a fost scris. Și ... Așadar, școala a rămas pustie pentru o bucată de vreme, și câțiva dintre noi, care ne țineam de părintele Ioan, calea-valea: biserica deschide

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... și ușor înclinate, Pisicuța mea avea mai mult înfățișarea unui lucru de artă decât a unui cal de ham. Și, de unde ai fi crezut că greutatea unei pene ar fi fost de ajuns ca să-i frângă mijlocul în două, nici măcar nu se îndoi când eu îmi așezai pe spatele ei volumul respectabil al ... partea "duducăi". Eu, care, când îmi vine la socoteală, iau vorbele după slova lor, făcui chip Pisicuței cu frâul la dreapta, ca și cum aș fi avut de gând să urc scara călare și să intru în casă cu Pisicuță cu tot. Pisicuța, care nu șovăia între glumă și între frâu ... — Iu! făcu femeia, țipând speriată; și repede fugi în casă. Auzii din lăuntru un hohot de râs femeiesc din toată inima, ce nu putea fi decât al stăpânei de casă, care de mult îmi cunoștea apucăturile. Descălecai și dădui pe Pisicuța, spre îngrijire, unui argat de ogradă, iar eu suii ... să vină cineva, mă răsturnai pe o canapea și aprinsei o țigară, cu privirea pierdută în podele ca în adâncul cerului. Mare lucru să nu fi ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun drept că atunci m-am crezut înconjurat de ... supuși acelor crude pravili ale soartei. Fierul că-i fier și încă ruginește, dar noi care suntem meniți prin însăși firea noastră a fi jertfa lăcomiei oamenilor! GALBENUL: Îți aduci aminte, scumpa mea, de-acea epocă fericită când ne-am întâlnit în buzunarul căpitanului Costiță?... Sufletele noastre erau făcute ... prilej a face multe însemnări și descoperiri asupra oamenilor. M-am folosit mult de privilegiul ce avem noi, banii de aur, a fi strânși cu scumpătate la pieptul lor, pentru ca să le cercetez și să le cunosc inimile de aproape; și tu, iubita mea, știi ca și ... boierinaș ce-i vânduse grâu, am suspinat multă vreme gândind la tine, la fericirile pierdute ale dragostei noastre și crede-mă că dacă mi-ar fi fost cu putință mi-aș fi ...

 

Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții

... învață firea lor. Nici iaste pentru altă făptură din câte să află în lume, pentru căci sunt toate nesimțitoare și urmează a nu fi priimitoare de pocăință. Și iată dară că numai pentru noi, oamenii, au dat îndurătoriul Dumnezeu acest dar de mântuire al pocăinței; sau, să zic mai ... atins trupul mortului de oasele prorocului, au înviiat și au venit iară în viață. Frumoasă închipuire a pocăinții înțelĂ©gem a fi acest lucru preaslăvit ce s-au întâmplat. Că după ce face omul păcatul rămâne mort. Mort, pentru căci piiarde darul cel dumnezeesc; mort, pentru căci ... Dară ce să întâmplă? Îndurătoriul Dumnezeu, carele prin rostul prorocului zice: Nu voesc moartea păcătosului, precum a să întoarce și a fi viu, trimite împotriva lui, făr de vĂ©ste, o năvală de tâlhari înfricoșaț. Dară cine sunt tâlharii aceștea? Frica morții, cutremurul muncii de vĂ©ci ... câtă iaste putĂ©ria pocăinții, de vrĂ©me ce înviază sufletul cel mort al păcătosului, îi dă iară podoaba dumnezeescului dar ce au pierdut, îi deschide ușile ceriului carele i le-au închis păcatul, îl face soție fericiților îngeri, îl face moștean, lăcaș lui Dumnezeu și părtaș slavei lui cei dumnezeești ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II

... nu putea merge, Zâcând că l-e greață cu rânze goale Să trapede-atâta și s-alerge!... Când era sătui, punea pricină Că le-ar fi rău și făcea hodină. [1] Așa făcând, abea câte-o millă Călătorea pe zi, păn' ce-odată Bunul Drăghici chemă pe Ciurilă (Era-într-o ... gânduri istețe: Unul Gârdea, cel cu gura strâmbă. Altul Găvan, cântăreț în drâmbă. Iară ceaialaltă bătrânime Încă mai șezu la sfat, s-aleagă Ce-ar fi mai bun pentru țigănime Și-în ce chip trebile să-ș' direagă, Că-acum îș băgasă-în cap să-ș facă Tocmeală în țigănia săracă ... pace Pănă când ne vor purta picioare, Numa să scăpăm de la strâmtoare." [7] Răzvan fierrariul încă să scoală Și-într-acest chip rostul său deschide: ,,Bine să zice: la fala goală [8] Traista-i ușoară!... Zieu că-i de-a râde Cum Bălăban a fugi ne ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... unde le duc! acasă, fă, ție și copiilor, unde să le duc? - Ce vorbești, bărbate, ori ai căpiat astăzi? Vezi, mă, că ți le-o fi dat cineva să le duci aiurea și tu, știind lipsa de acasă, t-ei fi rătăcit cu ele încoace. Când ai mai făcut tu astă comedie să vii acasă cu merinde cât munca ta pe zece zile? - Păi bine, fa ... și, intrându-i gărgăunii în cap, îi și puse gând rău găinei. Copiilor însă le zise că acelea ce li se păreau a fi slove era un fleac și că nu însemna nimic. Ce făcu dascălul, ce drese, se dete pe lângă muma copiilor și, cu șoșele, cu momele ... masă. - Mâine e sărbătoare, răspunse femeia, voi trimite să cumpere o pasăre bună și grasă și o voi găti după pofta inimioarei dumitale. - Daca ar fi vorba despre păsări de care se găsește la toată lumea, nu ți-aș fi mai spus dumitale, căci am și eu destule în curte, slavă Domnului! Dascălul bătea șeaua să priceapă iapa. Femeii îi dete un fier ars prin ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>