Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂ
Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 2894 pentru CĂ.
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... complectă anarhie?... Aș putea da interesante amănunte publicului friand de de-alde astea, dar i le rezerv pentru la vreme. O să-mi ziceți însă că nu e frumos ce fac eu acuma, că nu e bine să mai acuz pe niște oameni deja osândiți și executați, că e de prisos să mai denunț și combat o sistemă deja răsturnată. Așa ar fi, daca acea sistemă n-ar găsi încă interesați care să ... și arbitrare, sau a-și mai face micile capriții personale. Aceste persoane mă acuză cel puțin mai precis decât cei dântâi: bărbații spun că merg cu spiritul de stricteță la datorie și de ordine până la asprime; femeile — că nu sunt destul de politicos și de galant. E natural să li se pară astfel unor deprinși prea mult cu vechea sistemă. După dezordine â ... tutolor talentelor să-și facă evoluția complectă. Așadar, ne-am înțeles? N-aibă nimeni grije, și mai cu seamă cei ce nu o au sinceră, că teatrul nu va merge. Un confrate al dv. mă înghimpa mai deunăzi cu o informație, în care spunea cum că
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... foarte rară această pricepere; cu deosebire acei care reprezintă mai ales munca-exercițiu pricep rău pe reprezentanții muncii creatoare. Și mai ales nu se pricepe că munca creatoare e istovitoare în cel mai mare grad, că ea cere o încordare distrugătoare a tuturor facultăților psihice. Această nepricepere e una din cauzele plângerilor artiștilor contra concetățenilor lor—și câtă dreptate ... care îneacă producțiunile de oarecare talent și îngreuiază foarte mult ivirea unui talent adevărat. Cauzele acestei crize literare sunt desigur multiple; între cele individuale, pentru că sunt și cauze sociale, ocupă un loc important și această neputință de a face deosebire între muncaexercițiu și cea creatoare. Modul în care ... le scapără-n cale, Apele plâng clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Redusă în proză, această strofă înseamnă că iubita așteaptă pe poet sub un salcâm, pe deal, pe care sună buciumul și urcă turmele. Ce poate fi mai simplu? Și pentru aceasta a ... lucru și, pe teme similare ca ale lui Eminescu, scrie una sau mai multe poezii. Comparându-le pe urmă cu poeziile scrise de Eminescu, vede că ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... mi-e greu să viu în casă! Cu mânie prefăcută strigă dânsa: Ce drumar? Doar drumaru-n pod nu doarme? Hoț și lotru și tălhar! Că m-am spăriat de tine de-am răcit până la glezne, Batăr că eu n-am năravul să mă spariu așa lesne! El se roagă plin de milă; ea pe-ncetișor devine Tot mai blândă, mai domoală, până ... scapă ochii, la cociorbă, la corbaci, Cât de spaimă intră-n mine șaptezeci de mii de draci! De-i fac zamă se răstește, dând vina că nu-i sărată; De-i pun sare el înjură, că-i zama slatină toată! De fac foc, el toarnă apă preste el; de merg în sat, Mă pândește pe tot locul, nu vorbesc cu vrun ... batjocoresc și-nșel. Că mi-e pânza nebilită și țăsută-n lătunoi; Că n-am torturi, că n-am gheme, că n-am ragilă; apoi, Că-mi stau fusele prin poduri de trei ani nerăschirate; Nu știu țese, nu știu coase, cu suveica nu știu bate; Că nu iau acul în mână, să-i prind cămașa măcar, Că ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... și-i trage o dungă. Pleacă spițerul... Zice d. Nae: „Iordache, biletul spițerului e cu scamatorie; ia să-l ținem noi de scurt: ori că ne-a luat bilete, ori că ne-a furat pecetia, ori că și-a făcut el alta pe model, că prea se-ntinde abonamentul lui ca cașcavalul prăjit..." PAMPON: Ei, în sfârșitul sfârșitului ce era? IORDACHE: Stăi să vezi. Al dracului spițerul! Asta era într ... le însemnam și cu tibișir pe pervazul ușii; — două; joi alta, trei, ... sâmbătă alta... PAMPON ( cam impacientat ) : Patru... IORDACHE: Joi... PAMPON: Ei! spune odată, că n-am vreme de stat. IORDACHE: Parcă ziceai că aștepți pe d. Nae. PAMPON: Bine, îl aștept, dar spune odată. IORDACHE: Daca nu mă lași... Joi, un ras și un tuns, două dungi: cinci ... cu atenție, ca lovit de o inspirație ) : A! ce idee mi-a venit! Parfumurile, odicoloanele, pomădurile, liubemurile Didinii!... Spițerul!... Da!... Zici că biletele astea le-ați tras din circulație de mai bine de trei luni? IORDACHE: Da. PAMPON: Zici că ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... împărat, n-avea noroc la vânat? - Să-ți tai cuvântul cu miere, boierule; dară dacă vei voi să mă asculți până în sfârșit, vei afla că solia mea are să-ți aducă veselie. - Ei bine, vorbește cât vei voi, te ascult. Dară nu știu de ce, bag de seamă că în graiurile tale este ceva mierloit. - Păreri, cinstite boierule. Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. - Bine, bine; sfârșaște, precum ai început. - Și așa, luminate boierule, cum îți spuneam, stăpânul ... găsească un pușchi ca tine... - De mine zi ce vei pofti, boierule; dară să nu cazi în ispită să te atingi de împăratul, stăpânul meu, că, uite, se face lucru dracului. - Nici că m-am gândit la una ca asta. Dară împăratul, vânătorul tău, să vie să-și caute căprioara. Și fiindcă vorba vorbă aduce, cotoșmanul și boierul ... toată cinstea. Când fură în casă, Mătăhuz împărat se tot uita pe dânsul. Oamenii casei începură să șopoiască și să-și dea coate, zicând: ori că este prea fudul acest Mătăhuz împărat, sau că ...
Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale
... părăsesc Transilvania și se refugiază în România, unde-și propun să facă centrul activității lor de agitare în chestia națională. Dintru început trebue să spunem că d. Aurel Popovici declarase categoric tutulor membrilor partidului național, și d-lui Brote în particular, că: nu 'nțelege ca partidul lor să se amestece în daraverile interioare ale Românilor liberi; acest amestec îl crede d-sa primejdios, pentru că el ar autoriza și legitima amestecul partidelor din România liberă în daraverile interioare ale Românilor de dincolo. Acest amestec d. Aurel Popovici îl respingea deci ... al Românismului, o adevărată reincarnațiune a răposatului I. C. Brătianu. D. Aurel Popovici ascultă cu religiositate. D. Brote, urmând, îi face aspre mustrări că nu frecuentează mai mult pe sublimul șef liberal, că este prea indiferent față cu marele om, indiferen;ă cu atât mai vinovată cu cât d. Aurel Popovici întreține relațiuni politicoase și cu ciocoi. Și ... prin urmare, cum zice apostolul cauzei naționale, d. Sturdza, orice român adevărat trebue să evite orice contact. La toate mofturile acestea, d. Aurel Popovici răspunde că n'are nici cuvânt și nici drept să arate preferințe și simpatii deosebite pentru cineva în țară; ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... l călăuzească în lunga călătorie. A pus vreo zece zile logofeteasa ca să-i pregătească cele trebuitoare pentru drum. Când însă crezu el că toate erau acum prevăzute și puse la geamandan, încât nu avea decât să ordone înhămarea poștalioanelor și să plece, deodată femeia lui îi observă: â ... care are să te întovărășească. — Hum!... Să mă schimosesc acum la bătrânețe; asta nu-mi prea vine la socoteală. Dar la urma urmei poate că ai dreptate. El ținea seamă de părerile totdeauna bine cumpănite ale femeii lui. Astfel dânsul comandă să i se facă trei rânduri de haine evropenești ... un privighitor de ocol, un căpitan de panțiri nici nu îndrăznea să se puie jos dinaintea lui. Cum dar era să nu-i pară ciudat că guleratul de neamț îl silește să plătească încă o dată prețul tutunului. Ei, Doamne, prin câte alte vămi avea să mai treacă tutunul până să ... oarecare daraveri cu poliția care îi opri trăsura în loc și ordonă surugiilor să nu mai chiuie și să nu mai bată din harapnice, pentru că provocau neorânduieli pe stradă, speriind caii de la celelalte trăsuri. — Țara calică! zicea logofătul Buhuș, cuprins de un adânc dispreț pentru nemți. Auzi, mă ...
... sărăcit, căzut în slăbiciunea de-a nu mai vorbi decât de pierdutele lui averi... Răscolind, deci, vraful filelor rupte din viața mea, iată că dau peste o istorioară, uitată sub colbul trecutului, care însă se leagă atât de strâns cu inima mea, încât nici astăzi, că au trecut zecimi de ani la mijloc, nu o pot spune fără un pic de înduioșare. Aveam, zic, în casa noastră o slugă veche și ... Ilinca, o fată de suflet a morăriței, cu care-mi plăcea să stau de vorbă, nu doar c-aș fi iubit-o sau că m-ar fi iubit ea pe mine, ci pentru că era tânără și veselă, și eram prieteni din copilărie. Neînțeles însă era că lui Ion Urdilă nu-i plăcea să mă vadă împreună cu Ilinca. Feliurite cuvinte găsea el, care de care mai nepotrivite, spre a mă ... de strângere de inimă și lucru ciudat gâceam că în acelaș timp și ea era cuprinsă de simțirea stranie ce mă turbura: și ea înțelegea că între noi e ceva care nu fusese mai înainte, că
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi ... împacă sunt niște cărți ale lui cu capete de oameni morți, cu picioare jupuite... Doamne ferește! Țăranca veselă, vorbă lungă și hazlie, căzu la învoială că-mi închiriază odaia de alături de acel domn, pă "nu mai jos de doi poli, că la ea e curat, că e odihnă bună, că sunt țoale să te îngropi în ele până în gât; și, unde mai pui, umbră deasă și prune de tot felul; mă rog, la câte ... două din noapte oftă așa de lung ca și cum ar fi scăpat din mâinile cuiva care s-ar fi încercat să-l năbușească. Mărturisesc ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... ia furca în brâu, și până mâine dimineață să gătești fuioarele aceste de tors, penele de strujit și mălaiul de pisat. Eu mă las puțin, că mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastră. Dar tu să știi că eu dorm iepurește; și pe lângă iști doi ochi, mai am unul la ceafă, care șede purure deschis și cu care văd, și noaptea și ... seara, se culcă după obicei. Cele două nurori, văzând pe cea mai tânără codindu-se la treabă, îi zic: — Da' nu te tot codi, că mămuca ne vede. — Cum? Eu o văd că doarme. Ce fel de treabă e aceasta? Noi să lucrăm, și ea să doarmă?! — Nu căuta că horăiește, zise cea mijlocie, mămuca are la ceafă un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, ș-apoi tu nu știi cine-i mămuca ... — Ș-apoi de ce nu m-ați sculat? Mânca-v-ar ciuma să vă mănânce! — D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta vezi tot; și de aceea am gândit că ...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... la întemeierea și desvoltarea lui, cu atât va fi mai în stare să sprijine la rându-i interesele comune ale celor două monarchii... și pare că nu s'a 'nșelat deloc bunul nostru amic. Și noi, cei din valea de jos a Dunării, credem că alianța celor două State ar trebui din ce în ce mai întărită. Aparenta liniște a Europei poate fi amăgitoare. Rana veche a ... de rea credință ori manifest incapabil, contractul este lovit de nulitate. Și cine, după multe sudori, încheie o învoială, se 'nțelege, dacă e om cuminte, că o încheie nu pentru ca să aibă a doua zi pe spinare contestațiuni întemeiate. Încă odată, noi credem, că orice bărbat politic al Ungariei trebue să dorească îndreptățirea intereselor legitime ale masei Românilor, spre liniștirea lor deplină; trebue prin urmare să dorească împăcarea definitivă ... altei mase vrăjmașe; e vorba de două neamuri de oameni, cărora nu le trebuește - fiindcă n'au de ce - să-și poarte vrăjmășie; cari înțeleg că disensiunile lor folosesc numai câtorva interesați în vrajba și turburarea lumii. În păturile lor cuminți și producătoare, aceste neamuri își dau seama ...