Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECE PRIN MINTE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 52 pentru TRECE PRIN MINTE.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice ... și om de stare: avea și vie și, acolo la vie, ascultând cum târâie ploaia pe acoperișul hardughiilor cu butoaie goale, lin, teasc și zdrobitori, prin care îmi plăcea să mă vâr, am plănuit întâia mare îndrăzneală din viață. Fluieram a drum lung și-mi ziceam: când voi pleca ... urmă, pe unde n-am umblat! Am fost și la Odesa, numai așa, ca să dorm o noapte pe chei și alte vreo două-trei prin stepă; dar mai mult am dormit pe chei, însă pe vagabonzii lui Maxim al meu nu i-am găsit. în locul lor am dat de ... Și astfel o rupeam nițel englezește și nemțește; dar ambiția mea era să învăț întâi și întâi franțuzește și, cum vase franceze nu prea veneau prin părțile noastre, învățam astfel de la turci, de la greci și de la alți străini care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... etc. Actul I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a ... du, du, du... Du, du, du, du... (În vremea aceasta s-apropie un om ostenit, înfășurat într-un veșmânt gros și lung până-n pământ. Trece puntea, pune mâna pe toarta porții și bate de câteva ori într-o bucată de fier. Răsunetul se pierde departe.) Scena III PETRU RAREȘ și ...
... unde se adună la târg de săptămână murășenii până de pe la Sovârșin și Soboteliu și podgorenii până de pe la Cuvin. Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng, unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea ... turnul sclipicios și plin de zorzoane al bisericii românești,iar pe Murăș la vale se întinde șesul cel nesfârșit al Țării Ungurești.Mara însă le trece toate cu vederea: pentru dânsa nu e decât un loc larg în fața mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav demultă lume. Cică e ... ar putea dânsa să stea de dimineață până seara fără ca să-i vadă?cum, când e atât de bine să-i vezi?! Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguiește și se ceartă cu oamenii, se mai ia și de cap câteodată, plânge și se plânge c-a rămas ... flămânzi și iar se duc după ce s-au săturat, mai se joacă voioși, mai se bat, fie între dânșii, fie cu alții, și ziua trece pe nesimțite. Serile, Mara, de cele mai multe ori, mănâncă ea singură, deoarece copiii, obosiți, adorm, în vreme ce ea gătește mâncarea. Mănâncă însă mama ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... cinstiți, bătrâni și nenorociți, care au greșit să se însoare cu femei tinere. Dacă e vorba însă de bărbații care se ridică și se îmbogățesc prin turpitudini... o! în acest caz problema morală se schimbă, în acest caz păcatul comis contra lor este o dreptate, fiind pedeapsa păcatelor comise de ei ... și legile nu pot să izbească. Banii unui cămătar, Cosmine, i-aș hrăpi cu amândouă mâinile. El a furat, eu fur. El scapă prin imperfecțiunea legilor și eu prin slăbiciunea femeii. Pentru ce aș imita virtutea lașă, care-și descoperă capul înaintea lui și-i întinde mâna? Ș-apoi, el a furat ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm ... de date al scrisorilor - reluarea corespondenței a fost propriu-zis încununarea virtuții și tăriei lui. Donna Alba s-a transformat ca prin farmec: rândurile ei de-acum înoată de fericire și-n beția izbânzii dobândite prin propria-i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare ... ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând, adevărate șoapte sugrumate, care cheamă nerăbdător sau cer o oră de patimă, de nebunie. Prin cutia fermecată a prințului Preda, de tutun de lux calitatea I-a, se poate întrevedea și chipul cum prințul Tudor a ...
... întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ține locul din Mureș până în părțile Orăzii și până la izvoarele Crișurilor nu mai rămân prin sate decât moșnegii neputincioși, babele bătrâne și copiii nevârstnici; setea de viață îi ia și-i duce pe toți la sărbătoarea cea mare ce se ... timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ani, prin care nu trece, fie chiar și numai pe fulgerat, și câte un gând zburdalnic. Secerișul era o sărbătoare, și Iorgovan voia ca pentru această sărbătoare el să-i ... poate voi, dacă vrea, chiar și mai mult. Nu dar la Simina se gândea Iorgovan, ci numai la un fel de Simină, care vine și trece și nu lasă-n urma ei decât o scurtă părere de bine c-a fost. Lui Busuioc însă nici măcar atât nu-i ... Drumul de țară de pe valea Crișului Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghierat, se despică-n doauă, și o parte din cete o ia prin ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată spăimântător. Neamul nostru, din firea lui, vorbește puțin. Strămoșii noștri — oameni de război — erau tăcuți. Apoi ... dându-i moșia de zestre. S-a numit de atunci Văcăreștii-de-Răstoacă, după numele noului proprietar zestraș și după numele apei care trece prin apropiere, și aceasta spre deosebire de altă comună, Văcărești, așezată lângă Târgoviște, locul de naștere și proprietate a marilor Văcărești. seamă că n ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
Constantin Negruzzi - Amintiri de juneţe Amintiri de junețe de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE 2 ZOE 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 O ALERGARE DE CAI (СКÐ�ЧКÐ�) 3.1 I - O ALERGARE DE CAI 3.2 II - OLGA 3.3 III - TRISTEȚĂ 3.4 IV - CÂTEVA RĂVAȘE 4 AU MAI PĂȚIT-O ȘI ALȚII 5 TODERICĂ CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea ... zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... și limfatice), - subiecte asupra cărora Lancereaux a lăsat lucrări nepieriÂtoare. Dar, pentru a pricepe bine afecțiunile rinichiului, trebuie să încep prin a vă descrie niște sindroame ca albuminuria, ca uremia, - sindroame oareÂcum întineÂrite prin cercetări făcute în laboratorul meu... dacă adevărul mai are trebuință de întinerire. Aceste sindroame vor face subiectul lecțiilor viiÂtoare. Pentru astăzi, dați-mi voie ... nutriție și de relație (fiziÂologia) [4] ; c) - bolile generale și afecțiunile organelor, care tulbură fenomenele vitale de nutriție și de relație (nosologia și patologia). Prin urmare, medicina studiază omul și, singură printre științe, are omul ca unic obiect al studiului ei. Ce e mai mult, - medicina, fiind o știință cu ... în mod real omul; ea ar trebui să fie principala bază a filozofiei. 2. - Ca profesie, medicina servește pe om: a) - prin igienă , ce-l protejează de boli; b) - prin terapie , ce-i alină durerile și caută să-l vindece sau, cel puțin să-i evite moartea. Dar nu e numai atât. Profesia unui medic ... medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, mediÂcina este cea mai bineÂfăcătoare. Dar, - în plus, - medicul, ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... putea împlini dorul, el porni din nou cu capul în jos; dar se auzi deodată chemat din urmă: — Adrian! Se întoarse. Pe o bancă, prin apropierea căreia trecuse, sta un om, cu picioarele încrucișate, și fuma. Miopia și întunericul împiedicară pe Adrian să-l recunoască. Omul se ridică, și Adrian ... bucurie îi scăpă: — Stavru! Își strânseră mâinile și Adrian se așeză alături. Stavru, negustor ambulant — numit “limonagiulâ€� din cauza mărfii ce vindea prin bâlciuri — era văr de-al doilea, după mamă, cu Adrian, și o figură foarte cunoscută altădată în cercurile băieților de viață din mahala. El ... îl aproba cu capul: — Kir Margulis... Merge prost... Nu e cald și limonada nu se vinde. Îmi mănânc economiile mele și zahărul d-tale... Prin urmare, ai înțeles? Nici de data asta nu plătesc. Ce zici? O să fie ca și celelalte dăți: dacă mor o să pierzi zece lei ...