Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CURS
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 422 pentru DE CURS.
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... limba lor sanie. Era ger și căzuse mult omăt; nu îmbla cu căruțe sau care, ce cu sănii, pentru că pe așa vreme acest fel de trăsuri sunt mult mai grabnice și mai sigure, înaintați de străjeri am ajuns la curte, unde am găsit pre beiul singur în apartamentul său. Patriarhul îi dete scrisorile trimise de Paisie, patriarhul Constantinopolii, de la cel ce fusese mai nainte Evanichie și de la patriarhul Ierusalimului. Cum sfârși logofătul de cetit scrisorile, beiul se sculă și își luă calpacul. Apoi patriarhul îi prezentă daruri de mare preț, falca de jos a sfântului marelui Vasilie, de color galben, tare grea și strălucind ca aurul, mirosul ei era mai plăcut decât ambra, și la ea mai rămăsese doi dinți, unul mare (măsea ... a lui kir Grigorie, mitropolitul Cesariei și era cumpărată cu greutatea aurului. Noi i-am înfățoșat și alte osemine daruri din deosebite locuri, câteva moaște de mult preț a celor doisprezece apostoli, luate iarăși de la Constantinopoli, maica orașelor. Pintre sfintele rarități, căpătate cu bani, era și o picătură de sânge a sf. Gheorghe, puțin păr a muceniței Anastasiei, care izbăvește de
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm, șopocăind reproșuri grele, în râs rău de mulțumiri exagerate, în sensul autografului de pe fotografie, care spunea ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât ... tău, în loc de o aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea ... dropii, cutreierând cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... ochi pricepuți le-au redeșteptat la viață. Se scoate, se-nțelege, din discuție cazul de distrucție marerială completă. Cărțile unice din biblioteca Alexandriei, templul minunat de la Efes și altele s-au dus de-a binele fără putință de reîntoarcere, ca și boabele de grâu dintr-un lan dat pradă flăcărilor. * Dar să ne întoarcem la talent. Ce este talentul? De! aceasta este nu prea ușor de spus, dar poate nu de tot imposibil. Mai întâi, nu trebuie să ne grăbim. Apoi, voi cere voie cititorului să amânăm răspunsul la această întrebare pănă după ce vom fi ... lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora. Într-un cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa de talent este incapacitatea de a găsi formula de comunicare intelectuală exactă a simțirii ce ne-a produs-o împrejurările materiale. Pe această cale, deși
... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ... mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
... un loc amândoi, două nevoi. - Să ne despățim unchiaș, dacă tu așa găsești de cuviință. Dară bine, cine să ne închiză ochii în ceasul cel de pe urmă? - Că bine zici tu, babo; stăi dară; ia să iei tu basmaua mea care am avut-o în ziua de cununie și eu ștergarul cel vărgățel ce mi-ai adus de zestre. În toate zilele să ne uităm la dânsele; și când vom vedea pe ele câte trei picături de sânge, să ne întoarcem acasă. Acesta să fie semnul că moartea s-a apropiat de unul din noi. - Așa să facem unchiaș. Cum ziseră și făcură. Se gătiră de drum, își luară fiecare desăguța d-a umeri, în care baba puse pe fund basmaua bărbatului ei, iară unchiașul ștergarul cel vărgățel al ... am rătăcit prin bungetul acelei păduri, de nu mai știam pe unde să ies la oameni. Când, o dată văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrân, uitat de moarte și de Dumnezeu. Eu îi spui după ce umblu și cum m-am rătăcit. Moșul, încărcat de
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... cu vocea sa de stentore: Stazione Bergamo! Siamo arrivati a Bergamo! Mai întîi simții o mare părere de rău văzîndu-mă deșteptat atît de brusc din acele poetice visări, dar curiozitatea ce aveam de a vedea orașul Bergamo, patria celebrului căpitan Coleoni, care salvă armata Republicei Venețiane de o totală distrucțiune în rezbelul cu duca de Milano [1] , și mai cu seamă plăcerea ce era să simț ascultînd opera Mosè in Egitto de Rossini, cîntată de artiști eminenți, făcu să dispară întristarea de care eram coprins. Sării din vagon întocmai ca o căprioară și ordonai să-mi transporte bagagiul la ospelul Bella Italia, căci îmi plăcuse foarte mult ... frumoasei sale pozițiuni, ce începe din cima unor coline și se oprește într-o frumoasă cîmpie, formînd cu chipul acesta orașul vechi și nou, înconjurat de toate părțile cu grădini și vile de o frumusețe încîntătoare. Clădirile orașului Bergamo sunt mai toate de stil roman degenerat în cel italian modern. Stradele sunt bine construite și se țin în mare curățenie. Are o academie de științe, o bibliotecă publică, în care se găsesc mai multe manuscrise interesante, și o școală ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... D. Laurianu și un articol al dlui Marian. Începem cu o mărturisire împăciuitoare: în privirea apărării ce dl Grădișteanu face în favoarea dlui G. Marian de la Ploiești, suntem aproape de a ne înțelege cu d-sa. D. Grădișteanu (p. 390) numește scrierea dlui Marian „un articol de blagues — cuvântul în limba română n-are ecuivalent decât, poate, mofturi“. Din momentul în care Revista califică articolul dlui Marian de mofturi, nu mai avem de discutat asupra acestui punct. S-ar simplifica discuția chiar și asupra celorlalte puncte, dacă Revista ar consimți să numească cu aceeași expresie calificativă și celelalte ... jucă din caietul lui Mozart sonata a 8-a și apoi termină cu uvertura operei FreischĂ¼tz. Unii se miră cum de zețarul sărise rândul din manuscript așa de bine încât fraza tipărită avea un aer foarte natural, mai natural chiar decât cea îndreptată, și par a se îndoi de istoria cu rândul cel sărit. Noi însă nu ne credem în drept a pune la îndoială erata Revistei, și, prin urmare, primim rectificarea ... s-a folosit ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... și el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creștinul... TIPĂTESCU: Firește... PRISTANDA: Și la mine, coane Fănică, să trăiți! greu de tot... Ce să zici? Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te și tu de ... domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică, după buget. TIPĂTESCU (zâmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, așa e... decât tu nu ești băiat ... popa Pripici... TIPĂTESCU: Și popa? PRISTANDA: Da, popa și d. Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr. Jocul era pe isprăvite... și fumărie de tutun... ișea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa și cu Petcuș. Ăilalți ședeau de vorbă. TIPĂTESCU: Și Cațavencu mă-njura? PRISTANDA: Grozav, coane Fănică, pe guvern și pe dv. ... și-și număra voturile. TIPĂTESCU: Dăscălimea, popa și moflujii. PRISTANDA ... și când l-om avea pe ala, i-avem pe toți... Ia ascultați scrisoarea asta"... și scoate o scrisorică din portofel... „Ia ascultați..." Diavolul
... fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul. E minunat flăcău Miron și nu e minune că toți îl caută și doresc ... când jocul se sparge, Marta pleacă spre casă. Unii merg într-o parte, alții într-alta. Toderică merge cu Marta până la răspântie, îi dorește de bine, apoi cotește la stânga și o lasă să meargă cu ceilalți mai departe. Până acasă ea merge însoțită de fete și de flăcăi. Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege, totdeauna merge alăturea cu dânsa. Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe poteca dintre vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună. Până aci merge ...