Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PARTE DE SUS
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 467 pentru PARTE DE SUS.
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... a afla despre ocupațiuni, cărora se pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aș fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă, și am atât de puțin interes pentru ceea ce se vorbește sau nu despre mine, c-un cuvânt toată viața mea e atât de simplă, cu toate greutățile ei, încât nici curiozitatea n-o am de-a ști cine și-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaște, nici curiozitatea de-a ști ce se vorbește. O singură dorință am avut, dar dacă și oameni și împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi ... presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacă această îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că ești frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită de alți oameni superiori nimicniciei mele, ți-aș face-o bucuros. Fii bună și nu te crede disprețuită de mine. Dar sentimentul meu nu mai poate fi de acum înainte decât stimă și amiciție, nicicând acela care a fost atât de adânc turburat, fie de
... i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ... ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de ...
... cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat: - Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! - Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria. Tânărul Goe ... Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice: - Cine mă pupă... uite!... ciucalată! Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor. - Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deștept! zice mam' mare. - E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița. Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș. - Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam' mare. Mam' mare se ridică bătrânește și se duce ... se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... Nicolae Filimon - O cantatriţă de uliţă O cantatriță de uliță de Nicolae Filimon (Din memoriile unui călător) Obiceiul meu cînd călătoresc este a mă ocupa mai totdauna de persoane decît de lucruri. În deligență esaminez mai mult pe companionii mei de călătorie, decît frumoasele peisage ale localităților prin care trec. Ajungînd la ospelerie, în loc să mă ocup de camera mea, din contra, toată atențiunea o pui asupra ospelierului, camarierilor și femeilor de serviciu. La masă prefer mai mult pe conmeseni decît bucatele și vinul. Privirea unei fețe umane e mult mai interesantă pentru mine, decît grămezile de ... este muza Euterpe iar nu o sărmană creatură ce cînta ca să poată viețui. De la prima vedere, Iulia produse în mine o vie impresiune; de aceea, pe timpul cînd ea să ocupa cîntînd, eu o contemplam întocmai ca pe o madonă de Rafael; iar cînd ieșea din sală, ochii mei plini de ardoare o urma pînă dispărea. Repertoriul ei, deși era oarecum întins, însă Assisa al piè d'un salice de la Otello de
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... Petre Ispirescu - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești; De când se scria musca pe părete, Mai mincinos cine nu crede. A fost odată un împărat mare și o împărăteasă, amândoi tineri și ... să avem copii, să-mi dai. - Am, răspunse unchiașul; dar numai un copil o să faceți. El o să fie Făt-Frumos și drăgăstos, și parte n-o să aveți de el. Luând împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat și peste câteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. Toată împărăția ... izbutești. După trei zile, se pregătiră de drum și porni. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă; dară când fu de ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... boiul de voinic. După ce ieși de la biserică, împăratul se duse drept la palat, pentru că inima îi zicea că trebuie să fie ceva de ciobanul acela. Cum îl văzu împăratul, îi zise: - Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? Ai părinți, și cum s-a întâmplat de ai venit p-aci? - Istoria mea, luminate împărate, este lungă. Părinți am, asemenea și frați. Ca să-ți povestesc cum am venit p-aici și ... a apucat, și tot frământându-mi mintea să știu cum a venit și cum s-a dus fără să bag de seamă, am adormit. Când a venit a doua zi în faptul zilei, m-a găsit minunându-mă de niște stane de piatră ce închipuiau doi oameni, doi cai și doi ogari. De cum îl văzui, ne gătirăm de ducă. Vulpoiul, se dete de trei ori peste cap și se făcu un voinic, știi colea, cum ți-e drag să te uiți la el. Pe cale îmi spuse că ... era moșia lui, că este însurat, că are copii, că el era blestemat să poarte corpul de
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... de alta, alcătuind un ciudat labirint de vreo sută de des-părțituri înșirate fără simetrie sau vreo idee arhitectonică. Cu toate aceste, erau curat ținute de o droaie de slujitori aleși din miile de robi. Boierul Klimenko petrecu o viață de îmbuibare, și casa lui era un fel de birt pentru toți migieșii, ce doreau să mănânce și să beie bine. Pivnițele lui, de dimensiunile catacombelor din Roma, conțineau în sine toate darurile lui Bachus. Iară ce se atârnă de accesoriile de vânat, apoi ele se alcătuiau dintr-o turmă de câini de felurite soiuri, începând de la colosalii zăvozi până la cei mai mici mopși și cotei. Boierul Klimenko era om galantom pentru robii săi, dar asemenea și un călău avan ... la o avere colosală și nu se știe pentru ce el a preferat cultul lui Bachus lanțurilor Hymeneii; se vede însă că era de opinia că cultul unuia nu se potrivea cu adorația altuia și astă idee l-a silit să rămâie holtei bătrân. Pe de altă parte era el om de natură rece, și săgețile de foc ale amorului se stingeau lovind în grăsimea corpolentului sibarit. Ca să inspire el vreo pasiune unei femei era cu neputință, fiindcă ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, și toate treburile și le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mâinile de vatră; și câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu știe. De-aceea alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stânga, că doar-doar a încăleca ... și el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, și însurătoarea rămâne baltă. Și apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alții; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de ...
... scări, al lui Vasilică, dupăit de ursișor plin de viață; îmi lipsește arătarea, așa, din senin, a Miei, cu pălăria ferfenițită, la o parte, crezându-se tare cochetă, cu întreg buclucul de hârtii și poze subțioară, cu zâmbetul cela strâns, ca într-un degetar de argint, în gropița de la colțul gurii. Vezi tu, acestea îmi lipsesc... Apoi se uită într-un colț: Uite, Mia și-a uitat tot buclucul despre care ... l-a cules, și l-a așezat, și l-a bătăturit! O să i-l trimit chiar azi. Strânsura asta de hârtii e cea dintâi gospodărie a ei, gospodărie care o să pregătească pe cea de mâine, cea temeinică, la casa ei de femeie harnică și cinstită... Dacă ar da Dumnezeu să o văd așa!... Dar sunt bolnav... Cam slăbit. La gândul unei așa de mari fericiri, neliniștea de acum se schimbase pentru dânsul într-o boală grozavă, de care n-ar fi putut scăpa. Am căutat să-l liniștesc. Deodată își aminti ceva. — Hai, îmi zise, să-ți arăt un lucru. În ... că nu o înțeleg, cu un glas cald ce tremura, începu a număra, lăsând mâna, odată cu fiecare număr,
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun drept că atunci m-am crezut înconjurat de vedenii, fantasme, stahii, strigoi, moroi și de toate ființele fantastice câte joacă parola și hora cu miezul nopții, în lumina lunii. Peste puțin însă liniștindu-mă ceva, nu știu cum s-a ... te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur și neamul tău de-abia de argint. Cum îndrăznești dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari și legănat în sânul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și de a deștepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendință de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân și mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Și când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de