Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RIDICA
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 894 pentru RIDICA.
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Antim Ivireanul - Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693
Antim Ivireanul - Postfaţa Evangheliei greco-române, tipărită la Bucureşti, în anul 1693 Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693 de Antim Ivireanul Iubitoriului cetitoriu sănătate. Ca și corhorul între alte verdĂ©țe, precum zice pilda, mă arăt și eu, o iubiților cetitori, cătră cei meșteri și iscusiți și înțelepți și nevoitori tipografi, cu aciastă de bogoslovie cu patru strune și cu toată alcătuirea de dulcele glas alăută, a ceii în trei staturi dumnezăiri, capul ceii fără prihană ai noastre credință, sfânta, zic și dumnezăiasca Evanghelie. Dintru carea noi luminându-ne pren dumnezăeștii și ai duhului propovĂ©dnici apostoli, și sânguri văzători a înfricoșatelor a Domnului taine, cea întreită și nedespărțită aceii desăvârșită și necuprinsă troiță, am cunoscut pre Tatăl nenăscut, și pre Fiiul den părintele născut, și pe dumnezăescul Duh de la părintele purcezătoriu, o dumnezăire de o ființă și de împărăție în trei fĂ©țe cunoscută. Deci văzând eu smeritul, adâncul bogoslovii, mă stridiiam a mă apuca de acest lucru. Însă dându-mă pre mine cu credință curată și cu nădĂ©jde cătră dulcele Hristos carele zice, la Mathei 21: De veți avea credință și nu vă ...
Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică
Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică Precuvântare la gramatică de Antim Ivireanul Iată că a încolțit sămânța străină, adecă gramatica slavonească, o artă cunoscută și un lucru bun și iscusit, și în zilele domnieivoastre. Pentru fiecare e de mirare și plăcut lucru, când pe câmpul lui (în țarina lui) cresc oarecari grăunțe de altă limbă, căci vede un lucru nou și tăinuit, ce mai nainte n-a fost și nu s-a văzut. Astfel că multă mirare s-a întâmplat și cu neamul nostru lipsit sau de sămânța aceasta, adică de cetirea adevărată slavonească, sau de fructul ei, adecă de înțelegerea celor cetite, când în urma îngrijirei pline de iubire a voastră, ajunse vremea ca să se arate și acest fericit dar, adecă limba slavonească, în țara noastră. Și dacă limba slavonească la ai săi sau la ai casei (cum s-ar zice), adecă la slavi, e prea slăvită și admirată, acolo unde ea se întrebuințează ca limbă proprie, cu cât mai mult la noi, cari o întrebuințăm nu ca pe a noastră, ci ca pe una străină și împrumutată, ar trebui ca să fie ridicată în slavă ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...
Anton Pann - Suflet altu n-are
Anton Pann - Suflet altu n-are Suflet altu n-are de Anton Pann Suflet altu n-are Chin astfel de mare, Foc astfel de greu. Trăiesc moarte vie, Fără să mă știe Altul decît eu. Ziua nu-mi dă pace, Noaptea n-am ce face, Greu mi-e într-ascuns. Unde cer dreptate, Surdă răutate; Nu-mi dă nici răspuns. Mă-ntinz în putere Cu glas, cu vedere; În sus și în jos. Nu e nici o fire Să aibă pornire A-mi fi spre folos. Ce e sus ascunde Cine știe unde, Supt acea perdea Carea n-o ridică, Zicînd că e frică Nu-l putem vedea. Ale lui slugi sfinte, Mii de seci cuvinte, Celor ce vorbesc, Care nu-i cunoaște Că sînt vulpi, șarpi, broaște, Ce-n zadar trăiesc. Vii la omenire, Mai rea nesimțire, De piatră sînt toți. Mai d-aproape rude Mai rău nu aude, D-ai striga cît poți. Nu găsești ființă Să aibă credință, Nici într-acel ceas Cînd păharul morții Stă în pragul porții. Alt ce-a mai rămas? Căci n-am o putere, Să trec printre sfere, Doar va fi vrun loc? Unde e astîmpăr, Nici ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte drumul calului și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul şi slăninele Pravoslavnicul și slăninele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună ! Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd toată ziulica Viața Sfinților părinți . Și de, bietul creștin adeseori se gîndise: „Într-una, într-una, cruci peste cruci ; cine face într-una cruci ca crucea se usucăâ€�. Dar, neavînd încotro, chemă pe bătrînul pravoslavnic ca ...
Barbu Paris Mumuleanu - Alt chip
Barbu Paris Mumuleanu - Alt chip Alt chip de Barbu Paris Mumuleanu Informații despre această ediție Vremea-nalță și ridică, Vremea face, vremea strică, Vremea suie și coboară, Vremea surpă și doboară, Vremea schimbă și preface, Și războaiele și pace. Vremea toate răzvrătește, Schimbă și schimonosește, Vremea pe vericine-nvață, Vremea dascăl și povață, Vremea din liniște bună, Face vînturi și furtună, Vremea iar după furtună, Face și liniște bună, Vremea bucură-ntristează, Suie-n tron și detronează, Vremea-nalță, vrema crește, Vremea iarăși micșorește, Toate sînt de vreme-aduse Toate la vreme
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz Cranul lui Mihai cel Viteaz de Bogdan Petriceicu Hasdeu Sus la Deal în monăstire Se păstrează O trunchiată suvenire, De trei secoli prefăcută Într-un negru putregai. Pleacă-ți capul, măi române, Și oftează, Căci din gloria trecută, Ce zâmbise o minută, Astăzi tot ce-ți mai rămâne Este ceafa lui Mihai! Ba ridică mândra frunte - Și nainte! Fă din gândul tău o punte, Ca să legi cu bărbăție Timpul vechi cu noul trai; Și privind aceste oase, Oase sfinte, Tu să crezi c-o să mai fie Pentru biata Românie Alte zile mai frumoase Ș-un al doilea Mihai! * Cându-i iarnă, când nu-i soare, Cându-i ceață, - Nemerind uscata floare, Omul stă și să gândește; D-aș ajunge pân'la mai! O s-ajungi și tu, române, Iar la viață! Iute, neaua se topește, Iaca, fulgerul trăsnește, Vai de liftele păgâne: Tună groaznicul