Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE GÂNDURI

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 966 pentru PE GÂNDURI.

Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș

... sfârșește lumea, nu altceva; iar o să-mi deie gardul grădinii la pământ. Coana Ruxanda se aseză în jilț. Conul Gheorghieș își trase mai bine pe umeri cațaveica, pe care coana Ruxanda nu o mai purta niciodată, se cuibări la loc, în colțul divanului, își așeză șireturile ochelarilor pe după urechi și luă iarăși pe brațe bisacteaua cu sineturi. Conul Gheorghieș Hrașcu e un om mărunțel, din fundul divanului mai nu se zărește; poartă ochelari, când își citește sineturile, altceva ... amiaza mare. Dar pentru planurile și bunătatea conului Gheorghieș, îi mai trebuiau bani pe atâți pe cât avea. Căci ce nu pierduse cu lucrările de pe moșie: poduri de fier peste iazuri; insule de stânci cu foișoare pe ele; havuzuri cu peștișori roșii din străinătate; cascade, și câte alunecușuri toate, apoi conul Gheorghieș împrumutase, pe sineturi, în dreapta și-n stânga, căruia cum îi cerea. Omul trebuie să facă bine, dacă vrea să trăiască între oameni! spunea dumnealui. Și a ... nimic înapoi! Și moșiile conului Gheorghieș lunecară, una câte una, în mâna celor ce le cumpărau pe nimic, fiindcă trebuia să plătească și pentru acei ...

 

George Coșbuc - Voichița lui Ștefan

... doi Tari să bați cu ei pământul. Pleacă Ștefan la război. Dintr-același ceas Voichița Nu s-a mai oprit din plâns. Brâu pe trup ea n-a mai strâns. Nu și-a mai gătit cosița. În genunchi, c-un dor păgân Ea sărută iconița ... Maicii Domnului, din sân, Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, de-ar fi un zid de-aramă Între dânșii, până-n nori! Și prin plâns adeseori Îi părea că ei o cheamă ... Iar Voichița nu-ndrăznește Nici să-i zică bun sosit. Tu mă știi, Voichițo, bine! Neamul vostru-i neam de hoți, Și-i voi dușmăni pe toți, Cum te dușmănesc pe tine! Am să-i curm pe-ai tăi de veci Nu mai poți trăi cu mine: Tu ai mamă, poți să pleci. Doamna-ngălbenind scoboară Ochii umezi în pământ, Făr-a ... Un altar ce se doboară Când vin trăsnete de sus! Și rămas acum viteazul Singur în iatac, și-a pus Capu-n mâini, pe

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s ... De nu va fi bubos: Căci este cu dreptate Ca prin majoritate Rotund să meargă toate Sub cerul luminos! O goană-nverșunată Se va porni pe dată În lumea cea curată Pe bietul nesupus, Ce nu vrea să-nțeleagă Că trebuie o plagă Să fie țara-ntreagă Când buba șade sus! Printr-un decret se schimbă Orice ... strâmbă, Scoțându-se din limbă Că lepra e un rău; Și după chip și seamă, Pe pânză și p-aramă, Veți face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!.. III Poporul înconjoară pădurea fără veste Și-i pune foc: Leproșii pân' la unul, bărbați, copii, neveste, Au ars pe loc. Memoria lor însă p-o lespede funebră D-atunci s-a scris,

 

George Coșbuc - Rodovica

... mâini, Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât, Copii se jucau lângă plopii din rât Și-un fluier plângea-n depărtare. Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat, Lenos având capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe rând s-adunară mai mulți trecători, Eram curios eu, la ce-s privitori? Întreb pe-un moșneag ce venea dinspre ei, Și-mi spune; și plec eu să văd dară ce-i? Am stat și-am privit de pe stradă. Pe prispă de lut, având furcă la brâu, Stă Vica, și părul ei galben ca grâu Desprins din pletenci, preste umărul drept, Se varsă val blond ... n-are o doagă! Sărmana! Ei, oameni care nu o-nțeleg. O mână la doctor, când satul întreg Vorbește că Vica de mult îl iubea Pe Nandru, că beată de dragoste ea Pierdutu-și-a capul și firea. La clacă, ori seara când țin șezători, La joc pe la Paști, și-n dumineci la hori, Pe

 

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)

... el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut ... trebui de el în somn Aminte să-și aducă Și dor de-al valurilor domn De inim-o apucă - "Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere ... arde." - "Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor, Și tu ești muritoare?" - "Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe - Deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe; Dar dacă vrei cu crezământ Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pământ, Fii muritor ca mine." - "Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb ...

 

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

... A vrut să-i crească multe puterea și, ajutat doar de Minerva, ce-l proteja, știindu-i vrerea, necum să-i potolească verva, Prin gând, pe om să îl îndrume să poată să-și perfecționeze inteligența dată-n lume și tot prin gând să îl vegheze, Gând telepatic să-i transmită și învățându-l să primească oricând ideea potrivită în încercarea-i omenească De a pătrunde înțelesul din nepătrunsele mistere ... să trăiască-n simplitate sau în tăcerea negândirii, izvorul gândurilor toate, în Armonia regăsirii. X „Alungă lumea ta de umbre și vino dincolo de gând ușor, tăcerea să inunde sfiosul suflet, renăscând, Și lasă caierul de gânduri, iluzii, să le toarcă timpul ducând în lume rânduri, rânduri, secrete smulse din ... i mai amăgește și vocea, nu e din Olimp: „Te-aștept!â€� șoptește Fericirea, fermecătoare, surâzând: „Pășește în nemărginirea cea neatinsă de vreun gând!â€� XI Purtat spre clipa ce-nfioară prin nesfârșitul ce-l ascunde și navigând – a câta oară? – pe nemișcatele lui unde, El este-acum învingătorul, necunoscutul Prometeu, Cel pe ...

 

George Topîrceanu - Balada munților

... la stâni, De rămân pustii în urmă Munții singuri și bătrâni. Astăzi ca și-odinioară, Cât s-afundă-n vreme anii, Ei văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii, Când pe soare, când pe ploaie, Vreme multă, fără număr, Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A' trecutului vii moaște Peste care vremea crește, - Culmea verde mi-i cunoaște, Stânca sură mi-i iubește... Iar în urma lor ... dăți, Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii-i conduri A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. La răspântii crește stogul De foi moarte de curând. Strigă-n vale Topologul, Și-a lui larmă, când și când, Ca o ... apoi se lasă Poala norilor pe munte. Vin din iarna-ntunecoasă Zile lungi cu ploi mărunte. Neguri dese-ncep să cadă, Se târăsc în jos pe plai. Pe păduri se strâng grămadă Falduri albe de buhai. Brazii stau în nemișcare, Printre ramuri ploaia pică, - Nici o creangă nu tresare, Nici un zbor de ... Îi atârnă pe

 

Cincinat Pavelescu - Legile eterne

... Cincinat Pavelescu - Legile eterne Legile eterne de Cincinat Pavelescu Isus dormea. Pe valuri urla o vijelie Și-apostolii văzându-l dormind nepăsător, Priveau cu înfiorare când cerul în mânie, Când apa, zbuciumată ca sufletele lor. Lopețile scăpară ... Cădea lumina stinsă a ultimului gând. Isus dormea. Și spaima cât apa de adâncă Îi prefăcuse în biete năluci de țintirim, Și îndârjiți pe somnu-i ce nu zburase încă, Apostolii strigară: Stăpâne, -o să pierim! Dar El deschise ochii. Privirea de lumină Asupră-le o clipă seninu-și ... dulcea ei blândețe pe valuri când se-nclină, Ce pace peste inimi și ape se lăsa!... Și noi, munciți de groaza atâtor nențelesuri, Ne rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne ... lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim. E calm doar înțeleptul. Doar El din norul ceții Privirea liniștită pe valuri și-o așterne, Știind că peste oameni, pe gând, pe

 

Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș

... ca o roată, Șede argățimea toată: Numai Petrea nu-i în rând; El deoparte stă pe gând. Unul zice:„Măi voinici! Auzit-ați voi pe-aici De biet domnul Ștefăniță, Ce-a fost om de mare viță, C-a murit cu zile-n sin [5] În ... O! minune! ce să vază În a zilei albă rază? Vede-acum cu ochi deschiși Ce-a văzut cu ochi închiși. Pe cel câmp, lung, înverzit, Vine visul împlinit! Pe colnice, pe-a lor coaste Se coboară-o mândră oaste Cu trei steaguri de oșteni Și trei cete de curteni. Mândrii-s bravii călăreți Pe ... Iară voi ce-ați slujit mie, Feții mei de argăție, Luați tot ce este-al meu... Așa-i dreptul, așa vreu!â€� Apoi mândru-nveșmântat, Pe-un cal șarg [8] încălecat, Pleacă vesel la domnie... Fericită calea-i fie, Căci pe dânsul Dumnezeu L-a pus drept la locul său! Note ↑ Acest domn a fost fiu bastard a lui ... și de Gheorghe Asachi, în drama „Petru Rareșâ€�, jucată de mai multe ori pe ...

 

Alexandru Vlahuță - Mamei

... mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și dai muștele-afară. Apoi, prostii de-a mele asculți și cazi pe gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă ... biserici de la țară. Din cărți cu slovă veche și cu figuri frumoase, O lume ca de visuri, cu totul minunată, Mi-o scoți, și pe-ndelete începi a mi-o descoase. Cât farmec e-n această viață, adunată Din cărți cu slovă veche și cu figuri frumoase! La ... stă viața... întreaga ta ursită; Și după cum mi-s ochii, te bucuri sau te-ntuneci, La patul meu, tăcută, veghind neadormită. Din câți copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine. Și cât mă vezi de mare în planurile tale!... La zodii chiar s-arată cum am s ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Șah și mat!

... şi mat! Șah și mat! de Ion Luca Caragiale Începuse războiul franco-german. De la rezultatul acelei mărețe lupte atârna poate tot viitorul nostru politic. Pe Rin nu se juca numai două soarte. Ca la toate luptele jucătorilor mari, unde pe de lături palpită o mulțime de mici pontatori pe mâna unuia sau altuia, așa și la războaiele între două puteri gigantice, sunt mulți mititei pe de lături, cari, cu cât pontează mai mărunțel, cu atât privesc jocul cu mai multă bătaie de inimă. Pe Rin, între alte mize mărunte, era una, care pentru noi avea o importanță colosală, cum s-a dovedit ulterior — soarta hotărâtoare a ... zi, prefectul este chemat telegrafic la București. Cale ferată între centru și capitala Olteniei nu era încă, așa că Petrache Mănescu vine în goana cailor pe brânci o zi, o noapte și o dimineață, și sosește-n București cu oasele pisate pe la 11 înainte de amiazi. Merge degrabă la otelul Caracaș, unde cobora regulat, își lasă sacul, și fără întârziere se prezintă la consiliul de miniștri ... dejun, îl ajunsese

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>