Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI
Rezultatele 2971 - 2980 din aproximativ 3762 pentru FI.
Ștefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit)
Ştefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit) O ceată-ntunecată s-a oprit de Ștefan Petică O ceată–ntunecată s-a oprit Tăcută și răsleață la răscruce; Atât de grea îi cade-n asfințit Tortura de-a nu ști-ncotro s-apuce. Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat Cu cântece și joc în loc de pâine Și beată de plăcere a uitat De grija zilei groaznice de mâine. Dar seara se coboară răcoroasă Și-amurgul sărbătoarei e amar Ca drojdia cea neagră ce o lasă Năspritul must pe fundul de pahar. Cu trândavi ochi privește spre apus Mirată că nu poate să-l priceapă; O rugă pare c-ar avea de spus Dar nu știe măcar nici cum să-nceapă Ci stă îngrămădită ca o turmă Și tremură de taina ce-o-nfioară Cu moartea zilei blonde care curmă Și jocul și cântarea de vioară. Și tristă de pierduta fericire Tăcută stă cu fruntea încruntată Chemând ceva din stinsa strălucire S-aprindă facle-n noaptea-
Ștefan Petică - IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele)
Ştefan Petică - IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele) Ah, palidele umbre pe albele perdele de Ștefan Petică Ah, palidele umbre pe albele perdele: Icoane de madone uitate-n mănăstiri, Parfumuri adormite în file de psaltiri, Ce trist le port în suflet în nopți adânci și grele! Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit, Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sunt lacrimi neștiute-n tainice suspine. O mână diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adânci și triste ape. Și lampa ce veghează! Albastra ei lumină Căzând pe frunți plecate sub caldul vis tăcut Vestește vechea pace senină din trecut Ca ruga ce se-nalță în seri de lună plină. Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură Din cerul greu ca plumbul se cerne amorțiu Iar noaptea e ca moartea pe sufletul pustiu Și eu mă duc ‘nainte pierdut în ceața
Ștefan Petică - Nopțile de legende
Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900 Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă! Gândul meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu turbure nimeni ...
Alecu Donici - Împărţeala Împărțeala de Alecu Donici Având tovărășie La o negustorie, Câțiva prieteni pe viață Au câștigat mulțime de bani gheață. Și adunându-se la casa lor obștească S-au apucat folosul să-mpărțească. (Dar sunt cam rare împărțele Fără gâlceve sau smintele.) Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind, S-au întărtat la sfadă. Când, iată! deodată, Aud strigând: — Săriți! săriți! foc! casa arde! — Lăsați și ne vom socoti pe urmă; Dar trebuie să știți că mie mi se cade Din cea de față sumă O mie încă și mai bine, Au zis dintre tovarăși unul. — Iar mie în tot bunul Vro două mi se vine, Le zise lor un alt. — Aidem însă! — Ba stați, Și dreaptă partea mea îmi dați, Strigară celalalt. — Da pentru ce? Și cum?.. Sfădindu-se așa, prietenii văd fum Cu pălălaie-n casă, Și neputând să iasă, Au ars ei toți, cu bani, cu tot. Aici a zice pot: Că la un rău obștesc, când cere trebuința Ca să-l întâmpinăm puind unit silința; Adeseori pierim obștește, Când fieștecare Strigând cu gură mare, La interesul său în parte
Alecu Donici - Șoarecul și guzganul
... auzit o veste de priință? Zicea către guzgan un șoarec la ambari, Că leul au luat în unghie pe mâță Și noi de-acum vom fi aice mari și tari. — Ei, nu te bucura, prietene, degeaba -- Guzganul au răspuns c-un aer ispitit -- Căci de va rămânea la ei pe ...
Alecu Donici - Calul și călărețul
Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face
Alecu Donici - Carele cu oale Carele cu oale de Alecu Donici O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos însemnător; Dar trebuia să treacă o renumită vale, La care cărăușii-ndată ce-au sosit, Așa s-au sfătuit: Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte; Iar carul după urmă să facă înainte, Căci boii ce-l purtau, Deprinși fiind și maturi, mai vrednici s-arătau; Și în adevăr, carul mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă, boi lăudați! Vedeți — ziceau — neghiobii, un car nu știu să poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ca broasca... Ia vezi alde Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ne vadă și pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii pornesc cu ...
Alecu Donici - Epigramă (Donici)
Alecu Donici - Epigramă (Donici) Epigramă de Alecu Donici Un om bețiv odată se ispoveduia, Iară duhovnicul așa îl sfătuia: — Aproapele tău să-l iubești, Și pe vrăjmaș să nu urăști! De vin cu totul să te lași Că-ți este cel mai rău și ne-mpăcat pizmaș. — O contrazicere ce nu-i de înțeles, -- Răspunse bețivașul: Mai înainte, cum? iar singur îmi ziceși Să nu-mi urăsc vrăjmașul Și iată prin urmare, Că la aceasta eu nu-ți pot da
Alecu Donici - Gâştele Gâștele de Alecu Donici Cu o prăjină mare, Țăranul gâște de vânzare Mâna la târg. Și drept să zic: În cârdul gâștelor, spre buna îndemnare, Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare. (Dar unde de câștig sau pagubă s-atinge, Nu numai gâștele, și omenirea plânge.) Eu nu vinovățesc țăranul nicidecum; Iar gâștele altfel aceasta judeca Și, întâlnindu-se c-un trecător pe drum, Așa striga: — A! Ce necaz, ce osândire! Asupra gâștelor ce crudă prigonire! Privește, un țăran cum bate joc cu noi; De astă-noapte el ne mână denapoi. Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte Că are datorie a ne arăta cinste; Căci noi ne tragem drept din neamul cel slăvit Ce Capitolia din Rom' au izbăvit! Romanii, mulțămiți, au pus și sărbătoare, Pentru așa a lor prea vrednică urmare. — Și voi tot cu aceasta vreți A lumii slavă să aveți? Au zis acel drumeț. — Strămoșii noștri... — Știu, Dar eu la vorba mea să viu: Ce faptă vrednică voi ați făcut în lume? — Nimica, însă noi... — Că numai de fripture voi Sunteți și bune. Lăsați dar ...
Alecu Donici - Galbenul Galbenul de Alecu Donici Țăranul au găsit un galben ruginit, Pe care lui îi da destui bani de argint. Dar el au zis în sine: "Să-l schimb așa nu-i bine. Acum am priceput că trebui curățit, Pentru ca să câștig pe el preț îndoit". Și înturnându-se acasă au luat Nisip și cărămidă, Cu care galbenul atâta l-au frecat, Încât l-au și făcut curat ca o oglindă, Dar numai au scăzut din greutate mult Și prețul cel dintâi la galben au pierdut. * Ideea fabulei e lesne de-nțeles. Părinților! pe voi privește mai ales. Căci voi nu trebuie să vă siliți Întru științe multe pe fii să pospăiți; Ca să le dați un lux, un amăgitor nume, Și să disprețuiți plecări firește bune, Scăzând greimea lor în cumpenele
Alecu Donici - La buciumul La buciumul de Alecu Donici Buciume cu voce tare, La bună vreme răsuni: Eu salut a ta cântare, Ca vitejii mei străbuni. A lor bucium suna semnul Mișcărilor ostășești, Iară tu ne cânți îndemnul La fapte înțelepțești. Patriotica simțire Vrei să deștepți între frați, Ale căror despărțire A stat ani îndelungați. Și ce viață e mai bună, Cum psalmistul a cântat: Decât frații împreună Să trăiască ne-ncetat? România să vieze Subt o lege, subt un scut, Să tot binecuvânteze Pre cei ce-o au renăscut! Cântă, cântă, bucium falnic, De străbate la auz; Căci pentru păcatul jalnic Sunt între arcași și