Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂ

 Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 2894 pentru .

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... Național. De prisos e, însă, a mai spune ca izbânda sistemei a fost aci și mai ușoară ca cu gazetarii: fireste nici aci nu se putea face abatere de la principiul nostru statornic noi facem în țara aceasta legi numai și numai spre a avea ce să călcăm și autoritățile noastre sunt întemeiate nu spre paza și aducerea la îndeplinire, ci tocmai spre nesocotirea și batjocura legilor. Încheiem această introducere, ce ne era neapărată ... pus de gând, vom cerceta de-a rândul, întocmai cum urmează, punctele: literatura, arta, scena și administrația în teatrul național. Să lămurim, însă, zicând teatru național vrem să zicem teatrul de astăzi, iar nu teatrul de altădată; zicând literatura în teatru înțelegem repertoriul teatrului nostru de la o vreme încoace —și astfel, firește, critica de față nu se poate întinde la ... picat de curând în București, și care ar fi văzut clădirea, frumoasă pe dinăuntru, ca și pe dinafară, a teatrului nostru, ar crede glumim sau ne batem joc de dânsul daca i-am spune ...

 

Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7

... a îngroșa dificultatea... ... Dacă s'ar cerca cineva să alunge soluțiunea și de astădată, pericolul ar deveni și mai mare și mai iminent. Negreșit acel pericol nu va fi provocat de partida liberală... Cine a zis trebue să ne sustragem dela cestiunea israelită prin subterfugii ? - Nimini. Toate părerile date în deosebite părți până acuma asupra acestei cestiuni, toate chipurile de soluțiune ... clare; despre subterfugiuri n'a fost vorba până acum nicăeri; au fost și sunt încă persoane și grupuri cari ar fi de părere, cestiunea israelită neputând-o noi deslega acuma de zor fără a ne primejdui naționalitatea, trebue să răspundem Europei cum deocamdată nu voim a ceda întru nimic cerinții art. 44 al tratatului; această părere extremă, bună rea, s'a enunțat clar ... denunțare în contra conservatorilor; acest organ al unui partid ce se intitulează partid național nu se rușinează a denunța Europei pe partidul adversar, umblă să scape de soluțiunea cestiunii israelite prin subterfugii, pe când partidul liberal, având a lupta cu cel conservator, are scopul determinat de ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Inovațiune

... adică Moft fin de SiĂ©cle. Dar o să-mi ziceți sau or să-mi zică alții mai moftangii ca dv. (lucru ce eu crez n'o să se găsească): ŤBine, nene, toate sunt bune, înțeleg vin artificial, pâine artificială, ou artificial, pui artificial, cloșcă artificială - dar Moftartificial, cum ... ca să și miroasă ? - Ei bine, amicii mei, nimic mai adevărat ! nimic mai natural ca moftul artificial ! Uitați-vă, de pildă, la guvernul român. Credeți e guvern natural ?... al națiunii ?... din națiune ?... Ferească Dumnezeu. E un guvern artificial ! ! Întrebați presa independentă, de exemplu Republica Domniei pământene, despre aceasta; ea vă ... un moftangiu artificial. Luați-i monoclul, va rămâne om ca toți oamenii, și nu ar fi bun la nimic. Să trecem la Tache... Ce credeți e natural ? Nicidecum. Vine în Cameră cu o prostie, pardon, cu un proiect; opoziția îl înhață, îi dă pantalonii'n jos și trage-i. Și ... mai artificial; căci ne întrebăm: când a spus adevărul ? când era contra fortificațiilor sau când este pentru legea Maximului ? Credeți poate pe Lahovari e un moftangiu român natural ?Ferească D-zeu. Lahovăreștii sau Lahovarietățile, cari sunt pe cale de a funda, un teatru, zice Claymoor, o ...

 

Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români

... teamă de ei, Afganii nu pot să le dea nicio încredere, și niciodată nu se vor crede în siguranță, până ce nu vor fi siguri se pot bizui pe ajutorul Englejilor. Afară de aceasta, lord Northbroock a trimes acum de curând către ziare o scrisoare, în care arată ... rusească la Kiva. Lord Northbroock reproduce o parte din propriile sale depeși, publicate astăzi și prin Cartea Albastră, și fără să vrea chiar dovedește pipăit acele ce astăzi se întâmplă în Asia nu se poate imputa decât numai și numai politicii greșite și condamnabile a guvernului liberal cârmuit ... de alianță cu emirul, cum și orice făgăduință de ajutor la întâmplare să-l atace Rușii. Guvernul liberal Gladstone a crezut de cuviință nu-i nevoie nici vreme să se mai ocupe cu aceste chestiuni, și rezervându-și dreptul de amestec, a amânat cercetarea lucrului pe ... a trebuit să cedeze de frică sau prin amăgirea intrigilor rusești. Deosebirea temeinică între guvernul liberal și cel conservator, acum la putere, în Anglia, este cel dintâi, cu totul dimpotrivă cu cel de-al doilea, vede în Rusia aceea ce spun Rușii iar nu aceea ce este. Liberalii engleji cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Principii și vaccină

... de această stare nenorocită de lucruri, serviciul sanitar central a pornit inspecțiuni peste inspecțiuni, și ce a descoperit până în sfârșit ? în județul Teleorman, mai cu seamă, de vreo 17-18 ani niciodată nu s'a aplicat regulamentul pentru vaccinare; rapoartele serviciului sanitar local în privința numărului vaccinărilor erau toate arbitrare și prin urmare fictive; cifrele arătate, privitor la numărul copiilor vaccinați, nu erau decât închipuite de către acei ce erau datori să execute vaccinarea. Aproape douăzeci de ani prin ... nume ilustru. Poftim, în mijlocul unor lupte de principii, de te mai ocupă cu detalii ca acestea, salubritate, igienă, vaccinare și altele, căci se știe spiritele politice superioare neglijează detaliile; astfel de spirite îmbățișează numai generalitățile și astfel sunt obligate să cultive nu vaccina, ci principiile. Presupunem toți copiii - care au pierit de atâția ani - al căror nume nu se poate știi, și nici nu trebue să-l știm, pentru iar am cădea în detalii, - presupunem zic ar fi trăit, sau alții n'ar fi orbit; ce fel de viață ar fi fost aceea ? ce fel de cetățeni ar fi fost ei ...

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea Europei

... foarte nostimă, pe care toți cititorii au judecat-o vrednică a le lua cu cinste câte un ban pe săptămână din buzunar - dovadă Claponul se vinde ca lipia caldă. Dela o vreme încoace adevărul este, s'a urmat în politica Europei o școală nu prea cinstită. Diplomația nu mai avea decât un înțeles cu totul nențeles: mofturi, nazuri ... mărturisit se prenumără și el între cititorii acestei foițe - a cărei trecere în țara turcească este oprită, fiindcă această foiță se bănuește ar fi organul oficios al cartierului general rusesc. Întrucât ne privește, respingem cu indignare insinuările guvernului din Stambul. Am spus-o și o mai repețim ... în eroare opinia publică europeană asupra personalității politice a Claponului - aceasta nu poate veni decât tot dela politica englezească. Noi știam foarte bine, nicidecum nu se va putea împăca cu ideile noastre politica egoistică a companiei engleze de tramvai, căreia dela un cârd de vreme birjarii ... muscali, neutri ca și Claponul, îi fac strașnică concurență; - țineam însă a nu răspunde decât fiind provocați d'a-dreptul. Acum ...

 

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)

... împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu ... cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi le sfaremi... Priveai la mine straniu și te mirai tac... Tu nici visai -n gându-mi eu fălcile-ți dezbrac De cărnurile albe și gingașe și sterpe, idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, Tu nici visai -n gându-mi eu fața ta o tai, ce rămase-atuncea naintea minții-mi, vai! Era doar începutul frumos al unui leș... Ba mai treceai cu mâna prin perii tăi cei deși, Și ... reci... În veci de el departe și el iubind-o-n veci. De s-ar lăsa pe sânu-i, din cer vrodinioară, El ar simți ...

 

Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

... șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă; Și totuși mi se pare -n fire-ți e-o greșală De împli al meu suflet c-o boare de răceală. Și știi, nefericito, ochiul tău m-atrage Ca un magnet ­ și totuși în taină îl respinge. Credeam întâia dată te iubesc ­și-n urmă totuși simt sângele meu este dușman la al tău sânge. Ah! cine m-a pus oare să-ți spun într-un ceas rău te iubesc... Iubirea de suflet nu te stinge Cum stinge-astă simțire ­ ca și o piază rea ­ Suflarea, mintea, pieptul, singurătatea mea. Dar ... cůmplită receală. Făr- nici o armonie e toată viața ta; Tu ești cumplit de bună, cum ești cumplit de rea. Cum mulțămesc eu soartei am scăpat de tine, Făr-a comite, doamnă, păcatul moștenit. Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine! Azi muza mea mă ... Azi iarăși capu-n visuri eu îl cufund prin cărți Și în tăcere îmblu prin norii cei deșerți. Și în fereastră vântul cu degetele pare ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă

... smochinul se uscă de tot, nemairămâind decât un buștean pârlit, stând înfipt în pământ. Daca se dete jos cu frâul, băiatul îl scutură și, iată , se arătă un armăsar cu șase aripi și zice: - Ce poruncești, stăpâne? - Ce să poruncesc? răspunse băiatul, ia să stai cu mine, aici, mi-e urât singur. - Ba nu, stăpâne, d-ta să mergi la lume, să faci ce ți-oi zice eu, va fi mult mai bine de d-ta. Se miră băiatul de spusele calului. Vezi el nu știa nimic de ale lumii. Se mai miră o toană când îi spuse trebuie să fie îmbrăcat. Și, după povața calului, băgă mâna în urechia lui cea stângă și scoase niște haine, cu care se îmbrăcă. Și încălecând ... Nevasta mea, împărăteasa, s-a sfârșit de dorul copiilor și eu nu e departe până să mă duc să mă împreun cu dânsa, uite, simț slăbesc din zi în zi, și nu-mi mai dă inima să mă veselesc. Băiatul tăcu și-i păru rău

 

Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă

... cai încăleca, Și cu Domnul toți pleca, Înspre munți la vânătoare, După urși și căprioare, După păsări gălbioare. Și mergeau, frate, mergeau Pân-în munți ajungeau, Iar când soarele-apunea, Iată se întâlnea C-un cioban cu fluieraș Și cu port de oltenaș. Domnu-n cale-i se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Ciobănaș cu ... Ce păcate te-au împins Paloșul de ți-ai încins? Fostu-ți-a silă de tine De te-ai luat după mine. Ori nu te-ai săturat Pe-a mea soră c-ai furat Și-ai făcut cu ea păcat Făr-a te fi ... răsplată?" Și cum sta și cum zicea O frunză de fag smucea Si-ntre buze o punea Și suna hoțiș din ea. Frunza-n patru plesnea, Codrul negru clocotea, De-un lung chiot chiotea, De-un greu tropot tropotea, Ș-imprejuru-le deodată Se ivea o mândră ceată, O ceată ... încă n-are! Hai, copii, de mi-l luați, Prin săbii să-l fluturați, Dar nimic să nu-i stricați, Cale bună să-i lăsați, ...

 

Vasile Alecsandri - Serb-sărac

... de schimbare, -i voinic și-i pui de zmeu, Și-i fugar pe placul meu!" Nepoata sultanului, Copilița hanului, Hanului tătarului, Pe Serb iată -l zărea, Din sarai, de la zăbrea, [3] Și din gură-așa grăia: ,,Copilaș de Serb-Sărac, Mult ești mândru și pe plac! Vin' colea ... mult mă tem De căzlarul din harem [7] Cel cu chipul de arap, Buzat, negru, ras pe cap Și cu solzii mari de crap. El -și are-un bidiviu [8] Cu sânge de argint viu, Un fugar neîntrecut Care soare n-a văzut De când mă-sa l ... l face lat pe sapă. Ș-așa, frate, mult mă tem De căzlarul din harem Și de mândru-i bidiviu Cu sânge de argint viu; pe el de-a-ncăleca Mâini la jocul de halca, Roabă lui Hanul m-a da!" [10] ,,Floricică din zăbrea Răsărită ... turcii-i întrecea Și-nainte se ducea. Vai! de fata hanului, Hanului tătarului, Nepoata sultanului! lată, iată Serb-Sărac Pe-un șoimuț de la Bugeac venea, mări, venea Cuvântul de-și împlinea. Pe căzlaru-l ajungea, Ajungea și întrecea! Iar căzlaru-l viclenea Și din urmă-i tot răcnea: ,,Copilaș ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>