Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DĂ
Rezultatele 2291 - 2300 din aproximativ 2459 pentru DĂ.
Panait Cerna - Albatrosul Albatrosul de Charles Baudelaire Traducere de Panait Cerna Adesea marinarii, voind să se desfete, Atrag pe punți în cursă gigantici albatrozi Ce însoțesc corăbii, în legănate cete, Pe-abisuri îmblănzite prin jertfe de matrozi. Dar cum se văd pe scînduri, stăpînitorii slăvii Devin ne-ndemînatici și înduioșător Își poartă vastele-aripi tîrîș pe puntea năvii Ca vîsle ostenite pe laturile lor. Fochistu-i necăjește și, șchiopătînd, dă zorul Să imiteze mersul sfioșilor captivi - Ridicol, slab și trîndav s-arată zburătorul Intimidat de rîsul matrozilor naivi. Poetul e asemeni monarhului furtunii Ce vizitează norii rîzîndu-și de arcași - Proscris pe sol, în prada prigoanei și-a minciunii, De aripile-i vaste se-mpiedică în
Panait Cerna - Floare și genune
Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ta, prin neguri și furtună Al morții duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună? Ca un răspuns al lumii pământesti La zâmbetul de stele al tăriei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privești văzduhul, cerul – și-nflorești... O, floarea mea! Cu tremur și uimire Salut avântul tău spre fericire. De unde l-ai desprins, din ce lumină, Surâsul dulce, plutitor în vânt? Cum ai putut rămâne tu senină, Nesocotind prăpastia vecină, Ce pentru muritori ar fi mormânt? Noi, de la rob la purtătorul stemei, Trăim mânați în veci de dor aprins; Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei Ne zbate facla vieții pân’la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă, Pe care-am vrea s-o ...
Panait Cerna - Iisus Iisus de Panait Cerna Publicată în revista „Sămănătorulâ€�, V, nr. 23, 4 iunie 1906 Ai fost un om și-ai pătimit ca dânsul… Un Dumnezeu- cum te credeau părinții- Plutește-n veci deasupra suferinții: El nu ne poate înțelege plânsul. Pe Dumnezeu de l-am vedea în cuie, Cu pieptul plin de lănci, cu pieptul supt, Am spune că-i un joc dar jertfă nu e: El din ființa lui nimic n-a rupt. Dar Tu ai sângerat pe negre căi, Supt umilinți ce nu le știe cerul; Tu ai gemut când te pătrunse fier, De-au tremurat și ucigașii tăi. Și ochii tăi cei blânzi se înnoptară, Și gura ta sa-nvinețit de chin, Și duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin. Un om, un om, prin patimile tale! Și, totuși, cât de sus, lumina mea, Te-a înălțat răbdarea sfântă-a ta! De mila ta, la glasul tău de jale, Să se deștepte morți de mii de vremi Și-adâncul lumii să se înfioare, Iar Tu, să ai privirea iertătoare, Un om să fii – și tot să ...
Panait Cerna - Părâul și floarea
Panait Cerna - Părâul şi floarea Părâul și floarea de Panait Cerna Părâului se tânguiește-o floare: "Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării, Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea Îmi fură vorbele și le sugrumă Și astfel tu ne turburi sărbătoarea... Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină! Și tot ...
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol) Alexandru Philippide de Paul Zarifopol Aș vrea să mor de două ori, zisese nu demult Alexandru Philippide: după întâia moarte să mă scol o clipă, ca să mă bucur c-am murit. Socrat spunea prietenilor să jertfească, după ce-o muri, un cocoș lui Asclepios. Voia să zică înțeleptul acela că viața ar fi o boală: pentru sfârșitul ei trebuie mulțumit îndeosebi zeului vindecărilor. Pesimist de vocație desăvârșită a fost Philippide. Un mizantrop în iritare permanentă. Nu cred că a cunoscut vreodată disprețul liniștit. Era omul indignării cronice, ca Gustave Flaubert. Lăcomia de studiu, desigur, era patima lui dintâi și din urmă. Sugestibil și inflamabil, ca orice violent candid, putea fi pradă ușoară în mâna celor ce n-au decât patimi de piață. Însă la urma toată Philippide din toată inima dădea dracului, în gândul său ori și în gura mare, tot ce și pe oricine îl supăra de la lucru. Dragostea de adevăr, ca și de frumos, într-un suflet pesimist implică fără îndoială contrazicere. Însă nu de contraziceri ne vom mira doar în fața unei firi aprinse ca filologul mort acum. În liceu, ne făcea apologia omului cu ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda lor în întregime; acum, în zilele noastre, acest dispreț a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romanțate. Pare, orișicum, că a pregăti meticulos un memoriu pentru a fixa data nașterii unui om considerabil, zămislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe este o întrebuințare mai demnă a puterilor mintale, mai isteață, și în care e loc și pentru bunul-gust, pentru tactul și finețea istorică, decât a petici discursuri sau scrisori, a îngăla dialoguri de dragoste pe seama poeților, artiștilor sau personajelor politice ...
Paul Zarifopol - Recreația criticului
Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului
Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului Câmpia cu numere - Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului „ceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult prea nevorbit c e l mult prea nerostuit în anotimpul tăcerii veacuri de arhivă în apele oglinzii printre răzoare și haturi mărturisind preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Husarii
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Husarii Husarii de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Un tropot - trâmbița râsună, Cresc nourii de praf treptat, Husarii sunt! Ei vin în goană, Și-au ordin ca să mâie-n sat. Abia sosiți aici, spre seară, Ai patriei apărători, Și bucurie, dar și teamă Cuprinde pe locuitori. Nici bucuria lor, nici teama Nu poate naște din senin: Sunt chipeși, buni băieți, husarii, Dar... cam râvnesc la bun străin. — Ia seama, fata mea, la toate — Șoptește mama serioasă — Cumva să nu călătorească Vreun lucru mai de preț din casă. Odat' cu zorile, husarul E treaz, și toți sărind pe cai Dau pinteni, sună de plecare, Dispar departe peste plai. Cu o durere negrăită Se uită fata după ei: Frumoșii ochi înoată-n lacrimi, Oftând se umflă pieptul ei. — De ce ești, fata mea, tu tristă? Vorbește: ce s-a întâmplat? — Ah, mamă, a plecat husarul Și inima el mi-a
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - La marginea satului
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - La marginea satului La marginea satului de SĂ¡ndor PetÅ‘fi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Povestea vorbei , an. I, nr. 6, 14 noiembrie 1896 Lîngă sat e-o gîrlă mare, Crîșma, sus, pe mal apare. Ferestruiele-n lumină S-oglindesc în unda lină. E tîrziu și noaptea-i sumbră, Luntrea stă proptită-n umbră, Neclintită stă la stînă Cumpăna de la fîntînă. Dar în crîșmă-i vuiet mare De țimbal și de vioare ! Geamurile țiuie, Și flăcăii chiuie : — Crîșmăriță, dragă, hăi ! Adă vin bun la flăcăi ! Vechi ca moșu-meu, colea, Zvăpăiat ca mîndra mea ! — Zi, măi cioară, din vioară, Că mă-mbăt în astă-sară ! Zi, mă !... că-ți plătesc să-mi zici : Vroi să crăp jucînd aici !... Bate cineva-n fereastră : — N-aveți cumpăt dumneavoastră ? Hai, destul cu-atîta larmă, Că boierul vrea să doarmă ! — Ieie-l dracu, n-am ce-i face ! Tu, potaie, dă-ne pace ! Zi, mă !... iaca numa-n ciudă, Zi-i, încalte să ne-audă ! Cineva la geam iar bate : — Mai încetinel se poate ? Maica mea așa vă roagă, Că, sărmana,-i greu ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Mugur, mugur, mugurel...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Mugur, mugur, mugurel... Mugur, mugur, mugurel... de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif În orașul ăsta am deschis eu ochii; Salutare, locuri mândre, scumpe mie! Doina doicei mele din copilărie Sună-n tot orașul: doica-mi cântă mie? Glasul ei e-acesta? ori poate mă-nșel: "Mugur, mugur, mugurel!..." A plecat, odată, un copil voios, Azi, bătrân, se-ntoarce tot pe-aceeași cale... Hei, de-atunci ce mult e... griji, necazuri, boale, Bucurii puține, și atâta jale! Cum mai trece vremea..." trist îngână el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Oare unde sunteți, tovarăși de joc? D-aș vedea pe unul barem dintre voi! Să mai stăm de vorbă, veseli amândoi, Să ne reîntoarcem anii înapoi, Anii cei de basme, să cânt iar cu el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Fără de hodină, pasăre pribeagă Care-și cată cuibul cald de-odinioară Când se-ntoarce iară mândra primăvară, Gândul meu colindă, pretutindeni zboară, Și mă mir eu singur câte-mi spune el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Sunt copil acuma, iarăși sunt copil! Pe-o nuia încalec... lumea e a mea! Sare și nechează murgul meu — nuia, Merg la jgheab, devale, și ...