Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU
Rezultatele 2071 - 2080 din aproximativ 2139 pentru CU.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... în spinare, atingeam cerul cu deștul și țineam douăzeci ca voi la subțioară, treizeci în brâu și-o sută în sân. Iacă, e un basm cu ghicitoare vorba mea și, de vreți, am să vi-l spun, dacă mi-o face poala căpătâi o fată frumoasă. — Mai e vorbă? Vrem ... iar dete peste oameni ca și dânsul. — Un'te'ci, moșule? îl întrebară nouă frați, tot unul și unul, care se trudeau la arătură cu nouă boi cu coarnele aurite. — Mă duc, taică, să-ntreb pe Sfânta Vineri ce să mă fac eu. Că mi-a dat Dumnezeu de toate ... lumea. Și tot așa gonind goană de voinic la vreme de bătrânețe, nemaițiind socoteala zilelor ș-a săptămânilor, sosi la un deal nalt, cu fân ca mătasea de moale și cu flori să le fi cules de-a încălarele. După ce sui dealul, dete peste o apă întinsă, liniștită și sclipitoare ca o oglindă ... văzul e tot văz. Peste porți, mai dincolo de ele, un palat în lumini de toate fețele, că nici penele de pasăre măiastră, nici noaptea cu spuzeala de stele, nici zorile ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... de predilecție. Redingota, cu reveruri de mătase, butonată până sus, îi da aer, ca și lui Duiliu Zamfirescu, de militar îmbrăcat civil. Mergea pe stradă cu picioarele puțin încovoiate, legănându-și capul, cu ochii vii, mari și visători, absenți din larma și mișcarea de stup a Capitalei, și pierdut într-o viață lăuntrică, adâncă și concentrată ... senzuale era îndulcit deseori de franchețea expresiei sale binevoitoare și călduroase. Firea sa era mai mult distantă, dar expansivă și generoasă în intimitate. Vorbea franțuzește cu facilitate și eleganță, și era cu toată lumea de o politețe plină de tact. Soția sa, dna Ana Macedonski, născută Ralet-Slătineanu, micuță, subțire, delicată, cu ochi mari și negri, semăna la cap cu contesa Ana de Noailles, era sora prietenului meu, George Slătineanu, președinte la Consiliul legislativ, și a distinsului avocat Manolache Slătineanu. Stam de vorbă ... marele scriitor o cunoștea pe degete, când poetul Macedonski se apropie. Caragiale, care îl tutuia, a început să-l întrebe: Alexandre, ce e cu marea ta ediție a Nopților? Poetul răspunde: Aș vrea s-o public la Monitorul Oficial cu ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... a d-voastre. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, câțiva tei, ulmi și sălcii, și ca lux am și un vișen cu flori pline. Părâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher și îmbrăcată cu iederă și cu hamei, pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi prin un cep sloboade apa care, după ce șerpuiește pe un pat de prundiș ... astă floare ce a avut și ea timpul mărirei sale. La Harlem în Olanda, o ceapă de lalea s-a vândut cu prețul fabulos de zece mii galbeni! ceapă ce astăzi se poate cumpăra cu câteva centime. Sic transit gloria... tulipae! Iată zambile hyacinthus, narcise, bosuioc, ciuboțica cucului primula, lemnul Domnului hyssopus, lavant, lăcrimioare... Floricica asta pe care învățații o ... și de mărgăritarel, ce i-am dat noi; mă tem însă să nu vie vrun poet galoman care să-i zică mughet, pentru că rimă cu poet și cu buchet și pentru că așa îi zic francezii, horror! Iată mintă, săbiuță gladiolus, sălvie, milostivă gratiola, maioran, mama pădurei asperula, rosmarin, cimbru thymus, dobronica melittis ... crestate, late sau sucite
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... vă arăt cum că trebui să mori, ce luând pe ascuns o frânghie de la pat și ducându-mă întru o pustietate, m-aș spânzura cu liniște de un copaci, fârâ să văd norod, nici să aud pe mulți! Dar, fiindcă acela supuindu-ne pe noi cu toate chipurile, nu au lăsat pe cineva nici stăpân pe viiața sa, ci și aceasta au supus-o giudecății, îl blastăm, dar însâ mă supui ... nu să fac mai bune dacă aude cineva zâcându-i — să-s bucure! — Încâ de dughenile acele câte au ilău și ciocan fug cu grabă, tarapanĂ¡lile, herăriile și multe altile, iar pe aceli meșteșuguri le iubăsc, care să săvârșesc prin tăceri, cu toate că eu acum am găsit zugravi cântând când zugrăvĂ©. Așa de drag le este unora să vorbascâ și să nu pot stăpâni pe sâne ... focul. Am zâs odatâ cum că să întoarce arhistrâtigul, iar ea apucând pe arhistrâtig de la amiazi pănă sara, nicicum n-au contenit întrebând: Dar cu câți au ieșit? Câți au lepădat? Pe câți au prins? și cu ...
... din depărtare se auziră clopoțeii unei trăsuri. — Vine, vine, spuseră câțiva. Peste puțin se opri trăsura. Dintr-însa sări jos un om scurt, plinuț, cu mustățile rase, cu gura ieșită, ca un bot, înainte; de-a lungul urechilor cu favoriți încărunțiți și scurți. Purta pălărie neagră, înaltă, redingotă lungă, și în mână ducea o lădiță, pe care-o ținea de-un mâner. Umbla iute ... gura copilului, care începea să urle, de nu se mai auzea nici în cer, nici pe pământ. Ciobanul se uita întins la doctor. Când sfârși cu copiii, căută, în odaia de alături, câteva femei; după ce plecară acestea, veni rândul bărbaților; apoi, când sfârși și cu aceștia, se ridică, la urmă, și ciobanul, să vie. Pășea bleg, cu capul în jos. Lângă ușă flăcăii se îmbrânceau unii pe alții. Doctorul se uită; își răsturnă capul pe spate, ca să poată vedea fața lui ... drumul spre stână. Când ajunse, oile erau în strungă, ceilalți ciobani stăteau pe scăunașele spătariului și mulgeau. Bughea își azvârli căciula pe ceafă și strigă: Cu ghine!, apoi se așeză și dânsul în rând cu ...
... vedeau pulpele subțiri în ciorapii albi de lână, bățoase, ca niște catalige, de care se părea că adevăratele ei picioare se legau mai sus. Mergea cu pași mari, cam șontâș, ca și cum vroia mereu să cârmească. Bărbatul, un prichindel, cu pieptul lipit de spate parcă, se ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai mult sărea, ca un purice ... nici un chic de sânge, parcă doarme. Vezi-l? Nici un chic de sânge. Dânsa își aduse aminte că văzuse odată pe notar cum trăgea cu chistolul; o săptămână de zile nu-i ieșise atuncea din minte bucățelele cele cu care poți omorî chiar vita; și începu din nou să vorbească lui bărbatu-său: — Și doar plumbul îi mare, trebuie să-l fi potrocolit ... mai mult, că erau ai ei. Atunci își aminti și de bărbatu-său și-i fu ciudă că de pe urma lui oarecum se căpătuise cu parale. Apoi se uită înapoi, ca și cum îi era frică să nu-l piardă. Bărbatul venea în urmă, bălăbănind din mâini; și femeia se ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de ... rândurile ei de-acum înoată de fericire și-n beția izbânzii dobândite prin propria-i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare pas al lui. Paginile lungi, îmbogățite înadins cu flori de spirit și poate și cu atitudini sufletești voite, gândite, cântărite din timp și aruncate apoi cu dezinvoltură, tactic, spre a le marca spontaneitatea, devin acum din ce în ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând ... se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări de nesiguranță, pe care o descrie
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
... de peste Olt, de poziția lor, de munți înalți, de peșteri minunate, și simțeam un fel de rușine că nu le cunoșteam, eu care cunosc cu osebire toate ulițele și mahalalele capitalei. Așa găsind pe Ioan Ghica cu aceeași dorință, hotărârăm să facem împreună o expedițieune, el cu un cuget de știință, iar eu ca simplu privitor al naturii sălbatice și admirator al eroilor care au zidit acele sfinte locașuri. Până a ... a poștă, numită Baciul, pe drumul Slatinei, era un om foarte glumeț; el avea vreo zece câini de o grăsime nepilduită, care ne-au primit cu lătrături vrednice de câinii cei mai vestiți în istorie. Contrastul grăsimii lor cu slăbiciunea cailor, din care aduseserăm cu noi numai cinci, ne făcu să întrebăm pricina, căci bănuiam că poate căpitanul, abuzând de puterea sa, împarte la câini nutrimentul ce se cuvine cailor ... pe mulți surugii, trecând pe acolo, lucru ce făcea totuna după părerea lor. Înșelați în iluziile noastre, căutarăm un loc unde să ne putem despăgubi cu somnul; un umbrar sub care se odihnise strălucita persoană ne servi spre aceasta. Ne flatam cu ...
... să facă? răspunde el, iacă! mai una, mai alta... De aci înainte vorba trece la lucruri mai depărtate. Toader spune că a vorbit cu cumnatul, cu vărul, cu finul, în sfârșit, cu cutare și cutare dintre oamenii vrednici de a fi stat de vorbă cu dânsul; iar Marta îi spune cine a fost și cine nu a fost de curând la dânșii, cu cine a vorbit și cu cine nu, cine ce a zis și cine nu a zis. În sfârșit, Toader privește îndelung în ochii mari ai Martei ... cea bună. Numai din când în când, foarte arareori, Marta ruga pe Miron să cânte. În horă Miron totdeauna e cumpătat, încât parcă numai șuguiește cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc asupra lui. Înalt și mlădios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el calcă lat și pe întreaga talpă, încât la fiecare pas întregul trup i se scutură și se leagănă când la dreapta, când ... stânga. Când stă însă și-și ridică fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri,
... râcâit mereu șia-ndelete până ce i s-a făcut zgripțuroaicei lehamite de atâta așteptare și a trimis pe cel mai cu forfoi dintre feciorii ei ca să vadă ce face sluga de nu mai vine cu apa. — Dar tu, măi, ce faci aici? întrebă zmeul. — Uite, răspunse omul râcâind înainte. Ce să mai pierd vremea scoțând apă din puț ... fiorii. Ziua a doua l-au trimis la pădure ca să aducă lemne, așa, copaci întregi, smulși din rădăcină și duși în spinare cu craci cu tot — cum se face-n lumea zmeilor. Ieșit în pădure, omul începu să se scarpine-n creștetul capului. Neam din neamul lui nu mai ... pus rău de tot pe gânduri. Ăsta a rămas de la un strămoș al meu, și numai puțini dintre noi pot să arunce cu el. — Ei, dacă n-aveți altul, haid' și cu ăsta! grăi omul. Ia-l și să ieșim în câmp. După ce ieșiră la câmp, zmeul aruncă buzduganul de se duse pâ- nă-n al ... buzduganul! adăugă apoi scuipând în palme și suflecându-se. El n-aruncă însă buzduganul, ba nici nu-l ridică măcar de la pământ, ci rămase ...
... 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani ... mine de veți mai zburda voi! Demonii țipau în gura mare: - Popa Bârrr!… Popa Bârrr! și fugeau de le sfârâiau picioarele, băgând în groază, cu țipetele lor, toate babele și câinii din mahalaua Precestei… Cărășel era un pezevenchi și jumătate și, măcar că se afla cu un picior în groapă și cu altul deasupra, totuși, nu se lăsa de ghidușii. Într-un rând, cumpărase cu trei lei „sainâ€� o iapă de la un țigan, bătrână și slabă de-i ieșeau coastele prin piele. O aduse acasă, noaptea, ca să