Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SA POATĂ FI AUZIT
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 448 pentru CA SA POATĂ FI AUZIT.
... încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al neființei universul cel himeric... În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș Cum se ... cu inima smerită Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?... Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl ... arate că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și le umflă orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte C ... de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; Amorțită li-i durerea, le simțim ...
... balaur cu trei capete, cu niÈ™te feÈ›e grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ. Florea nici nu mai aÈ™teptă ca balaurul să-l scalde în văpaie, ci dete pinteni la cal È™i se duse ca È™i când nici n-ar fi fost aici. Balaurul suspină o dată È™i pieri fără de urmă. Trecu o săptămână! Florea nu mai veni; trecură două; de Florea nu se ... nu merse: Făt-Frumos nu vedea alta decât foc È™i văpaie. - Acasă după alt cal mai bun! Petru zise, încălecă È™i se duse ca iarăÈ™i să vină. Când sosi acasă, îl aÈ™teptă lăptătoarea sa baba Birsa în poarta curÈ›ii. - Hei fătul meu Petre! am È™tiut cum că iară ai să vii fiind-că n-ai plecat bine ... Petru pe jumătate supărat, pe jumătate trist. - Vezi, dragul meu Petre, începu a-l învăÈ›a acuma baba, tu nu vei putea merge la fântâna Zânei Zorilor decât dacă vei călări pe calul pe care a călărit tată-tău împăratul în tinereÈ›ea sa ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... sau povestea lui Făt-Frumos Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar mai povesti, cînd lupii beau tutun și urșii făceau săpun, de-și ungeau femeile fețele și uncheșii bărbile. A fost ... și, văzîndu-l, îi zise: — Lua-te-ar mama Vîntului turbat, care a luat pe cîtetrele surorile tale. Feciorul de împărat, cum auzi blestemul babei, chemă pe mumă-sa și-i zise: — Ian spune-mi, mamă, am avut eu surori ori nu? — N-ai avut, dragul mamei, nici o soră, răspunse împărăteasa ... i spună adevărul, se făcu bolnav și-i zise că, daca nu-i va da țîță de subt talpa casei, el va muri. Împărăteasa făgădui ca-i va împlini această cerere. Atunci el se sculă din pat și rădică talpa casei și mă-sa puse țîța subt talpă, dar el lăsă talpa cam greu peste țîță, zicînd iarăși mă-sii: — Spune-mi, mamă, am avut eu alți frați ... ce cal încălica? — Tată-tău a fost un mare viteaz și s-a bătut nouă ani cu zmeul Răchită-înflorită, ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... avea un buiestraș minunat și două iepe de prăsilă: nu i le-au luat. Dar ceva și mai curios – câinii din curte, niște dulăi ca niște fiare, nu dedaseră măcar un semn de viață! Hoții au fel-de-fel de meșteșuguri ca să adoarmă câinii cei mai sălbatici; le dă pesemne un fel de mâncare descântată ori cine știe ce. Pe preot l-au găsit a ... întrebat ofițerul. -Forme n-are; dar... să le faceți d-v. -Asta nu se poate; trebuie să se prezinte la divizie. -Da' nu s-ar putea să-l luați cu d-v. și să-și facă formele acolo unde vă duceți? -Ba... s-ar putea. -Atunci... Și d-l Stavrache aduse în fața camarazilor pe domnul Iancu Georgescu - un tânăr foarte voinic, frumos și curat, ras proaspăt - o înfățișare demnă ... a maichii"... D-l Stavrache își șterse ochii cu colțul șorțului și, foarte înduioșat, urmă semnele pe petecul de hârtie, sosit de așa de departe ca să aducă în liniștitul sat un fel de răsunet al zbuciumului din locurile războiului. Fugarul era dinaintea Plevnei. Se bătuse cu mare curaj și cu ...
... a fi o direcție „sănătoasă“ în contra așa-numitei direcții „noi“ a noastră. Ast[...]nsă — pare c-ar fi zecimi de ani la mijloc și generațiuni întregi — lupta a încetat ca prin minune. În chiar mijlocul Transilvaniei, în Sibiu și în Brașov, s-au arătat prieteni călduroși ai direcției noastre literare; nimeni din cei cu minte ... număr al ei; iar Convorbirile literare își urmează și astăzi viața lor regulată, și la 1881 redactorul lor dl Negruzzi a fost primit ca membru în aceeași Academie Română care mai nainte se arăta așa de dușmană foii literare din Iași. Va fi avut și aici timpul influența sa binefăcătoare; vor fi ajuns oamenii încetul cu încetul să se înțeleagă mai bine unii pe alții și să se mai îmblânzească, se va fi arătat încă o dată legea cea cunoscută, după care o stăruință neclintită nimicește în orice evoluțiune a spiritului rezistențele mai ușoare. Dacă dar ... ne temem că se vor întinde prea departe. Versuri ca ale lui Heliade din timpul decadenței sale, O belă ești, dilecto, și capelura-ți blondă ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... noaptea, încât mi s-a ros jumătate de față atunci... dar acum... GALBENUL (într-o deplină desperare) : Dar acum? PARAUA (râzând) : Acum suntem ca doi tăciuni care fac numai fum făr-a da pară. GALBENUL: Eu, tăciune, eu care... PARAUA: Lasă monologul pe altă dată și-mi ... nenorociri pe pământ și, cu toate aceste, rareori întâlnim suflete de acele închinate nouă și vrednice de toată lauda, care, cunoscând prețul nostru, ne păstrează ca moaște sfinte în fundul unei lăzi de fier, ne păstrează, zic, ani întregi și ne scapă de acea frecătură necontenită a degetelor omenești ... prilej a face multe însemnări și descoperiri asupra oamenilor. M-am folosit mult de privilegiul ce avem noi, banii de aur, a fi strânși cu scumpătate la pieptul lor, pentru ca să le cercetez și să le cunosc inimile de aproape; și tu, iubita mea, știi ca și mine câtă mârșăvie plină de dezgust este ascunsă înlăuntrul unor bipede care se zic creștini cu frica lui Dumnezeu. Ascultă dar, și nu te ... boierinaș ce-i vânduse grâu, am suspinat multă vreme gândind la tine, la fericirile pierdute ale dragostei noastre și crede-mă că dacă mi-ar
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... unul din acei oameni privilegiați a căror tinerețe sufletească se conservă până la cele mai adânci bătrânețe. Deși părul său e cărunt, figura sa e vie, inteligentă, mișcătoare ca o figură de june conspirator italian, căci ea exprimă pornirile entuziaste ale iubirii de patrie. Filolog erudit, el cunoaște mai multe limbi și literaturile lor ... în sistemul politic al Europei. Ele vor pregăti prin triumful lor unirea tuturor italienilor într-un singur corp, căci astăzi nimeni nu se poate împotrivi ca faptul minunat ce s-a realizat la poalele Carpaților să se realizeze și la poalele Alpilor. „Cu un rege valoros ca Victor Emanoil și cu un ministru energic ca contele de Cavour, observai, ce nu poate îndeplini o nație inteligentă ca nația italiană!“ Contele zâmbi și-mi adresă o mulțime de întrebări asupra țării mele, la care răspunsei cu franchețe fără a exalta ... Generalul Lamarmora mă strânse militărește de mână și mă îndemnă a merge a doua zi la palat, asigurându-mă că voi fi primit îndată de Maiestatea Sa ...
... dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata când era abia în vârstă de un an, numai ca să poată ajuta, cât de curând, pe doi frățiori nevoiași ai săi, cu șoldurile scoase prea mult în afară, cauză pentru care fuseseră dați afară ... și adâncuri și să aducă pe o superbă cochilie de sidef o inocentă și decentă pâlnie ruginită. Planul de seducțiune al seriosului și castului filozof putea fi astfel considerat ca reușit. Abia avu el timpul să se furișeze la tubul de comunicație, când zânele mării îi și depuseră, grațios, pâlnia în preajma locuinței sale, apoi ... rămânând astfel în nesimțire timp de opt zile libere, termenul necesar ce, după procedura civilă, credea dânsul că trebuia să treacă pentru a putea fi pus în posesiunea obiectului. După această trecere de timp, reluându-și ocupațiunile cotidiane și pozițiunea verticală, Stamate se simți cu totul renăscut. Niciodată nu cunoscuse ... dispreț în Nirvana. Totuși, mai târziu, sentimentul patern învinse, și Stamate, grație calculeleior și combinațiilor sale chimice, reuși să facă cu timpul, prin puterea științei, ca
Vasile Alecsandri - Melodiile românești
... ajungând la urechile noastre într-un hal de dihanie muzicală fără formă și fără nume. Mulțumită fie dar dlui Miculi din partea românilor pentru fapta sa patriotică și vrednică de toată lauda, căci, în mijlocul grozavelor nenorociri ce au căzut ca un potop negru asupra neamului românesc, acest neam a știut a feri de înecare toate odoarele naționalității sale, portul, limba, credințele ... le-a auzit jucate în țară de către lăutarii indigeni. Mă voi încerca însă de a explica, pe cât se va putea, deosebitele genuri și nuanțele cele mai caracteristice ale muzicii naționale române. Ariile române se împart în doine sau balade, în cântece de lume sau romanțe ... când cineva umblă în munții țărilor române, aude de departe un fluier care fluieră cu dulceață un cântec de dor. Atunci se oprește fără voie ca dominat de un farmec necunoscut spre a asculta mai mult timp aceste suspine ale muntelui. Am întâlnit mulți călători străini în țările române ... teatru și care sunt primite cu aplauze frenetice. Cântecele de lume (romanțele) sunt melodii făcute pe poezii mai noi și au mai tot acel caracter ca ...
Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra
... asămine iubire. Ea voiĂ© a urma soțului său, dar graful temându-să de ura indienilor, voiĂ© cu toată măhniciune ci-i pricinuie dispărțâre ca să rămâie soția lui în Ișpania. Grafina să temĂ© de primejdia întru cari să afla soțul ei de a fi jărtvit la ura și la răsplătire dușmanilor săi, precum, și de cumplita răutate a indienilor. Faptile celi dovedite, iar mai vârtos povestirile gubernatorului ... aceste povesitiri era adivărate. Frica cari au pricinuit grafinii aceste auzâră cu atâta mai mult o sâlĂ© a mergi împreună cu soțul ei, ca sâ-l păzască cu toată privigherea putincioasă și cu străjuire amoriului. La purcedire sa au luat împreună cu sâne câteva dame ișpanioali care trebuia să fie la curte sa în Lima; între acești dame se afla o prietină a ei din tinereță, ce mai bună și mai credincioasă. Beatrix (așa să numĂ ... ar afla vreodată între noi vreun trădători a aceștii taine, așa giurăm: cum că îl vom goni și-l vom stânge de ar fi însuș tatăl, fratile, sau fiiul nostru. De va ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... Poloniei marile pregătiri ce făceau otomanii asupra Moldaviei și să ceară ajutor. La acea înștiințare, toată Dieta fu în tulburare; toți leșii și litvanii cereau ca riga să pornească îndată război asupra Porții. "Moldova, ziceau ei, este peretele Poloniei; interesul republicii cere ca să nu suferim ca acea țară să pice sub jugul turcilor". Toate fură în zadar. Cazimir IV era unul din acei domni carii, slabi și fără patriotism, aduc mai ... zi în zi ne apropiem de pieire" [5]. Toate fură în zadar. Cazimir se mărgini de a trimite către sultanul soli, rugându-l ca să nu lovească pe domnul Moldaviei, care era, după pretenția leșilor, vasal Poloniei. Dar acești soli puseră atâta vreme întru a purcede și ... oraș era, cum am zice, o parte a Moldaviei; căci, de la începutul principatului, genovezii, stăpâni ai Caffei, simțiră că nu se vor putea ține multă vreme în Crimeea, din pricina popoarelor barbare ce-i învecinau. Ei, dar, căutară a se uni cu moldovenii, nația cea mai ... pe urmă pentru un negoț întins. Așadar, prin aliația lor cu genovezii, moldovenii în puțină vreme avură o flotă destul de mare și de puternică ...