Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI
Rezultatele 1851 - 1860 din aproximativ 3762 pentru FI.
Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri
... ramuri tinere de crin Și nu știu ce ți-a pus în sân Și de la sân pân-la genunchi, Că parcă-i fi un vis croit După gândirea mea nebună, Cu sufletul ca alba lună, Cu trupul cald și liniștit. În trista mea singurătate Au răsărit colo și ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
Dumitru Stăncescu - Ţiganul şi popa Țiganul și popa Dumitru Stăncescu , Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55 Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ! — Fugi d-acolo, mă țigane, că e păcat... — Lasă pacatu, parinte, și ajuta sa prindem purcelul că huite, fuge, îl scăpăm. Popa se uită repede în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel. Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i veni în gînd ? Să-l mînînce el pe tot și să nu-i dea și țiganului, dar nu-i venea să-l ia așa cu șoalda, că-i era că-l dă țiganul de gol în sat. — Măi țigane, știi tu una ? — Știu dacă mi-i spune, părinte. — Eu zic că purcelul ăsta prea e ...
Elena Liliana Popescu - Ție, cel care deschizi această carte ...
... formelor-cuvinte, pentru a se prezenta, împlinindu-și destinul, la ceremonia întâlnirii cu tine. Simplitatea, care în esența ei înseamnă adevărul, nu poate fi exprimată decât prin tăcere. Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea. Cunoașterea de sine, idealul cel mai simplu si cel ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... încolo și-ncoace; într-un colț dădu peste câțiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuințare nu le putu găsi! „Ce-o fi făcând oamenii cu lucruri care, după cât se vede, nu le aduc nici un folos?â€� judecă ea. Porni mai departe. Mai în sus, alt ...
... și de dușmănia lupului, și de iscusința vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara își azvârle picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe ... clipă căprioara se oprește, ca de-o presimțire, adulmecând. În fața ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor, cum nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul liminișului. Lupul, văzând prada ...
Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...
Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro? În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi; umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol ...
Friedrich Schiller - Copila din străini
Friedrich Schiller - Copila din străini Copila din străini de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 12 martie 1895 Într-un cătun, pe la Florii, Venea în orice primăvară, Cu cele dintîi ciocîrlii, O mîndră, tainică fecioară. Ea nu era născută-n plai, Nu se știa de unde este, Și urmele i le pierdeai La despărțire, făr' de veste. În sfînta ei apropiere Era atîta-nsuflețire, Dar o nobleță, o putere O-ndepărta de iscodire. Venea cu fructe și cu flori, Le aducea din depărtare, Din cîmpii cei mai roditori, De rouă plini și plini de soare, Cu drag le împărțea apoi, Unuia fructe — altuia flori: Bătrîni în cîrji și juni vioi Mergeau spre casă zîmbitori. Și toți erau bineveniți, Dar cînd să plece din cătun, Ea dete darul cel mai bun Unei perechi de-
Gelu Vlaşin - Barogh Barogh de Gelu Vlașin „madăr facărâ€� spune actorul punându-l în dificultate pe traducătorul pudibond ce-a zis nenea — nimic nimic asta-i o expresie stereotipă la ei noi n-avem noi suntem urmași ai lui suntem fiii da suntem fiii mamă mamă ce-o să-i spun vre-o două „fac iuâ€� zice iar nenea ăla bărbos pe ecran zâmbind superior la o tanti dezabuzată taci și ascultă fii pro ssst acțiunea contează și fulgerul care străluminează chipul hidos al ecranului mori mori moarte moarte morții și morții mor cu moartea de
Gelu Vlaşin - Depresie zece Depresie zece de Gelu Vlașin nu mai ești simplista care-mi tulbură ochiul îngust și decorul absent cînd lumea dansează tango printre mese cu vin alb și roșu în ritmul radioului obosit nu mai ești banala poveste a geniului ratat cînd rînjetul cretin inundă încăperea și nici omul orchestră la festivalul proștilor deghizați și nici femeia fatală confundată cu o tîrfă de cartier mărginaș sau ceea ce gîndul meu primitiv caută disperat printre mizeriile cotidiene nu ești zîmbetul ascuns în suferințe conjugale prea ușor acceptate și eu știu prea bine de ce sufletul prea plin pentru îndeletniciri fără sens și nu pot să te simt aproape când tu nu mai
... dar ziua aceasta ca o ghilotină mi-a retezat sufletul transformându-l în pulbere cu mirosul nopților în care tu nu vei mai fi