Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DĂ
Rezultatele 1671 - 1680 din aproximativ 2459 pentru DĂ.
Alexandru Vlahuţă - Cuvântul Cuvântul de Alexandru Vlahuță Ca-n basme-i a cuvântului putere: El lumi aievea-ți face din păreri, Și chip etern din umbra care piere, Și iarăși azi din ziua cea de ieri. El poate morții din mormânt să-i cheme; Sub vraja lui atotputernic ești, Străbați în orice loc și-n orice vreme, Și mii de feluri de vieți trăiești. Te-atinge doar, și tu o biată clipă Ce tremură-ntre două veșnicii Privești de sus a lumilor risipă, Și toat-a lor zădărnicie-o știi. Aprinde-n inimi ură sau iubire, De moarte, de viață-i dătător, Și neamuri poate-mpinge la pieire, Cum poate-aduce mântuirea lor. * Voi, căror vi s-a dat solia sfântă De preoți ai acestei mari puteri, Voi, în al căror suflet se frământă Întunecate valuri de dureri, Și gânduri de-un întreg popor gândite, Nu duceți minunatul vostru dar Ofrandă mâinilor nelegiuite, Ci, ca pe sfânta masă din altar, A-mpărtășirii taină preacurată, Așa cuvântul să vi-l pregătiți Ca mii de inimi la un fel să bată, Și miilor de veacuri să
Alexandru Vlahuță - Din depărtare (Alexandru Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Din depărtare (Alexandru Vlahuţă) Din depărtare de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine - Copilul visător de altă dată! Mă simt plutind — privirea mea 'nsetată Se pierde 'n orizonturi largi, senine. De-acum, ispititori în van mai cată Viclenii ochi... îi știu atît de bine! O, nu mai tremur cînd mă uit la tine, Și azi te iert, căci rana-i vindecată. Iar visul tău — ca pînza Penelopii — Se țese ziua, noaptea se distramă... Noian de întuneric ne desparte! Zădarnic zîmbitoare te apropii, Și glasul tău tremurător mă chiamă — Tot mai străină'mi ești — tot mai
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... i buze un surâs încremenise. Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morții gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Își da duhul, liniștită, ca un Mesia pe cruce, Am simțit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân și drojdia credinței ce-o purtam ființei ...
Alexandru Vlahuţă - Dreptate Dreptate de Alexandru Vlahuță Sfânt lăcașul de la Putna mândru strălucește-n soare, Glasuri de argint răvarsă clopotele slăvitoare, Străduind credința veche din mormânt s-o mai învie. Darnici domni erau pe vremuri, lăudați de-a pururi fie!... Nestricat de viermi rămâne singur numele cel bun; Darnici domni erau pe vremuri, toate clopotele spun. Ci aude Ștefan Sfântul, lângă spada lui culcat, Cum cântările slăvirii până-n cripta lui străbat; Și făcându-și roată gândul peste câte-a fost trăit, Strigă din mormânt dreptatea Marelui Nedreptățit: Domn am stat Moldovei mele, și norodului părinte, Dragi mi-s luncile, dragi codrii, toate apele mi-s sfinte... Dar străjerul lor ș-a toate purtător de grijă cine-i? Cine-n pace duce greul bogăției și luminei, Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? Domnul milostiv de-a pururi, cel mai darnic domn din lume E săracul. El palate și biserici și podoabe Fără preț a dat Moldovei El, cu mâinile lui roabe. El mi-a fost puterea-n lupte, și în liniște norocul. Când ștergeam de sânge spada și vroiam vremea și locul ...
Alexandru Vlahuță - Eternul cântec
Alexandru Vlahuţă - Eternul cântec Eternul cântec de Alexandru Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului nostru amor. E noapte, sunt singur, și iar mi-aud gândul Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină. Ce dulce-i... Îmi vine să plâng ascultându-l... De ce nu se poate o dată s-aștern Săraca și aspra cuvântului haină Pe-al gândului cântec etern! Ah, iată grădina... văd urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S-atingă pământul ai crede că-s ninse Sub alba podoabă ce tremură-n soare; Iar tu, ca din basme, deodată mi-apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă- ...
Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus
Alexandru Vlahuţă - Homo homini lupus Homo homini lupus de Alexandru Vlahuță Revista nouă, an I, nr 3, 15 februarie 1888 Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan al forței Dreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe, Mai mari și mai adânc simțite. De unde sapi lumina, curge Iar întuneric ce te-nghite. Un pas, un gând, o scăpărare, Și îndoiala te-nfioară. Pe umeri tot mai slabi apasă Din ce în ce mai grea povară. Sub planul sfânt de înfrățire Sporește ura bestială: Tot omul e-un vrăjmaș la pândă, Toată cruzimea e o fală; S-azvârl-a patimilor valuri Din șubredele stăvilare, Și peste pulberea de pravili Domnește oarba-nverșunare. Zadarnic gânduri răzvrătite Izbesc eterna piramidă, Spre vârful căreia cu toții Se bat o cale să-și deschidă... Mai sus, mai sus ... scrâșnind se-ndeasă; Sub mulți prăpastia se cască. Nu tuturor li-i dat să zboare, Dar câți nu știu să se târască! Asupra omului de mâine S-apleacă palida știintă, Și-l vede mai nervos, mai sceptic, Mai înrăit de suferință... Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul ...
Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu
Alexandru Vlahuţă - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu La statua lui Ioan Eliade Rădulescu de Alexandru Vlahuță Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea cu cânt duios, Unde sunt? Odinioară sub stejarii tăi măreți Găzduiai și dedeai umbră obosiților drumeți. Astăzi fiarele și moartea stăpânesc cuprinsul tău. Vânt cumplit de pustiire a trecut ca un duh rău Și te-ai stins. Al putrejunei vierme roase-a tale ramuri, Sub care prielnic dat-ai adăpost atâtor neamuri!... Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă Putregai... Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar, Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar... Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului. Și un glas atunci puternic s-auzi din vârful lui Răsunând: ...
Alexandru Vlahuță - La vatra rece
... așa iarnă, O-mpietrită amorțire Îndelung să mi s-aștearnă Peste cuget și simțire Să adorm, capul să-mi scutur De povoara cugetării... Cât aș da
Alexandru Vlahuță - Liga domnișoarelor romîne
Alexandru Vlahuţă - Liga domnişoarelor romîne Liga domnișoarelor romîne de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție În munți, în codri 'ntunecați, Unde robit, de-atîta vreme, Un uriaș în lanțuri geme, Au mers și preoți, și soldați, Și nimeni n'a putut răsbate Să'i duc'o rază de dreptate! Pe-acolo drumurile 's pline De cruci, de ruguri, de morminte. Tot codru'i plin de jertfe sfinte, Și'n freamătu'i auzi suspine. Dar cată dinspre răsărit, Ca 'n basme se ivește-o zînă, Si ochii ei aduc lumină Eroului batjocorit. Pășește sveltă, zîmbitoare, Și 'n loc de armă poart'o floare. El, printre gene dese, grele, Ca 'n somn privirile 'și strecoară — Ce cauți, gingașă fecioară, În preajma suferinții mele? Ea, surîzîndu'i galeș, blînd, Întinde mîna'i delicată, Atinge lanțul... și de-o dată S'aud verigile căzînd, Și robul se ridică domn: El pare-un leu trezit din somn. „Mîntuitoareo, cine ești?...â€� „Sunt fiica ta... Tu ai strigat, Și glasul tău a răsunat În plaiurile romanești!
Alexandru Vlahuță - Luna și noaptea
Alexandru Vlahuţă - Luna şi noaptea Luna și noaptea de Alexandru Vlahuță Luna Noapte, tu ești sclava neagră a veciei, iară eu Sunt regină. De pe tronul întunericului tău, Revărs valuri de lumină; ș-un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. Fără mine, neștiută, vecinic ai fi pribegit, Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârșit. Umilită, pleacă-ți fruntea și-naintea mea te-nchină. Noapte, sunt a ta regină. Noaptea Lună, tu ești sclava albă, fulg ursit în veci să meargă. Eu, mai veche decât vremea, și decât lumea mai largă, Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele Furnică popor de stele. Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit, Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit. În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta, Lună, sunt regina
... Pîn' și la garçoni dator Nici aicea nu-mi priește... Haide, ia-o la picior !" Și incognito dispare, Luînd cheia-n buzunar, Va mai da, sau nu, pe-aicea? Asta-i chestie de zar ! Mișu e deprins cu drumul Și schimbările de loc. Va găsi, la urma urmei, Alte băi ...