Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DE SUS
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 655 pentru CEL MAI DE SUS.
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... spună că celebrul secretar, în afară de tendențele și părerile lui, nu ne-a lăsat un cap'd'operă incomparabilă? Iată o lucrare mai presus de orice critică — o lucrare așa-numită clasică. Exemple altele ar fi de prisos, cred eu; o întreagă listă a producerilor geniale nu ne-ar duce mai departe; ba chiar ar fi neplăcut să fac, după vechile calapoade încă la modă, paradă ridiculă de erudițiune într-o simplă noțită literară. La al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât orice morală și milă. Autorii acestor produceri sunt gânditori puțin mai
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... 3] De-ar mai hi Vlad Vodă pă atâta. [4] Dar, dă vreți a face cum voi spune, Să știți că vom nimeri mai bine. S-arătăm adecă în plecăciune Domnii, ca să nu ne mai mâne De-acum așa departe și iute, Sau încai drumul să ne mai scurte. Să trimeată vodă pe-un vechil Care să-așeze ca să nu hie Pănă la Spăteni mai mult de-un mil; Apoi să ne deie slobozie Dă-a face trii hodini câte-odată!..." Aici voroava lui fu curmată, Căci Avèl striga ... minte!..." De-aci toată mulțimea-adunată Lăudă sfat și vorbele sfinte, Și cu toții-împreună-așezară Solii să pornească pănă-în sară. Lângă-acele ei mai hotărâră, După-a lui Drăghici bună părere, Întracea să meargă câte-o țâră, Dar', ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate, Au pus în frunte să meargă bucate! Socotind bătrânii-înțelepțește Cumcă gloata sâlită de foame Va căuta să meargă bărbătește, [5] Ca flămând pântece să-ș întrame. Ce nu face-un sfat bun câteodată!... Ferește de rău o țară toată!... Îndată și numita solie Purceasă, ce fu din doao fețe Cele mai ...
Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură
... va păzi. Iar noi, în loc de a-l iubi și a-i păzi cuvintele îl înjurăm și-i ținem cuvintele de râs și de batjocură, ca când ar fi niște basne. Iar de mă veț întreba, în ce chip îl înjurăm, să vă spuiu: când înjurăm de lĂ©ge pre cineva, pre Dumnezeu înjurăm. Că v-am spus mai sus, că credința iaste numai de un fel și toț oamenii cred în Dumnezeu, că Dumnezeu iaste liagea și făcătoriul legii; și pentru căci înjurăm lĂ©gia, înjurăm pre Dumnezeu și ... ia, iată dară, că n-avem credință. De vom zice de pe nădiajde, că suntem aleși din păgâni, nici aceasta nu o avem, căci că de am avea credință, poate doară că am avea și nădiajde, că v-am spus mai sus că întâi iaste să crează neștine în Dumnezeu, apoi să nădăjduiască. De vom zice de pe dragoste, că suntem aleș din păgâni, nici acĂ©ia nu o avem, că zice Ioann: De va zice cineva că iubĂ©ște pre Dumnezeu și pre fratele lui îl urăște, mincinos iaste; că ...
... Gheorghe Asachi - Jijia Jijia de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție imitată dupre zicătoarea poporană Între Prut și-ntre Siret, Ce mai mult de ani o mie Apă limpede trimet Păn' la Dunăre-n cîmpie, Este-un lac, ca marea-ntins, De muncei umbroși încins. Nici un rîu din sînul lor Nu revars-a sale ape, Cu nutrețul curgător Acel lac ca să-l adape ... „Tu, ce astăzi ai pătruns În a noastră adîncime, Nu știi că viu n-a agiuns Îndărăpt în lume nime, Cel ce de ursită-mpins, În aist fund s-a deștins ? Dar fiindcă-n corpul tău Curge-a bunilor mei sînge, Că cel ce cu Domnul-zeu Lucru-ncepe toate-nvinge, Lacului legend-a ști, Spre mirare-ți voi rosti. Timpul vechi eu amintez, Cînd creștinilor ... Nu putu la noi să vie ; Le era crim fiorătoriu A calca în săhăstrie ; Moartea îl amenința Pe-un bărbat ce cuteza. Atunci, de la răsărit, Păgîni, barbari, cu cruzime, În Moldova a venit, În atîta, zău, cîtime, Că mai lesne ni era Frunzele a număra.
... Ș-atunci ca fulger sare spre casă a porni. Simți însă că lacrămi pe mîna lui picase Și greu niște suspinuri din ce mai tari ieșea : Copila ce de mînă nici cum nu îl lăsase Ca nici odat-acuma de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce-i zise, rămîi, sau merg cu tine, Că rămînînd de tine eu mult oi lăcrăma. Dar dacă nu te-ndupleci a rămînea asdată, Și pleci iubite-acum, și pleci tu de la noi, Apoi, răspunde, Niță, te ții de vorba dată Că peste două zile te vei afla-nnapoi ? Iar muma umilind-o sispinurile fetii Se-ntoarse către dînsul ce sta-nenduplecat ; „Ascultă ... i zice, măcar la vorba mătii, Nu te mai du as'dată...â€� Dar Niță a plecat... Amorul vînătoarei deși nu totdauna Dar ...
... pe viu și de pe mort, să aibă cu ce se împopoțona, el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere, și anume: "Decât să dai de pomană la calici sâmbătă, mai bine ceva de băut mahmurilor, marța..." Odată, chemând epitropul unei biserici mai sărăcuțe pe părintele Duhu să slujească de hram, sfinți-sa și-a atârnat la piept o cruce mare de lemn, legată cu sfoară groasă de cânepă, zicând: — Iartă-mă Doamne, că te-am spânzurat cu ață, neavând lanț de aur, nici de argint, cu care te spânzură mai-marii mei, arhiereii... La Mănăstirea Neamțului, stând adeseori de vorbă cu starițul Naftanail, părintele Duhu îi zicea, șfichiuindu-l, că rușii din această lavră românească s-au puiezit, ca și holera adusă în Moldova ... l cu rachiu îndulcit cu miere, pahar după pahar, până ce părintele Duhu spunea: Lasă-mă în pace, cuvioase, că se învârtește lumea cu mine de-atâta aghiazmă rusască; mai bine să ne împăcăm. Și începea a-i cânta irmosul următoriu, pe glas al doilea: "Umblat-au Israil prin valul cel învăluit, c-un ulcior legat
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... vorba, vorba umflată și seacă - legenda. Ea a avut, ca toți tiranii clasici, gardă și gâzi, curtizani, lingușitori, bufoni și mulțime aiurită. Vai de cel ce cuteza să nu i se'nchine fără condiție! era huiduit de curtezani, scuipat de bufoni, biciuit, stigmatizat și executat în aplauzele mulțimii nenorocite de'nchinători. A gândi era cea mai grozavă vină; a râde, cel mai negru păcat. Nici odată gândirea n'are alt vrăjmaș mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i este vorbă supusă și credincioasă, nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul. Sdrobitoarea opresiune a acelei stupide tiranii trebuia neapărat să dea naștere la încercări de revoltă. S'au mai găsit și bărbați, cari să'ndrăznească a gândi și a râde. Mulți dintre ei au căzut jertfa îndrăznelii lor. Huliți și ... stă dârză o voință neîncovoiată; sub chipul acela de răzeș plin de bonomie naivă, e totdeauna deșteaptă la pândă cea mai sigură judecată politică, cea mai adâncă dibăcie de om ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... Și mai nainte, îndată după mișcarea de la 1848, comunicări de această natură au fost făcute de Alecsandri la Paris; paginile scrise în favoarea românilor de Michelet și de Edgar Quinet sunt întrucâtva datorite unor asemenea împărtășiri; iar la 1855 el însuș publică în traducere franceză Ballades et chants populaires de la Roumanie. V-am amintit datele de mai sus fiindcă ele ne înlesnesc priceperea punctului de vedere din care Alecsandri a donat și (cum zice el însuș) a întocmit poeziile populare. La el nu era și nu ... mai conformă cu geniul poetic al poporului. În această alegere și consolidare de formă, Alecsandri, cu deplină bună-credință, s-a lăsat condus de partea sentimentală a poeziilor noastre, precum d-ta, cu aceeaș bună-cre-dință, te lași mai curând condus de partea eroică. Dar nici la unul, nici la altul nu poate fi vorba de falsificare. Pentru d-ta Miorița este chintesența poeziei populare române; dar pentru contimporanii dintre 1856 și 1866 erau poate poeziile curat lirice mai sugestive. Îmi aduc aminte că pe mine și pe câțiva din compatrioții mei ne încântase la 1857 în Viena (eram atunci de 17 ani) mai
Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare
... profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori... În fața vieții literare, dl I. a avut totdeauna o cumințenie de biolog. De aceea tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărui nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine că dânsul... Procedarea dlui I. este rezultatul ultim la care tinde orice nevoie și orice încercare de clarificare în materie literară. Cuprinsul rândurilor de mai sus, scrise de mine (în Adevărul literar din 1926) la apariția studiului Creație și analiză în această revistă, mi se accentuează mie însumi și mai mult acum, când am recitit bucata împreună cu celelalte strânse în volumul pe care-l anunțăm. Înconjurate de atâtea exemple, ideile discutate în Creație și analiză se valorifică intens. Este în spiritul domnului I. o minunată combinare de răbdare cu vioiciune. Argumentarea lui e și clară, și subtilă; concluziile sunt, nu știu cum, atât de frumos răspicate fără a fi vreodată prea simple. Maniera lui este un didactism superior rafinat; e în el o capacitate surprinzătoare de a
... singulier et je le crains, presque charnel un tremblement voluptueux de tout mon Ä™tre un enthousiasme ou se confondait le plus troublant mĂ©lange de langueur et dĂ©nergie). Nu cred că mulți copii francezi să fie tot atât de sensibili la farmecul acestui alexandrin extraordinar; dar, desigur, toți francezii se conving, până s-ajungă la maturitate, de frumusețea lui unică. Iar străinii, pe cât se poate, nu rămân nesimțitori la muzicalitatea acestor douăsprezece silabe. Este ușor de văzut că în versul acesta vocalele vin așezate așa, încât să formeze o melodie foarte marcată. În primul emistih, după cei doi i, cel din fille (acest din fille e și foarte lung) și cel din Minos, urmează o din același cuvânt. I este vocala cea mai de sus, o este o vocală de bas, care aici e și accentuată și prin urmare lungă și ținută, iar sonoritatea ei scoasă deosebit în evidență prin cezură. I-I-O formează ... e totdeauna ingrată. Cu cât mai nelămurită și anarhică este întrebuințarea unei idei, prin urmare a unui cuvânt, cu atât mai îndărătnic și
... Vasile Alecsandri - Jianul N-ați auzit de-un Jian, De-un Jian, de un oltean, De un hoț de căpitan Care umblă prin păduri Cu doisprezece panduri, Cu ghiebe și cu poturi? El ia miei de la ciobani, Armăsari de la mocani, Fără plată, fără bani! Și pândește la strâmtori De despoaie negustori, Și tot prinde la boieri De-i curăță de averi! Toți de dânsul că fugeau, Toți de el se jeluiau La domnul, la Caragea. Domnul potiră-aduna, După hoț el o mâna. Iar Jianu-nțelegând Cele ce-i treceau prin gând Se ... Că la munte l-a plouat: ,,Măi române, măi podar, Trage podișca de car Să mă treci la cela mal Cu viteazul ist de cal. Trage podul mai de-a drept Pân' nu-ți pun un glonte-n piept, Nu-mi fii dușman și-mi fii frate De nu vrei un glonte-n spate." Dar podarul se gândea Și cu lene se-ntindea. Dacă vedea și vedea, Jian rostul nu-și pierdea. El ... suflet, cu cal, cu tot. Calu-n apă se lupta, Iar Jianul cuvânta: ,,Decât să mă rog de prost Ca să deie podu-n rost,