Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VEI
Rezultatele 1401 - 1410 din aproximativ 2512 pentru VEI.
Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc
... să te vază Și tu poți dori altă loază. Ține un ghimpe la-ndemînă Ca să-nghi[ m ]pi s[ t ]reină mînă, Care o vrea
Ioan I. Ciorănescu - Lui Dumnezeu
Ioan I. Ciorănescu - Lui Dumnezeu Lui Dumnezeu de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Tu care-ai plămădit din colbul ud Un suflet cu verigi și cu inele, O râmă ce-o târăsc pe cerul crud, De ce-mi făcuși, din plumb și gânduri grele ? Ah, patimile-mi colcăie în trup Și carnea lor de faguri vor s-o spargă, Să iasă ca albinele din stup Și-n voie să colinde lumea largă. Eu te-am închipuit bogat, în cer, Cu stelele cununi și pietre scumpe, Dar nu-ntări-ndoiala mea cu fier, Căci marea din păcate va inrumpe. Și de exiști în haos fără zi Și-mi sfarămi veșnicia de zăpadă, Urechea ta mă poate auzi? Și ochiul tău e-n stare să mă
Ion Creangă - Acul şi barosul Acul și barosul de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Acul: — Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci. — Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ni cauți pricină? — Mă rog, iertați-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura și omul care să vă facă să vă deie nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi. — Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul? — Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd. — Vorba ceea, soro: "Șede hârbu-n cale și râde de oale". Măi pușchiule! ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare, nr. 11, 1 februarie 1885 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă ...
Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie
... Spune că nu sunt ai mei; D-oi vedea eroi și zei, Nu e România dragă. Te las, dulce Românie, Dar, d-a vrea și Dumnezeu, A veni și rândul meu Să mor, să trăiești tu vie. Moartea pentru-a ta scăpare A fost ...
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea Depărtarea de Paolo Antonio Rolli Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1838 Singurică și umbroasă, Dumbrăvioără,-n tine viu Trista-mi inimă noptoasă În repaos să mi-o țiu. Orice-obiect ce altui place Eu îl văz posomorât; Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urât. Nina mea, frumosu-mi focul, E aci! Dorul mi-a spus. Vai! o caut în tot locul Și știu singur că s-a dus! Câte ori, frunze iubite, Umbra voastr-o coperi! Curs de ceasuri fericite Cât de repede fugi! Spuneți, spuneți, drage unde, Voi vedea-o eu sau nu? Vai! dar eco îmi răspunde Și îmi par' că zice: nu! Simt o dulce murmurare, Un suspin poate va fi; Poate-a zâne-mi e oftare Ce îmi zice: va veni. Vai! e râul ce se frânge Printre stânci lăcrimător, Și nu murmură, ci plânge, Că-i e milă d-al meu
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
Ion Heliade Rădulescu - Foile şi cărbunele Lâng-o lemnărie, unde sta grămadă Una peste alta, rău amestecate, Surcele și așchii, a securii pradă, Țăndări și găteje, doage răsturnate, Multe ciopliture Și sfărâmăture D-orice fel de lemne, mobile stricate, -- Un groscior cărbune, cât nuca de mare, Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea Unui sătean care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci prea aproape, după drum, nevoi Erau niște foi, Al căror stăpân Era un jupân Meșter spoitor, Care spre repaos capu-și rezemase Chiar pe lemnărie, și somnu-l furase. "Ce soartă te-așteaptă, sărmane cărbune! Curând te vei stinge și, negru tăciune În zece minute, bun n-a să mai fii Decât pe perete să scrie cu tine Și să rânjărească care cum îi vine, Să facă la pozne dracii de copii. Dar ce mai renume când m-ai asculta! Eu să suflu-n tine, și tu-n lemnărie Să te oprești țintă și să-ncepi a da Colea un foc țeapăn! Ce mai bărbăție! Ce nume ți- ...
Ion Heliade Rădulescu - La amantă
Ion Heliade Rădulescu - La amantă Ca zeii de ferice acela mi se pare Ce-mpins de soarta-i bună nainte-ți va veni Și dulcele-ți accente, divina ta cântare D-aproape va-auzi. Iar fața ta ridentă asupra lui când cată !... Ca un columb se bate în piept inima mea, Și vocea mi se stinge, rămâi extaziată Pe loc cât te-oi vedea. Se leagă a mea limbă și repede, subțire Un foc prin vine-mi curge, se varsă ca fiori; Mi-e negură vederea, auzul vâjâire, Și reci mă trec sudori. Ca varga toată tremur, îmi simt a mea pieire, Sunt palidă ca spicul când cade la pământ, Rămâi fără suflare, rămâi fără simțire Și moartă toată sânt. Ci totul să cuteze se iartă la sărac. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Ion Luca Caragiale - "Balade și idile%E2%80%9D de George Coșbuc
Ion Luca Caragiale - "Balade şi idile%E2%80%9D de George Coşbuc „Balade și idileâ€� de George Coșbuc de Ion Luca Caragiale Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut, în sfârșit, zilele acestea și un copac, și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda, și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase, și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești — un volum de Balade și idile de George Coșbuc, editura librării [sic] Socec și Comp. Până să ne facem datoria pe deplin în privința acestei aparițiuni de cel mai mare preț, credem de ajuns, spre a atrage asupră-i atenția cititorilor noștri inteligenți, a reproduce câteva bucăți din această încântătoare carte. Fără vorbă multă, să
Ion Luca Caragiale - În gondolă
Ion Luca Caragiale - În gondolă În gondolă de Ion Luca Caragiale La San Marco în piață, Dulce curge-n carnaval, Ca un vis, a noastră viață Lin șoptește-al mării val. — Vino, vino, gondoliere, Ia-ne, du-ne-ncet-încet, Sub a lunii scâteiere... Cântă, scumpul meu poet! Doarme-albastr-Adriatică; Dorul tău îmi vei cânta... Nu te teme de nimică... Ești al meu și sunt a ta! Doarme-acum și crudu-mi gâde În palatu-i aurit; De gelosul meu poți râde, De demult l-am adormit, — Pentr-un zâmbet, o privire De la tine, scump odor, Partea-mi dau de nemurire, Dau chiar patrie, onor! Vezi tu luna de pe ceruri Cum străluce mângâios, Învelind tot în misteruri? Pentru mine-i de prisos. Tu ești singura-mi lumină, Luna mea d-acum tu ești. Dogaresa mea divină! Spune-mi, spune: mă iubești? — Te iubesc ca o nebună; Fă cu mine orice vrei; Dacă-s pentru tine lună, Tu ești soare-n ochii mei! Dă-mi căldura ta suavă, De-al ei foc să mă topesc... Sunt a ta fidelă sclavă; Te iubesc! da, te iubesc! Înainte, ...