Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN CAZUL CEL MAI BUN
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 150 pentru IN CAZUL CEL MAI BUN.
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... de reușire. Câteodată pasiunea aceasta, dacă nu-i înfrânată de răbdare și prevedere, poate aduce pe vânător până la nebunie și la urmări periculoaÂse, mai ales din cauză că lăcomia de cucerire e cea mai durabilă din toate pasiunile. Aceasta o dovedesc mulți octogenari, care mai că pe brânci se târâie la vânat, sperând a dobândi ceva, de nu pasărea întreagă, atunci cel puțin o peniță de pe dânsa, iar de la frumușică de nu o sărutare, măcar un zâmbet de speranță; ce-i pasă lui dacă acesta ... Chișinău înspre sud, începe partea Basarabiei numită Bugeac, cuvânt tătăresc ce vrea să zică „colț de pământ“. Dar acel colț are o suprafață mai mare decât cel mai însemnat principat al Germaniei, cuprinzând la 150 kilometri pătrați de șesuri imense, care pe la anul 1860 erau locuite de abia vreo zece colonii de ... în scurt, — ce-i jumătate de secol — toate s-au schimÂbat, s-au șters, au dispărut, lăsând numai o priincioasă amintire în cel ce le-a simțit. Păsările de vânat au zburat, s-au dus. Pescăritul mai ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... că eram poftit la masă de Pantazi. Ce noroc că mă deșteptase; mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți ... prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea seară fiind tocmai în Covaci, luai o birjă, lucru cuminte, deoarece la sosirea mea, ceilalți mosafiri erau ... șterse ochii umezi. - Ah! zise Pirgu lui Pașadia, făcându-și privirea galeșă și glasul dulceag, ah! cu valsul ăsta țin să te duc la lăcașul cel din urmă, cât mai curând; cred că n-ai să mă faci s-aștept mult încă această sărbătoare a tinerețelor mele. Ce frumos are să fie, ce ... fierbinți luându-mi, în cuvinte mișcătoare, rămas bun ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... n-o profanase glasul vreunui muritor. Și iată minuÂnea, astăzi pe acele țărmuri sălbatice înaintea ochilor călătorului se desfășoară un oraș colosal, cu cea mai modernă arhitectură, luxul cel mai îmbelșugat al orientului, și cu invențiile și indusÂtriile și manufacturile cele mai alese ale Europei. Aici aflăm cea mai pestriță adunare de popoare, cu diferite idiomuri: cinciÂsprezece limbi vorbite pretutindene: pe străzi, prin localurile publice și pe piețele comerciale. Petrecerile cele mai variate au aici loc, și tot ce în Europa, relativ la arte, apare înalt și perÂfecționat își face debutul său în acest oraș unde ... mânia, când Neva ce-o încinge își rupe colanul său de gheață și cu o furie sinistră pornește valurile sale tulburate, înecând cu ele cele mai frumoase străzi; sau când iarna înfricoșatul viscol, sub un ger nesuferit, o acoperă cu omăt. Natural că cetățeanul cel avut, în palaturile sale bogate, nu suferă atâta cât acei ce locuiesc în mahalale, unde furtuna fără cruțare dărâmă și strică lăcașurile slabe ale săracilor ... viermișori. Mâine mă voi duce la megieșul nostru Kolosov care mi-a scris petiția și socot că el îmi va da un sfat bun ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... în petec, răspunse el indignat. — Și iată pentru ce nădăjduiesc, așadar continuai eu, trecând peste indignarea lui, să mânânc și la tine foarte curând cel mai teribil borș cu fasole de pe fața pământului, deoarece, pe cât am aflat, prea juri și tu credință nestrămutată celor garduri cu zăbrele de prin ... răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gâturile de văi largi ale munților învăpăiați. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și, la o cotitură mai iargă, unde Bistrița, obosită oarecum de iuțala mersului ei și adunată în genune, se odihnește o clipă pe o așezătură mai revărsată a patului său, intrarăm în apă. Plute lungi de dulapi noi lunecau mai iute decât apa, la răstimpuri rari, în preajma noastră, iar bărbatul cârmaci și nevasta dălcăuș, înfipți parcă în plută pe picioare vânjoase, stăteau drept și ... deschisă în toată lărgimea celor două laturi uriașe ale sale. Eu vedeam Pângărații pentru întâia oară, tovarășul meu însă îi cunoștea bine, și cu atât mai bine îi cunoștea, cu cât mai toate mânăstirile mari sunt croite aproape pe același plan de gospodărie; iar Grigoriță care, în copilăria lui, fusese crescut la mânăstirea Vorona sub privigherea dichiului ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi ... trecut — consecutivitatea e în cugetarea noastră — cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, există și lucrează simultan. Să trăiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun — este oare absolut imposibil? Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui, o clipă de timp în împărțibilitatea sa infinitezimală, care nu încetează ... putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu pân' în acea fază a emanațiunii lui care se numește epoca lui Alexandru cel Bun de exemplu... și cu toate acestea... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu drept cuvânt cititorul va fi clătit din cap și va fi întrebat — prin mintea cărui muritor treceau ... ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... TAZLĂU FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care ... rău sau... cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plinul miez al zilelor de iulie; și încă și mai bine pentru acel căruia privirea nu i s-a întunecat aievea sub închipuirea că o rază — și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși ... loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri... Strânsei pleoapele mai tare, ca să văd mai ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale ... am și dorit-o, îmi răspunse el cu sânge rece, penÂtru că călătoria pe mare devine monotonă dacă elementele nu-i dau o impulsiune mai grandioasă. — Bună impulsiune, replicai ei cu ciudă. Ne-am fi putut cuÂfunda cu toții. El clătină negativ din cap și zise: Nu socot ... din a fiarelor tigrul, din a păsărilor vulturul, din a oamenilor hoțul. Dar se-nțelege că oamenii, fiind cei mai conÂsumatori din jitnița naturii, sunt inspirați de a stârpi mai colecÂtiv din aviditatea stăpânirii prin crunte războaie, prin hoții priÂvilegiate, onorate, decorate, scrise cu litere de aur și de sânge în analele istoriei ... așa va fi. Și măcar că legea pedepsește foarte aspru prădăciunile, chiar prădăciunea singură este o lege, fiindcă orice proprietate este în principiu o prădăciune. Cel ce găsește întâi inspiră invidie celui ce-l urmărește, și ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... spițer? Ce istorie? IORDACHE: Al dracului spițerul! Închipuiește-ți d-ta! Lua un bilet. ÎI rădeai, trăgeai o dungă. Să zicem că asta era marți; bun! Joi, iar o dungă; sâmbătă, alta: trei dungi. Marțea ailaltă, te uitai la bilet: numai o dungă. Peste asta mai trăgeam una; una și cu una două. Joi mai trăgeam una, care va să zică trei; bun! Marțea ailaltă... biletul alb. PAMPON: Alb? IORDACHE: De tot... PAMPON: Cum asta? IORDACHE: Așteaptă să vezi, că e frumoasă... A mers așa preț ... cum a rămas? IORDACHE: N-a vrut d. Nae să facă scandal, măcar că era de un procuror ceva. D. Nae, știi, mai galant, i-a luat biletul și vreo cinci franci câți i-avea în buzunar, i-a făcut un moral bun, din porc și din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo două palme și l-a dat pe ușe afară... PAMPON ( care a ascultat cu ... în bogasierie la Ploiești; îmi trimete parale nenea Iancu; dar știi, orișicât poți zice, trebuie pentru ca să-ți faci o carieră ca tânăr... IORDACHE: ...
... realitatea ei, mâzgălită în fiecare colț disponibil. Deodată intră bătrânul. — Binecuvântează, părinte. — Domnul. Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel și-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, ștrengariule? — Eu? Dar când am mai lucrat eu ceva? Această presupunere jignește caracterul meu, părinte... Eu nu lucrez nimica; mă joc desemnând cai verzi pe pereți; dar să lucrez...? Sunt mai ... am iubit... cunosc din tinerețe această dulce turbare... Tu ești însetată după ea... și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar ... spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate. Ea rămase ... ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric care sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... lunii È™i umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un linÈ›oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât de mari acele zidiri ... È™i plâns... È›iuit, urlet... suspin È™i un glas mare începu să râdă pin tot haosul de glasuri mici... — O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce umbla prin sală... Piramide È™i temple, oraÈ™e È™i grădini suspendate puneÈ›i contra pasurilor mele... Râd de ... subÈ›iri roiau de sub picioarele zeilor È™i se pierdeau în pământ... din când în când flacăra roÈ™ie a făcliei, izbucnind mai tare, zvârlea dungi de lumină în deÈ™ertele hale, prin arcadele sumbre È™i sure, prin columnele reci... È™i nimeni, nimeni în acest lăcaÈ ... priveÈ™ti în faÈ›a lui... al acestui singur muritor în halele mari È™i deÈ™erte a morÈ›ii... Dar mai era el viu...? PuÈ›in era È™i avea să-È™i rezime capul, greu de cugetările unui imperiu, pe perina păcii eterne ...