Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OCHI
Rezultatele 1371 - 1380 din aproximativ 1859 pentru OCHI.
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn Cântecul de leagăn de Iulia Hasdeu Traducere de Bogdan Petriceicu Hasdeu . Revista nouă , an. IV, nr. 11 — 12, 15 februarie — 15 martie 1892. Nani, nani, dormi, odorașul scump, al mamei odor, În culcușul tău, de vise cerești legănat ușor! Îngerul duios peste fruntea ta s-apleacă zâmbind, Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori Îi flutură blând. Nani, nani, dormi, dormi netulburat căci mama va sta, De-a dragul privind rumenele fragi pe gurița ta. Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns plăpându-l boboc Un trandafiraș vesel zâmbitor l-al soarelui foc! Spicele de grâu parcă moțăiesc din cap lenevos; Colo-n stejăriș fâlfăie-n văzduh fragedul miros, Noaptea-ncetinel Învălește tot de jur-împrejur, Galeș adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de luna din cer privit drăgălaș; Sufletu-ți în trup e ca un ...
Iulia Hasdeu - Femeia Femeia de Iulia Hasdeu Ah! crudele genus, nec fidum femina nomen! (Tibul) O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă! Din foc divin și amestec din tina cea imundă; Protee fără nume, ce logica dezminți Deșartă sau prea rece, sau clocot de dorinți! Sub vraja frumuseții, ori dulcea ta zîmbire, Ascunzi tu suferință, rușine, sau iubire? În clara ta privire, de visuri încîntată, Pot eu citi, femeie, de vei fi plîns vreodată? Ah, ce perverși ai ochii, surîsul nu-i timid Sub fardul ce sclipește s-ascunde mai nimic, Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare, Defectele, și-n taină, porniri spre desfrînare! La tine totul este spoială sau mascat: Ținuta, vorba, fața și glasul afectat Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunți cu viu răspăr: Minciuna pentru tine e unic adevăr! Fațadă-i tot la tine și prefăcătorie Și chiar a ta știință e doar cochetărie. Spre a trona mai bine, voind să ne uimească, Și-ndeosebi să placă! E vanitatea-ți dragă! Să placi... pentru aceasta ți-ai da viața-ntreagă, Ți-ai da averea, pruncii și cinstea, de se cere, Și totul pentru-o biată [și] ridicolă plăcere! ...
Iulia Hasdeu - Nu-ndrăznesc Nu-ndrăznesc de Iulia Hasdeu , traducere de Traian Demetrescu De m-ai asculta vreodată Aș voi ca să-ți vorbesc Tu m-asculți... cu toate-acestea N-am putere să-ndrăznesc Ești prea bună, ești prea dulce Însă fără voia mea Ca și-o pasăre pe cracă Tremur înaintea ta. Am a-ți spune multe lucruri Nu pot însă... mă-nfior Căci pe buze-ți văd un zîmbet Rece, batjocoritor Gura ta e ca o roză... Tu în rîs mă vei lua... Nu-ndrăznesc să ridic ochii Nu-ndrăznesc-naintea ta. Mersul tău e de regină Chiu-ți e impunător Pentru ce te-admir într-una Înțelegi tu prea ușor. De mi-ai fi tu suverană Și eu rege de ți-aș fi Pentru tine aș muri. Poate-s prost! e cu putință Însă știu că te iubesc Inima-mi e simțitoare Însă nu pot să vorbesc O! amoru-mi pentru tine Să ți-l spun de-aș îndrăzni N-ai mai rîde ... și pe-un altul Niciodată n-ai
Iulia Hasdeu - Primăvara și toamna
Iulia Hasdeu - Primăvara şi toamna Primăvara și toamna de Iulia Hasdeu 3 octombrie 1887 Același farmec verde Și ochiul nostru viu O primăvară verde Și-o toamnă-n arămiu. Că dacă primăvara, cu voci de păsărele Ne-nveselește-n cântec de paseri neînvinse, Și toamna calmă, tristă, cu vânturile grele, Ne liniștește-n taină cu umbrele ei stinse. O veselie albă Ce nu cunoaște haos; Pe când toamna în salba Îmbie la repaus. Inspiră fiecare o altă nostalgie Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși: Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie; De cele ale toamnei suntem mereu pătrunși. Dorința de ieșire Adâncul cercetându-l; Dar toamna, c-o privire, Ne reculege gândul. În fiecare lucru un farmec poate fi! Aflându-l, omul știe să fie mulțumit: În primăvară simte nevoia de-a iubi, Pe când în umbra toamnei se vrea a fi
Iulia Hasdeu - Singurătate (Iulia Hasdeu)
... le ascunde Acestei lumi, ce-n van le cată; Și vom zîmbi, ca de-o erată, De-a lumii cunoștințe scunde! Al nostru ochi descoperi-va Reala față-a tot ce este Și printr-o vrajă, ca-n poveste, Tot universul lămuri-și-va Secretul, care-atunci ...
Iuliu Cezar Săvescu - La polul nord
... nord, la polul sud. Când dintre munții solitari, îngălbenește luna plină, Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină, Se văd ieșind ai mării urși, cu ochi de foc, cu pașii rari, Când dintre văile adânci, când dintre munții solitari. Și dorm adânc, și dorm mereu nemărginirile polare, Iar din prăpăstiile-adânci ...
Iuliu Cezar Săvescu - Leul Leul de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Atât cât ochii pot cuprinde În lung și-n larg peste ocean, De mii de ori pe-atât se-ntinde Pustiul alb saharian. Lângă ruina calcinată A unui templu părăsit, Lingându-și laba-nsângerată, Oftează greu un leu rănit. Dar, iată, luna se arată Urcând al cerului calvar, Pustia tace-nfiorată Și numai leul solitar, Neavând durerea cui să-și spună Curgându-i balele fierbinți, Ridică laba către lună, Scrâșnind strident din albii-i dinți
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Și miezul nopții negre era de caraulă, Și dealurile sure în zare fumegau, Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă, Da umbrelor viață și umbrele mișcau, Iar dealurile sure în zare fumegau. Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare; Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise, Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare, Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise, Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise. Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura; Strângând la sân comoara de scumpă fericire, Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura Un vis frumos. În zare zburam la nemurire, Strângând la sân comoara de scumpă fericire! Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător! Din raze, din lumină, din viață fericită, Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor, Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită, Din raze, din lumină, din viață fericită! La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea, Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată, Sub mutele icoane plângând îngenunchia, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea. Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre, Cu fețele ascunse sub măști ...
Ivan Andreievici Krâlov - Țânțarul și păstorul
Ivan Andreievici Krâlov - Ţânţarul şi păstorul Țânțarul și păstorul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un păstor dormea la umbră, având păzitor pe câini, Iar un șarpe văzându-l, iese de sub spini, Se târăște pân’ la dânsul cu limba de venin plină, Voind să-l muște de moarte... Iar unui țânțar de-aproape, fiindu-i de dânsul milă, Împunge pe somnorosul cu pliscul în nas cât poate. Deci trezindu-se păstorul, pe șarpe l-au omorât, Dar mai întâi pe țânțar așa de rău îl plesnise, Că jos mort l-au oborât, Măcar că el de moarte îl mântuise. Cel slab oricât celui tare de cearcă să-i facă bine, Și vrea ochii să-i deschidă ca adevărul să vază, El să nu spereze altă răsplătire pentru sine Mai bună decât țânțarul când să ne muște
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...
Ivan Andreievici Krâlov - Drumeții și câinii
... toată Au început a tăcea Și nu i-au mai supărat. Acei carii sunt deprinși să vorbească rău de toți, Orice văd în ochi hulesc, ca când lor nu le-ar plăcea, Însă dacă ești cu minte, cată-ți de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre ...