Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎI
Rezultatele 1311 - 1320 din aproximativ 1415 pentru ÎI.
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale CRITICA TEATRALĂ ȘI PRESA NOASTRĂ De zece ani și mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democrații Apusului. Nu aci este locul să judecăm daca aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o așa desăvârșită libertate, a binemeritat-o prin înțelegerea misiunii culturale ce are presa în societățile moderne. Negreșit că aceste întrebări sunt, din punctul lor de vedere general, de un interes politicesc prea înalt, așa că nu se poate trece repede și ca ușurătate asupră-le în o introducere la o cercetare critică asupra teatrului. Cu toate acestea, dintr-un punct de vedere parțial și de un interes destul de însemnat, obiectul acestei introduceri trebuie să fie o cercetare în treacăt asupra răspunderii ce are presa de la noi de starea actuală a teatrului românesc, ce, împotriva firii lucrului, mai-nainte de a-și atinge culmea — către ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... nouri, către cer cu brațele deschise, cu privirea aplecată către pămîntul pe care-l părăsește și pe care-l binecuvintează cu amândouă mîinile. Din ochi îi pică lacrimi; în mîini și în picioare se văd urmele cuielor și pe frunte — ale ghimpilor. Divinul fiu se înalță cu fața către izvorul ...
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
... să o numim cu un termen parlamentar? - are inspirațiunea de a ne răspunde că este o "pieptenare de babă", dacă în anul 1868 îi cerem gramatică, stil și ortografie! Nu știm ce vor fi gândit membrii acelei asociațiuni la cetirea unui astfel de răspuns din partea reprezentantului d-lor ... ei sunt chiar încredințați că astăzi această așezare este aproape a fi terminată. Avem de toate cu îmbelșugare ? își închipuiesc ei ? și când îi întrebi de literatură, îți citează cifra coalelor înnegrite pe fiecare an cu litere române și numărul tipografiilor din București, și când le vorbești de ștință ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... n-are noroc la procesuri. NĂUCESCU: Ce-i pasă? Are de unde plăti. HAZLIU: Negreșit... e bute de bani. PANGLICĂ: Nu mai încap în el... îi crapă pielea. NĂUCESCU: Asta o să zicem cu toții și... ca patrioți… cătăm să-l mai ușurăm. HAZLIU: Ce bun suflet de om! Mă rog ... ca una, fata mea. MOGHIOR (în taină): Amorul!... El m-a metamorfozat. CHIRIȚA: El te-a metaformozat? Bată-l norocul, amoraș! Îi cunosc și eu drăciile și renghiurile etcetera și cele multe! Dar ce are a face cu balonul? MOGHIOR: Ascultă-mă: Neputând să am ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... împreună; actorii lui sunt luxul și sărăcia; iar comediie ce se joacă în toată ziua pe scena lui poartă deosebite titluri, precum: Cine-i mare, îi și tare; cine-i mic, tot nimic,Șlicul și pălăria, sau idei vechi și idei noi. Un bătrân onorat, care a fost față ...
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
... de sloiurile Mării Baltice. Părere negreșit, dar părere așa de întețită în mintea mea, că zăresc chiar urși albi trecând pe câmp!... Cât despre lupi, îi aud noaptea urlând în marginea satului și ziua îi recunosc în impiegații fiscului. Cât ține timpul aspru, cât termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, îmi umplu zilele ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... cele patru metereze din preajma satului? Or fi bănuind ei vrodată că, de pe monedele pe cari le găsesc, când își sapă via sau ogorul, îi privește chipul unui împărat roman și că, sub vechile ruini, pe cari-și întind năvoadele la soare, dorm atâtea scumpe amintiri din istoria neamului lor ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... de foame... SBIEREA Copilașii!... Vrea să zică Tu ești un nebun de frunte! După ce n-ai chiar nimică, Te mai apuci de prăsilă. Auzi! Îi trebui copii! Un neam de netoți... Dă-mi pace! Ducă-se pe la pustii! TĂNASE (așezându-se) Of, of, of!... Și ...
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați de plăcerile viețuirii. După felul de a vedeĂ al arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... căpăi! hai la la, hai hăi! Când fu spre sară, ieșind o fecioară Din codru afară, cu frumsață rară [12] Ca ș-amĂ³rul blând îi grăi zâmbind: ,,Tânăr vânătoriu, vânezi fără sporiu, Lasă, lasă-ți gând de-a prinde-oarecând Sobol fugătoriu, fără de-ajutoriu. Sobolii, să știi ... eu drumul nu nimerii! La drum scoate-mă, de-oi fi trainică, O! bun tinere, ți-oi fi harnică." Zâmbi tinăru ca și zorile Ș-îi roși fața ca și rubin; Cu dâns râsără d-albe florile, Soarele râsă pe ceriu sărin. El s-aprĂ²pie și mă-împresură, Biata d ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... mare decât mine și cu nenumărate feluri de flori, era un ocean fără sfârșit -- ori cu sfârșitul în necunoscut -- care-mi dădea fiori pe care îi simt și acuma, dacă-i rechem în suflet. Când umblam pe cărarea care ducea, prin fânaț, la moară, numai pe unele locuri capul îmi ieșea ...