Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EL
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 1867 pentru PE EL.
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază cu ochii roată împrejur de pe un vârf de deal, pământ în care se cuprindeau nenumărate păduri, șesuri, lacuri și ape curgătoare. Pe acel vârf de deal, el își clădi casa spre amintire de răsplata domnească; însă înre-o bună dimineață, părându-i-se moșia cam strâmtă, el mai înghiți o moșie răzășească de-alăturea, alungând pe toți răzeșii cu traista-n băț, iar pe cel mai colțos dintre dânșii îl liniști, spânzurându-l de un copac. De-atunci, de câte ori bătea cel mai mic vânt, hornurile casei sale ... o vreme pierdu cheful și pofta de mâncare, și căzu într-o adâncă melancolie. Spre culmea nenorocirilor sale, nici trebile nu-i mergeau tocmai bine. El făcuse datorii, și lăzile sale, pe care familia Smereanu le crezuse nesecate, ajunseră la fund. Ce-mi mai rămâne de făcut? se întrebă hatmanul pe sine. Dacă m-aș ucide!... Aceasta era o idee ca toate ideile. Iată-l, deci, că ia un cuțit de vânat dintr-un dulap; îl ...
Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei
... care mai bine din noi amândoi poate să-i placă! — Voi simțiți că aceste rezoane sunt supărătoare. și pe urmă, dacă-l voi desnădăjdui, el va merge să mă învinovățească, să mă propovăduiască prin norod. Va zice că-s amorezat și zuliar. Cât îi de tânăr însă, el are mai mult credit decât mine; el ascultă pe cei nemulțămiți, îi adună, îi desmiardă și pe urmă vine să-mi spuie că nu voi face nimic cu acest norod, dacă el nu se va amesteca; că, lăsând pe atinei la fireasca lor istețime, eu nu-i cunosc; că ei sunt zădărnici, ușori, nebuni, caprițioși, nemulțămitori, prieteni ai neoterismosurilor; că ei nu vor face ... căci el își stăpânește sufletul în pace și este fericit cu sine însuși. — Noi de la dânsul am început, au răspuns deputații, dar și el ca și tine, ne-au mărturisit nebunia sa. — Și oare are și el o mică roabă care să-l facă să turbeze, un rău care să i-o desmierde și un norod neânduplecat pe care nu-l poate pune la cale? — Ba nu, dar el are tot atâta năcaz în părechea elementurilor, cât ai și tu a ocârmui ...
Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei
... care mai bine din noi amândoi poate să-i placă! — Voi simțiți că aceste rezoane sunt supărătoare. și pe urmă, dacă-l voi desnădăjdui, el va merge să mă învinovățească, să mă propovăduiască prin norod. Va zice că-s amorezat și zuliar. Cât îi de tânăr însă, el are mai mult credit decât mine; el ascultă pe cei nemulțămiți, îi adună, îi desmiardă și pe urmă vine să-mi spuie că nu voi face nimic cu acest norod, dacă el nu se va amesteca; că, lăsând pe atinei la fireasca lor istețime, eu nu-i cunosc; că ei sunt zădărnici, ușori, nebuni, caprițioși, nemulțămitori, prieteni ai neoterismosurilor; că ei nu vor face ... căci el își stăpânește sufletul în pace și este fericit cu sine însuși. — Noi de la dânsul am început, au răspuns deputații, dar și el ca și tine, ne-au mărturisit nebunia sa. — Și oare are și el o mică roabă care să-l facă să turbeze, un rău care să i-o desmierde și un norod neânduplecat pe care nu-l poate pune la cale? — Ba nu, dar el are tot atâta năcaz în părechea elementurilor, cât ai și tu a ocârmui ...
... deschidea Și nuntașii toți intra. Liteanul că se mira Și mustața-și răsucea [5] Și din gură iar zicea: ,,Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el teancurile Să-și ia postavurile!" Cât Bogdan îl auzea, Calul iar își repezea, Peste teancuri el zbura, Apoi le desfășura, Și le da pe la nuntași Care-n lupte sunt fruntași, Cum era și nuntașul Așa-i da și postavul. De era el nălțișor, Îi da postav roșior, Să fie strălucitor. De era el medior, Îi da postav gălbior, Ca să-l prindă binișor. De era el mititel, Îi da postav albăstrel, Ca să se mândrească-n el! III Liteanul se bucura, El în casă că intra, Lui Bogdan că arăta Trei copile tot de-un stat, Tot de-un chip asemănat. Albe gingașe tustrele Ca trei flori ... mi-i zicea: ,,Care este mirele, Mirele, ginerele Cunoască-și el mireasa, Cunună-se cu dânsa!" Bogdan mintea nu-și pierdea, Inel din deget scotea, Pe covor îl arunca Și din gură cuvânta: ,,Care-mi este mireasa, Să mă iubesc cu dânsa, Culeagă-mi ea inelul, Inelul cu degetul, Căci am ... pleca,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... cămașă petic de petic. Copilul ține în brațe un pisoi cenușiu cu cercei roșii în urechi. Mirea, sărac de tată, n-are altă mângâiere decât pe nea Zobie. Cu el se-nțelege. Cu el și cu pisoiul. Și când mă-sa îi caută, adesea îi găsește ghemuiți unul peste altul. Gușatul orcăie cu fața în sus. Pisoiul, lipit de ... și cu ochii albaștri. Și e mititică și bună. Și mă întreabă dacă plâng, dacă o să mai vie tata, dacă mi-e dor de el și dacă-l visez noaptea... — Bu, a! ba! îngână Zobie, împleticindu-se pe picioare. Era vesel. Erau numai ei trei. Așa înțelegea viața gușatul. Obrajii săi întunecați i se luminară. Soarele, revărsându-și întreaga sa lumină și căldură ... a sorbit Mama-Pădurii, nea Zobie, nu e așa? îngâna Mirea. — U! u! răspunse gușatul. Veselia îi străluci în luminile ochilor. Îl înțelesese cineva pe pământ, și el numai atâta vroia. Apoi ridică pumnii încleștați în sus, îi trânti jos, scrâșni din dinți, strigând îndesat: "He! he!" Copilul, cu ochii căscați, în loc ... găsea loc. Și gonit de un ceaprazar, înjurat de un toptangiu, huiduit de un pantofar, îmbrâncit de un grec care vindea coase și securi, căzu ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... ca să vadă ce e și cum, și apoi să aducă veste și să spuie. Trei zile și trei nopți a stat voinicul pe sub ziduri fără ca vreuna din fete să se fi arătat la fereastră. În crepetul zorilor de-a patra zi el pierdu răbdarea, își întări inima și bătu la fereastra celei mai mari dintre fetele de imparat. - Ce e? cine e? și ce vrea? întrebă fata ... zis bine pana ce și fură un sărutat de la fata cea frumoasă. - Să n-ai parte de altul! zise fata de împărat ștergându-se pe buze cu mâneca cea țesută cu altițe. Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și flori să-ți rămână pe urmă. Feciorul de împărat merse la frații săi, le spuse cum și ce, și cel mijlociu porni în cale. Dupa ce feciorul cel mijlociu stete ... in glas frumos? - Ba! grai feciorul eel de imparat. - Atunci ziua ta e noaptea! zise Ileana cea inteleapta. Poti tu face sa rodeasca mar pe iarba lupului? - Pot! grai feciorul de imparat. - El ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... fața lui, cu barba sură, Stau slujitorii din palat, Și, triști, cu mâinile la gură, Îl căinau că-i fermecat. Trăiți la dânsul din părinți, El le zâmbea cu ochii buni: Ca tot nebunul, pe cuminți, Îi socotea pe ei nebuni. * Pe scoborâșul unei văi, Într-o pădure încâlcită, Era pe măgura dintăi O peșteră întroienită Sub uscături de brazi cărunți Și mâlitură de izvoare, În care pustnicii din munți Spuneau că cine intră, moare. Din ... stea! o rază! o scânteie! O licărire de lumină! Și bucuros atunci să-și ieie Pedeapsa pentru orice vină. Dar vina lui nu sta în el, Ci vina lui era în fire: Mergând spre ea, avea un țel, Acum, mergând, umbla-n neștire. Și câteodată sta pe loc. I se părea că-i iese-n cale Un năzdrăvan de dobitoc Ce se-nchina măriei-sale, Purtându-și ochii pe-o tipsie În labele de dinainte, Și-n locul lor, în scăfârlie, Crescându-i câte-un colț de dinte. Sau întindea mâna să prindă Muscuțe ... de cununie, Și alerga din toată țara Să-și prinză locul de pe ...
... inima la el. II Și fata de-mpărat veni Și-a doua zi, și-a treia zi, Și-n toate zilele pe rând, Încete clipe numărând, Tot aștepta doar o veni Flăcăul mai curând. Grăbitul soare scăpăta, Și fata tot acolo sta; Și noaptea umedă din văi ... și eu! Și doru-i plângător mereu Creștea de presimțiri hrănit, Din ce în ce mai greu. Trecu și vara, și trecu Și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii, și-apoi iar Sosi-nfloritul Cireșar Dar nici acum voinicul nu, Doritul ei drumar! Dar totuși, azi el va veni... Nici azi nu vine... unde-o fi? Dar mâine va veni! Știu eu, Că-mi spune inima! Și-al meu, Al meu de ... cât ești de frumos și bun Și cât îmi ești de drag! Dar n-a venit!... Și ea cu zor Oprea din drum pe călător, Râzând cu hohot îi spunea Povestea ei; apoi plângea: Ei l-au văzut, dar ei nu vor Să-i spuie ce făcea? Pe unde-i el? Nu s-a gătit De-ajuns acum pentru nuntit? O, nu! Pentr-un alai domnesc Atâtea lucruri trebuiesc Și-atâta vreme! N-a ...
... Paștilor câțiva saci cu orz și că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviințase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtașă la furt. Vinovatul mărturisise hoția. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți ... o răspuns. Și când o trecut cu al doilea pe poartă, mi-o mai șters o palmă și-o strigat: Doi! Când o mai venit pe urmă, nu l-am mai întrebat, de frică să nu mă mai bată. Da el tot mi-o mai tras două palme, și-o strigat: Trei! Patru! După al patrulea n-o mai venit, da și pe mine m-o bufnit sângele pe nas. — Vrasăzică, patru saci a furat? întrebă colonelul. — Patru; câte palme am mâncat, atâția saci o furat, s trăiți... De schimbat ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de miliarde de pelerini cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit ... tot mai aproape de pămînt. Dar inima lui Enric își avea și ea lacrimile ei și în timp ce universul își plîngea preaplinul de lacrimi, el și le plîngea pe ale lui, sătul de puterea asta nevăzută ce-l ținea încătușat pe pămînt, în timp ce cu privirile putea să facă ocolul lumii. O mizantropie ciudată îl făcu să se răzlețească de toți și să trăiască închis ... și începuse a sa concretiza. Neputînd să urce la cer, după cum îl îmbia tainicul dor născut într-însul, hotărî să înfăptuiască cerul pe pămînt. Din materialul acesta căzut din toate astrele și adunat pretutindeni, visă să-și dureze o casă, să-și înalțe o tebaidă cu sfărîmături de ... ...
... mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși ... la masă; lui nu-i e foame... Merge și se culcă așezând sub pernă biletul și garoafa, după ce iarăși privește îndelung icoana acelor vorbe, pe care de-acu nu le mai poate uita vreodată. Zgomotul celorlalți băieți venind în dormitor îl supără foarte. La intrarea lor, el vâră iute mâna sub căpătâi, apucă bogăția ascunsă și stă nemișcat... Unii îl întreabă câte ceva... nu înțeleg bine ce... el nu suflă, prefăcându-se adormit. Aproape de miezul nopții. Dorm în sfârșit toți. Niță se scoală încetinel și cu cea mai mare precauție iese; găsește ... sălii pe pipăite și coboară în curte... La fereastră lumină... geamurile deschise și perdelele lăsate. El rămâne cu ochii pironiți acolo, rătăcind în altă lume, pe