Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE FOC
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 802 pentru DE FOC.
... ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune ... de viță, Flori de crâng pui în cosiță Și pe-alesul tău visându-l Treci prin văi, cu blânde rugi. Dar auzi! E plin pământul De răsunete! Pe loc Un balaur cât un munte Vine-nfiorat ca vântul Cu o sută de picioare Cu mugiri șuierătoare, Și-i c-un ochi de foc în frunte Și pe nări el varsă foc! Prahova năvalnic sare, Neștiind aceasta ce-i. Pletele-i rămân răzlețe, Ochii plini de spaimă-i are Și cu pieptul gol s-aruncă Peste liniștita luncă Părul ei sunt valuri crețe, Spuma albă-i pieptul ei! Te-ai speriat ... dacă vei trece! Uite, parcă-l mișcă vântul! Să ne-ajute Domnul sfântul! Uite-acum, să nu ne vadă Am scăpat! dar ce fiori! Dar de ce-ți astâmperi pasul? Prahova, de ce te miri? ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ... îi așterne osteneala-noapte, Și nelepădându-și armele și coiful Pe scutar cu capul el adânc adoarme. II Viforul stâmpește, cerul seninează, Stelele pier toate de-a zorilor frică; A soarelui raze chiar ca de foc suluri Aprind răsăritul; și Dragoș tot doarme. Soarele se urcă pe-a cerului boltă, Amiazăzi arde cu de văpăi raze, Iar din brazi prin coajă smoală lăcrimează, Și eroul Dragoș tot greu încă doarme. Domnitoarea nopții, luna mângâioasă, Răsărind se uită holbat peste ... zice aceste cu glas fraged foarte: “De demult te caut, amată Dochie, Alergând prin lume rătăcit ca umbra, Pierdusem speranța ca să-ți dau ...
George Coșbuc - Somnul codrilor
... George Coşbuc - Somnul codrilor Somnul codrilor de George Coșbuc Informații despre această ediție La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc Stă singur. E întuneric și plin de spaime locul, Arnulf e însă tare, și vesel arde focul. El și-a-ncercat departe prin alte țări norocul Cu regii, cari porniră ... și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică-i este firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte ... râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
... dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi ... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. Trece, dar vezi-o că e-nsemnată D-amorul nostru, cel neînvins, Singur e vecinic și neatins De stingătoarea-i mână-ntrarmată. Ici e minutul cel fericit În care-amorul meu te zărește: "Tinere,-mi zice, d-acum trăiește Sub legea singură ce ... pieptul meu. Nod și mai tare dup-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sunt pline. Numele tată de două ori Coboară focul ce-n cer viază, Ce p-a mea inimă văpăiază Ca doi puternici flăcărați sori. Doi fii făloasa-mi ... a mea inimă dureroasă. Înger! cerescul meu serafin! Ce-mi fuse oare a ta ivire? Floare sau umbră, vis, nălucire? Ah! izvor vecinic de ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ... smulte, smulte etc. Și caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! CHIRIȚA Ei, parol, n-ar zice ba. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Șeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Șeapte de-o para. CHIRIȚA Deci, Chirița exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de-a fi din a lor poală coborând ochii) Ca să cadă rostogoală, Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală. Sper că ... admira. VÂNZĂTORUL Șeapte
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de albine de aur împrejurul stupului de foc al soarelui, prindeau să rotească. Unele se desprindeau parcă, luate de cine știe ce vînt care străbate acele înălțimi nebănuite ; și răzlețe de roi, tremurau o clipă, se făceau albastre, se fărîmau în pulbere violetă și apoi dispăreau. Altele, ca niște semințe de diamant aruncate prin voința și știrea cuiva, se apropiau tremurătoare la un loc, păreau că odrăslesc un mănunchi de viorele și dispăreau la rîndul lor. Viu înălțimile se luminau o clipă, străluciri de ape ca pe luciul unei mătase albastre treceau ; și universul, nepăsător de risipa asta de nestemate aruncate cu atîta dărnicie, se schimba la față, pălea, își stingea din loc în loc înflăcăratele faruri și devenea încetul cu încetul uriașul clopot ...
Alexandru Vlahuță - În amurg...
... Alexandru Vlahuţă - În amurg... În amurg... de Alexandru Vlahuță Vâslaș ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i ... Mai înainte! Mai înainte! Îl cheamă glasuri amăgitoare; Și omul trece pe-ntinsa mare Cu valuri răpezi și ape-adânci, Călător, veșnic în nerăbdare, Împins de vânturi, lovit de stânci. Târziu, când simte că e aproape Clipa în care valul, sub dânsul, Să se desfacă și să-l îngroape, Se uită-n urmă, și ... comoară De
Ștefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre
... Ştefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre Eroică hotărîre de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Am doi prieteni, doi ștrengari, Pereche n-au în țara toată. Cînd ne-ntîlnim, la zile mari, Toți ... Dar între dînșii s-a iscat O mică ceartă — literară, Și nu știu cum s-a întîmplat Că se făcură foc și pară. De altfel, e un obicei Al lor, de cîte ori se-mbată... Dar azi erau ștrengarii mei Mai îndîrjiți ca niciodată. Eu știu să beau și să petrec Și cred că-i cea ... artă ; Aștept, și ceasurile trec... Ei nu mai contenesc din ceartă. Deci, chipurile, să-i împac M-amestec nechemat în sfadă, Dar pîn' să prind de veste, zac Întins pe trotuar în stradă. Mă scol și, spre rușinea mea, Mărturisesc, pornesc spre casă. Ei spargă-și capul dac-or vrea, De ...
Gheorghe Asachi - Laura (lieti fiori...)
... Gheorghe Asachi - Laura (lieti fiori...) Laura de Gheorghe Asachi Imitație dupre Petrarca (Lieti fiori...) Ferice flori și ierburi tinerele, Ce primblând vă-atinge multe oare Pasul cel lin frumoasei doamne mele, În ... răcoare. Limpede apă, dintre munți născută, Ce ochii uzi și blânde a sale fețe, Care cu a lor grație te-mprumută, De voi ferice despre-a ei frumˇsețe! Nu-i stâncă ce diuoasă amu făcută De-a arde l-al meu foc
... Vasile Alecsandri - Nevasta La mama pe când eram, De lucram, de nu lucram, Mamei tot dragă eram. Iar de când m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziuă mătur casa, Aprind focul, gătesc masa, Aduc apă din fântână Și furca n-o las din mână, Lau copilul, îi dai țâță Și ... mulg vaca la portiță. Tacă-ți gura, măi bărbate, Că, zău, cugetul îmi bate Din străin să-mi fac un frate Ca să-mi cate de dreptate. Un călător străin zice în relația voiajului său prin țările noastre că nu cunoaște pe lume femei mai harnice ca nevestele românce, și, în ... călătorului străin. Nevasta româncă ține casa, crește copiii, face demâncat bărbatului și îl duce la câmp în orice depărtare s-ar găsi, mulge vaca, îngrijește de grădină, de vite, de păsări etc., țese pânza trebuitoare pentru îmbrăcămintea familiei, strânge cânepa, o topește, o bate, o preface în câlți, o toarce, o țese; apoi pânza o ... ghilește etc. și, în vremea asta, ea mai face și boierescul, seceră, prășește cu copilul ei de țâță alăture. Copilașul e ascuns sub o tufă de brusture, la răcoare, și plânge; mama lui aleargă ...
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
... mine, a crede durerii mele. Ah, Zulnio, mai țîi minte ziua-n care a fa față Cu lacrămi ca trandafirul în roua de dimineață, Rumenă de rușinare și cu nurii înflorită, C-o căutătură blîndă, de amori povățuită, Au zîmbit cu îndurare de o dragoste ferbinte La a mele giurămînturi, la a mele rugăminte. Ce făceam însă atuncea ? scufundat în uimire Ca de-un trăsnet ce răpește a sufletelor sîmțîre, Ca de-un fulger ce-l văd ochii și își perd lumina toată, Ca de-o armă arzătoare inima mea săgetată, Cu ochii boltiți la tine, în genunchi, fără suflare, Cu mînule încleștate de ale tale picioare, Așteptam dorit răspunsul de-o plecare fericită, Într-acel ceas însuși viața din cursul ei stingherită Să sfîrșa de bucuria nădejdii îndulcitoare De-a te cîștiga, Zulnio ! Ah, Doamne, într-acea stare Mai fost-au vreun om pe lume, ca să creadă-a mea ... bocește.â€� Ars am fost de-a ta iubire, ah, cît te-am iubit de tare, Dar această despărțire m-au aprins cu foc ...