Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU

 Rezultatele 1291 - 1300 din aproximativ 2139 pentru CU.

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!

... mâncase el cașcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise și lui mustățile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și lucioși ca sticla, cu mustățile întoarse, subțiri și ascuțite ca oasele de pește, stă neclintit după perna de pe divan și-așteaptă. L-a zărit. Uite-l ... Dintr-o săritură a fost cu laba deasupra lui. Bietul șoricuț n-avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă. Îl apasă puțin cu unghiile, apoi, repede, îl ia între labele de dinainte, îl strânge, de drag ce-i, îl răsucește în aer și-l lasă amețit pe podele ... trebuit? Poftim cașcaval! Doamne! ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănțăni!â€� Dar mai întâi să se mai joace puțin cu dânsul. Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar vrea să-l prindă în cleștele labelor. Dar ce ... șterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se oprește, adulmecă, lacom, mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu

 

Emil Gârleanu - Frunza

... scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi și galbene, un scatiu, veni, moleșit de căldură, de se furișă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Și frunza se bucură, acoperi cum ... când și când, rozeta, care își scutura semința coaptă, împrăștia mireasma ei în zorii unora din dimineți. Prea multă lumină, prea multă căldură. Nopțile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veșnic noapte... Pasărea venea mereu, câteodată și noaptea rămânea acolo, ațipind, cu ... răcoroase, nopțile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea ... celelalte. Într-o dimineață se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale ...

 

Emil Gârleanu - Gândăcelul

... o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în ... întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou și văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, și când colo avea ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

... din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile ... ploaie de lovituri îl făcu să-și ia seama la mers. Câmpul parcă îl mai învioră. Târgul rămăsese în urmă, la stânga: mergeau aiurea. Vedenia cu iesle se șterse, cele dintâi căsuțe acoperite cu stuh, ale satului, se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. Câțiva purcei fugiră, guițând, din drum; un câine se luă după el, lătrând amarnic; o femeie ... i încordă gâtul, și porni pe jos. În mijlocul satului, lângă biserică, se opri. Ajunsese la crâșmă. Pe lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu ulcelele dinainte. Stăpânul îl duse din dos, lângă un gard, și-i legă dârlogii de un par. Calul rămase singur. Întoarse capul după stăpânul care ... ...

 

Emil Gârleanu - Grivei

... inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleștau fălcile, și gemetele îi ieșeau mai tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla ... să tresară speriați în pat. Iar unii credeau că prevestește ceva rău, că prevestește moartea cuiva. El îi auzea vorbind, îi auzea și-i înțelegea. Cu ochii blânzi, șterși de boală, îi urmărea până ce se făceau nevăzuți. Înțelegea și aștepta să-i vie ceasul. Într-o dimineață și-a ... lui parcă a-ncercat nu o durere, ci o jale, o jale grozavă, o jale adâncă pentru stăpânul pe care-l văzuse copil, cu care se jucase, cu care mersese pe câmp, la picioarele căruia se culcase de atâtea ori să primească, supus, vergile ce i se cuveneau. Și jalea aceasta parcă-i ... trupul, apoi altul. Și-ncă unul, cel de pe urmă. Și-n clipa în care-și dete sufletul, se ridică pe picioarele de dinainte și, cu ...

 

Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte

... Gane Informații despre această ediție Fragment     Luna ce este planetă mult mai gios decît de alte,     Tîrziu după ce răsare să ivește pe drept munte     Cu așa apropiere a lor vîrfuri atingînd,     Încît la sănin curat ea să vede strălucînd,     Ca cînd ar fi o lumină pe vîrf de ... cîntarea fluierilor păstorești,     A cărora jelnic glas și firii mărturisăște     De soarta pustietății încît ea de tristă este.     Zefirii trecînd prin frunze lunică cu întristare     Iho, acè dintre stînci, iaste lor răspunzătoare.     Cînd noorii să adună, orizontul de închide     Piste văi ca și o noapte, negura atunce cade,     Și ... cît de mică.     Curcubăul ca un cert pe munții înfășurînd,     Cătră a lor firesc verde pe sîne alăturînd     Se dă o vie podoabă, cu

 

Enric Winterhalder - Dîmbovița

... a fost și este Și va fi în veci plăcut.         Dîmboviță, apă dulce,         Cine-o bea, nu se mai duce. Dîmboviță, undă dulce, Undă cu cerescul dar, Cine te-a gustat vreodată, Va să plece în zadar.         Dîmboviță, apă dulce,         Cine-o bea, nu se mai duce. Rîulețe ... Simț departe mare dor ; Facă ca patria să-și uite Un străin și călător.         Dîmboviță, apă dulce,         Cine-o bea, nu se mai duce. Rîu, cu unda sa cea dulce, Cu

 

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu

... numai ai făcut tărie, În a tale faceri slava ta se vede, Tu ai fost, ești încă, vei fi în vecie. Mâna ta cu lanțuri pe ființi le leagă, Le chibzuiește cursul, le miști cu măsură, Început, sfârșitul în tine se-ncheagă. Moartea ta viață lumii dăruiră, Precum scântei multe năbușește focul, Se nasc sori din tine pe cer în ... închipuiește, Ca raza de soare într-o picătură. Nimică! dar suflet simt că am în mine, Fără saț eu caut spre tine, stăpâne! Mă ridic cu mintea, zbor în înălțime, Căci sufletul știe c-al tău spirit este, Judecă, pricepe și mă dumerește; Că de sunt, ești și Tu singur Domn ... inima-mi spune, și cugetul încă Mă încredințează, și îmi strigă mie Că de ești tu, nu sunt eu de tot nimică!... Sunt o părticică, cu drit oarecare, A toată ființa (precum mi se pare) În a mea planetă sunt: mijloc Ceimii, Între trupurile pământului toate, Și ... de țărnă în praf putrezește, Iar pe tunet mintea îl povățuiește. Sunt înger și vierme, sunt sclav și domn mare; Deci de sunt atâta de cu

 

George Coșbuc - În biserică

... în firea mea întreagă, Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun! Ești tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri, Tu risipești c-un zâmbet a mele-nvățături, O, vino și-mi răstoarnă pe toți savanții ... În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate D-albastrul zugrăvelii; și-o cruce sărutând, Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând, La candela eternă cu mâini împreunate. Și eu voi prinde ruga din piul tău respir, Precum din gura mamei copilul ia cuvinte Să zică tot aceea ce zice ea ...

 

George Coșbuc - În spital

... români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La Veneția-n spitalul Cel improvizat. În supremele momente Când căzură peste noi Alte patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic ... sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i-o strâng. Noaptea scoborî cu ceață, Luptelor sfârșit punând, Până-n trista dimineață; Și rănit zăcând Printre morți ce-umpleau hotarul Lângă steagul ce-l avea Strâns în dreapta sa ... El chemându-l, să-și îngroape Sfântul steag al lor! Și el n-are, n-are-o mână, Că-n bucăți l-ar destrăma Și cu mâinile-n țărână Groapă i-ar săpa! I-ar săpa-o-n stânci cu dinții, Și-ar muri apoi râzând! Iată, Doamne-al biruinții, Tu i-ai dat un gând: Steagul său, de lângă cruce Până-n poala dedesubt ... Turmele de oi, Și-adunați pe lângă masă Iarna la ospăț și nunți, Spuneți tuturor de-acasă Celor de prin munți, Și le-nseninați viața ...

 

George Coșbuc - Șarpele-n inimă

... George Coşbuc - Şarpele-n inimă Șarpele-n inimă de George Coșbuc M-ai strâns ieri cu mânie-n crâng De brațul stâng — De ce mă spui la toți că plâng? "Să nu te văd cu vrun flăcău, Că dai de rău!" Dar ce, mă rog, sunt robul tău? N-am plâns și nu te lăuda! Am plâns, ba da, Dar ... ta! M-au întâlnit așa pe drum, Mai știu eu cum, Iar tu ești mânios și-acum! Și-a fost și soră-ta cu ei; Veneau tustrei, Și-am stat puțin, și ce mai vrei? N-am voie nici atât, eu nu? Dar ce crezi tu, Și ochii să ... pământ — Ei, Doamne sfânt, Îți sunt nevastă, soră-ți sunt, De nu mă lași din ochi mereu? Nu pot și eu Să mă-ntîlnesc cu cine vreu? "De unde viu? Ce cat în prund? Ce flori ascund?" Ești mamă tu, ca să-ți răspund? Și-uitându-te și-n jos ... și-n sus Scrâșnind mi-ai spus: „Săracă fată!“ și te-ai dus. Săracă! Dar de ce să fiu? Pe suflet viu, Cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>