Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎI

 Rezultatele 1271 - 1280 din aproximativ 1415 pentru ÎI.

Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră

... mea, cel ce mișcă nesfîrșitele infinituri de globuri, precum mișc eu acum, jucîndu-mă, sfera aceasta de carton, zugrăvită în tot felul de culori, căreia îi dă necurmat asalt nemărginitul apelor albastre, oare nu cată el ironic la mine văzîndu-mă privind cu nespusă duioșie dunga neagră pe care un geograf ...

 

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

... Iluzia o-nveșmântează. Și-atunci mai veche-i decât Timpul de-n ea se-ntâmplă tot ce este: demult, când se născu Olimpul, doar Clipei îi dădu de veste Ca Început să se numească – trezind la viață-ntreaga lume, prin evoluție să crească, să aibă formă, scop și nume. Iar ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu ...

 

George Coșbuc - Rodovica

... noaptea când Precesta naște pe Crist, Sticlesc într-o rouă de plângeri. Și mă-sa, stând palidă jos lângă ea, Cu dragoste drept între ochi îi privea, Șoptindu-i cuvinte să fie cuminți, Dar fata se-ncoardă și geme-ntre dinți Și bate-n pământ cu ciobota; Apoi stă domoală, cu ...

 

Ion Creangă - Prostia omenească

... și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilașul meu, copilașul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână și furca din brâu cât ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... a tot mă ispiti Ești tu cu-ai tăi tovarăși, unire prea fatală, [2] Bărbați, femei, amestec și iadul a-ngrozi. Și limbă îi dă unul, și altul rea vedere, Iar altu-i dă picioare spăimâiei-găligan (De foamete preveste, de vrajbă-mperechere), Și toți i-ați dat un ...

 

Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj

... crescând, al Foii interesante, să mai îndrăznească a spune că în articolele mele de reportaj am spus minciuni și neghiobii supte din deget. Îi poftesc să îndrăznească! POST-SCRIPTUM În momentul când puneam foaia noastră sub presă, m-am întâlnit cu dr. Leyden, care trecea în trăsura Curții spre ...

 

Ion Luca Caragiale - Bacalaureat

... zis? „Mămițo, dacă pierz un an, mă omor!..." E în stare, cum e el ambițios... închipuiește-ți, să-i dea nota 3, și lui îi trebuie 6... Și la ce? tocmai la Morală... Acu, dumneata îl cunoști pe Ovidiu de când era mic... Știi ce creștere i-am dat!... â ...

 

Ion Luca Caragiale - C.F.R.

... trăiască! A.: Mersi! N.: Și eu închin în sănătatea șefului d-tale... Să vă trăiască! A.: Mersi! G. (dă să bea, îi răsare și pufnește): Nene! (Cu multă căldură): Nene! Lasă-mă să te pup! (Se pupă cu magazionerul.) Ești mai dulce ca mierea! (Râd toți.) Mult ...

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... — jidove rătăcitor! Ahasverus se supune poruncii seculare. Ieșim... A-nserat; m-a răzbit foamea. Isaac e zdrobit de atâta umblet. Îi dau doi franci de cheltuială. — În sfârșit, îmi zice rătăcitorul, plictisit de atâtea dificultăți din parte-mi; în sfârșit, ce fel de casă vrei ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... neobicinuită— jandarmi, sergenți, agenți, funcționari, bătăuși, umblă toți forfota de colo până colo foarte aprinși. În fiece moment sosesc arestați, pe cari sergenții și bătăușii îi aduc în ghionturi, ca să-i toarne la beci — s-a isprăvit revoluția! O idee îmi clipește prin minte... Dar... s-ar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>