Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AL

 Rezultatele 1231 - 1240 din aproximativ 2249 pentru AL.

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

... la timp și unde nu întâlneai decât voie bună și inimi deschise. Căci conul Manole Buhuș era în toată puterea cuvântului un om cumsecade, om al lui Dumnezeu, darnic, glumeț, bun la inimă, și pe al cărui cuvânt puteai zidi o cetate; însă avea cusurul că era din firea lui grabnic la ocară și la pedepse ca toți acei deprinși de ... havalele. El n-a călcat niciodată pragul vreunei dregătorii publice; iar în casa lui, ferească Dumnezeu, nu s-ar fi înfățișat vreun obraz al cârmuirei decât doar cu spinarea încovoiată pentru a săruta mâna soției lui și a-l felicita de ziua onomastică sau de ...

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului și-i zise: - Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori și am văzut roade foarte frumoase ... se ducea adesea prin grădină, da ocol mărului și tot plănuia. În sfârșit, merele începură a se pârgui. Atunci fiul cel mai mic al împăratului zise: - Tată, iată a sosit timpul; mă duc să pândesc și eu. - Du-te, zise împăratul; dară negreșit că și tu ai ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... mei, urâto. Fata izbucni în plâns. Mamă-sa, care o aștepta la ușă, o luă în brațe și trecură dincolo. Bona dispăruse deja. — Neam al dracului! zise Scatiu. Dar lacrămile fetei părură că răcoresc aerul, ca o ploaie binefăcătoare. Tănase se mai lumină la chip, întrebă pe fecior dacă a ... nimica. Se auzeau furculițele în farfurii, glasul fetiței care vorbea încet cu bona în nemțește, tusea Tincuței și lingura lui Tănase care bătea mazărea. La al doilea fel de bucate, Tănase băgă de seamă că și cucoana Profira mânca de dulce. — Da' ce faci, bătrâno, zise el zâmbind. Baba scăpă ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sultănica Sultănica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă , sub pseudonimul Argus. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX ... un țăran nalt, spătos, cu fața conabie ca sfecla; uneori scutură din cap, râde și îndrugă singur. - Așa e omul... un ciocan, încă unul ș-al treilea, până ajungi la tinichea... d-acolo-ncolo... Dumnezeu cu mila... torni, parcă torni într-o pârnaie... Dar Sanda ce-o să zică... că mi ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... a-i vedea; Trecând unul din prieteni: - Ce miroși ? l-a întrebat. - Vecinul meu – el răspunse – gătește scumpe mâncări, Și de-al lor miros mă satur, trăgându-l cu gust pe nări. GRIJILE-S LA CREDITORI MAI MULT DECÂT LA DATORI Unul, întâlnind pe Hogea, s-a ... altu-i l-am împrumutat. Măgarul din grajd dodată a răcnit într-acel ceas. - Spui că nu-i - zise vecinul - și na, iaca al său glas ! Iar Nastratin îi răspunse: - Ce, tu nu crezi ce-ți spun eu ? Mai mult crezi tu pe măgarul decât chiar cuvântul meu ? CASCĂ ... masă pe toți frumos, Îl puseră și pe dânsul în colțul mesii de jos. Nastratin văzând aceasta, se sculă-n grab alergă, Și la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă; Dându-i hainele acela, se-mbrăcă galant pe loc, Puse și-o blană asupră-și, cu postav ... aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea, El se apuca îndată ș-într-acolo-l întorcea. Și așa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit, Al fiecăruia gustul și plăcerea i-a-mplinit Zicând: - Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu, Ca să-l fac pe gustul lumii, iar ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

... scaun să-ș domnească țara, să să-ncrează. Că ș-a lui nevoință n-au fost cu nemică De-a lui al său părinte să fie mai mică. Svânta mitropolie cea noavă-n Suceavă De dânsul îi făcută, cu multă zăbavă, 1 Pronunțat I-o-an. C ... sa bunătate, Să să-ntoarcă și Svântul la a sa moșie, La odihna bătrână, la mitropolie. Craiului Poloniei fără de zăbavă, Lui Ioan al treia, să-i rămâie slavă, Ș-a lui milostivire să să pomenească Prin țări, prin toată lumea,-n veci să să cinstească. Și ... doi împăraț stemită, Lui Tiverie sunt fiică, lui Mavrichie-s fimeie, Împărăteasă-n cuconi mulț, să-m domnească-mpărăție. Zac aici cuconii miei și cu-al mieu soțior drag, Din a nărodului ură ș-a ostașilor urgie. Las’ pre tatăl că-l tăiară, dară pruncii fără vină ...

 

Ioan Slavici - Rodul tainic

... ea însăși. El a fost dus la stăpâna lui. Pe-nserate, Lia a poruncit să fie pus în iatacul ei un al doilea pat la o potrivită depărtare de al ei. Ea a început apoi să se dezbrace, și, dezbrăcându-se, ea avea șasesprezece rochii, pe când Danciu n-avea decât o pereche ... ițari. El și-a sfâșiat însă ițarii în șasesprezece fâșii și, când Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea și el pe al său o fâșie. După aceea a pus fâșie lângă fâșie, ca să le coase la loc, dar să vedeți minune! fâșiile se țineau ... nevoie pentru pieptănat, și au început amândoi să se pieptene. Când Lia își trăgea o dată cu pieptenul prin păr, Danciu trăgea și el prin al său. Ea a tras de șasesprezece ori, el de asemenea. Țiganul avea și el păr lung, și după ce s-au pieptănat, altă ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pînă la șolduri în vițe și 'ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp ... om palid, frumos , o, prea frumos, nalt, în haina lui neagră, cu coroana scumpă pe frunte, să te vadă pe tine în leagăn — Împărat al lumei întregi. Surâzi , surâzi cu gura ta cea mică... îngerii vorbesc cu tine ? îngerii îți arată mantia, tronul, sceptrul tău... Visezi! visezi ce ai să ... Doamne, cu untdelemnul l7 tronului din Sion. Și Hagar a mea în turn, m-oi duce la ea ș-oi cânta un psalm al pruncilor lui Assaph si o voi bucura cu cântecul arfei Sionuluiâ€�. El era nebun. Luă un urcior plin cu apă în mână și merse pe ... ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei 2 închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El era și mai ciudat și mai fantastic ca mai înainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap ...

 

Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași

... o sută de mii — un tip pe care să-l poată cunoaște fieștecine și care să samene cu majoritatea provincialilor pe care fluxul harabagiilor, al căruțelor de țară sau de poștă în toată ziua îi aduce calzi și-i trântește liop pe paveua Iașilor, cum zicea prietenul meu Carl Nervil ... de rangul lui nu poate fi numit provincial. Geniul nu este lipit locului; el zboară peste deșărtăciunile și dobitociile ținuturilor; mintea sa îl face locuitor al lumii civilizate și, orișiunde se înfățoșează, are drit de împământenire. Cinovnicii ocârmuirii, socotind de la ispravnic și până la slujitor, n-ar merita să fie ... poate ținea în trăsură, mai că-i vine să sară jos și, în entuziasmul său, strigă: "În sfârșit, iată-mă în cel mai frumos oraș al Principatului Moldaviei sau al Cnejiei!" Dar se apropie de barieră; și ce vede? Două rânduri de bordeie acoperite cu paie, nevăruite, locuite de un roi de jidani stremțuroși. Ajunge ...

 

Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

... Frumos îi dete un picior în piept și se duse d-a berbeleacul cale de nouă zile și nouă nopți. Sună frîul de al doilea și de al treilea, dar tot acel cal veni. Văzînd aceasta, scoase paloșul să-l înfigă în pieptul calului. Dar calul îi zise: — Făt-Frumos, Făt-Frumos ... pînă la genunche. Făt-Frumos învîrti pe zmeu și, băgîndu-l în pămînt pînă la gît, îi tăie capul pe cînd calul lui omora pe al zmeului. Făt-Frumos scoase un bici și, plesnind de trei ori, făcu palatul zmeului o nucă, o băgă în buzunar și plecă înainte. După ce ... cui. Făt-Frumos îl luă din cui și-l azvîrli înapoi la zmeu, iar după aceea încălică calul și se ascunse subt podul de aur al palatului. Zmeul veni, c-o falcă-n cer și cu alta-n pămînt, dar cînd ajunse la capul podului, calul lui începu să se tragă ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat; cu toroipanul la spinare, el își luă inima în dinți și intră în curte. Pasămite palatul acela era al unor zmei. Flăcăiandrul nostru cel viteaz, carele nu știa ce este frica, intră și în palat. P-aci, p-aci era să-și iasă din ... nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. Al treilea zmeu, văzând cum merge treaba, pieri dinaintea lui ca o nălucă, și se duse de se ascunse în pivniță. Văzu el că nu poate ... un asemenea viteaz, și se hotărî a-i purta sâmbetele. Voinicul de românaș, în dârdora luptei, nu băgă de seamă ce se făcu al treilea zmeu. Așteptă ce așteptă și daca văzu că nu mai vine nimeni, el se întoarse, luă pe mumă-sa, o duse în acele palaturi ... din alta, se înțeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ș-apoi era atât de frumoasă și de gingașe, ca o floare! Ea încă avea la ce se uita la el; căci era ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>