Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UN
Rezultatele 1201 - 1210 din aproximativ 2265 pentru UN.
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... în toate părțile, încât îi silii să îngrijască de apărarea sa. Doi camarazi de ai mei îmi grăbiră spre ajutoriu. Cu o lovitură trântii pe [un] vânătoriu după cal, iar cu alta rănii pe al doilea, încât fu silit să-și caute scăparea în fugă. Calul mortului îl oprii, mă aruncai ... tatăl meu!... DION[ISIE]: Cea mai mare jale pentru mine este cum că prin aceea m-am făcut nedestoinic pentru slujba militărească. Am plâns ca un prunc când m-am despărțit de tovarășii din scadronul meu. Dar domnul maior a știut să verse balsam în rana mea. «Dionisie ... mi petrece în odihnă zilele vieții mele, câte mi-au mai rămas îndărăpt. Cu toate acestea, una îmi lipsește. De câte ori văz trecând câte un scadron de călăreți, mă apucă suspinuri, pentru ce nu poci să fiu și eu în mijlocul lor!... IULIE: Pentru aceea îți și petreci așa adeseori ... Trecem cu discursul prin toate țările în care au lucit săbiile noastre. Sărbăm numele ofițerilor carii ne-au comăndat. IULIE: Și atunci să bea câte un păhărel mai mult? DION[ISIE]: Ce mirare dacă să întâmplă și de aceste în soțietate? Vezi bine, eu îmi hotăresc a păzi cumpătul ...
... O scutură puternic, ca-n suflet să-i pătrundă, Cum ții de piept pe unul și-l scuturi să-ți răspundă, Și-o strânge furtunatic un urlet a gemut, Era durerea mamei, că ei i s-a părut C-aude roata morii și roata stă deodata. Se ... n drumul ei, Năuci de fără-vestea urgiei care-i bate. Cu ochi așa năprasnici, cu mâinile-ncleștate Pe piept, ca o nălucă visată de-un nebun, Desculță, nedormită, și hainele ei spun Că nu e semn a bine, ca-i blestem și pierzare, Pedeapsă peste dânșii, în ziua ... Cărările; în fața bărbatului, pierdută Privea într-altă parte, el mut și dânsa mută. Iar când el zise-n urmă: E moartă? Ca din drum Un om grăbit, ea silnic răspunse: D-apoi cum? Se-ntoarse-apoi cu spaimă, izbită ca din mână; Ardea de-ntunecată privirea ei păgână Și buzele ... nu l-am rugat! Lui cântec și tămâie, lui rugile și plânsul, Lui preoți și biserici și toate pentru dânsul! Că zece bani de are un biet de pe cărări În loc să-și ieie pâine, îi dă pe lumânări, Pe fumuri de tămâie; el toate ni le cere Și-n ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... eu sunt prins. ........................................ Se întinde o câmpie De subt poale de Carpați, Câmp deschis de vitejie La românii lăudați; Surpături sunt de o parte, D-un oraș ce a domnit; O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf de delișor; Curge-n vale-i o apșoară Murmurând încetișor. În potrivă zmăltuite Dealuri altele se văd, Ș-în vălcelile-nflorite Miei pasc, alerg ... vrăji face, Somnul văz că mi-a perit; De unde dormeam în pace, Îmbrăcat m-am pomenit. Tot spre el, nevrând, mă poartă Un puternic nu știu ce! Ce-al ticnitei mele soartă Fir, când el veni, tăie. Frumos caută, îmi zâmbește, Mi-e drag, îl iubesc mai mult ... după nori. Apoi doru-i venea-n minte, Ea de jale se spărgea, Nevorbind spunea cuvinte Ce simțirea atingea. Înfoca spuindu-și tângu, Subt ea un copaci stufos Ce de nalt stăpânea crângu Ne-a dat razem șezând jos. Ast loc, el, și vreme-alege, Astfel începând vorbi: "- Că ... A mea stingere-a lucrat. A puterei săvârșire, Frumusețele deplin, Daruri mari au strâns oștire, Și oricâte spui, zic puțin. La ...
... știe, gândiam eÅ, om civilisat șu cu Ă³re-care trecere, ține să nu se pună în luptă cu mine și va fi accesibil pentru un act de generositate. “Mi-e milă și mie de sÄ•rmana vÄ•duvă, care a fost rĕŠpovățuită, și sînt gata ... a caseÄ, în care d. Steinbach, om generos, voia să adăpostĂ©scă o familie săracă. Eram mulțumit, căcÄ îmÄ închipuiam, că am pus la cale un lucru bun. "O, - îmÄ z ise primarul, - de aceștia sînt în satul nostru peste o sută. Stipzer, Steinbach și Goldberg sunt tovarăși, aÅ legăturÄ și ... de muschÄ și de burețiÄ și se usucă în cele din urmă. Tot ast-fel se petrec lucrurile în viața socială a UngarieÄ. Un singur om rĕŠe destul, ca miÄ și miÄ să cadă în robia celor ce nu iaÅ parte la durerea obștească, ci trag folos ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... că dacă fac la cărți când sunt de nouă ani, dar când m-oi face mare! Eram încredințat în mine c-o să mă fac un mare cărturar, dar nu mă credea nimeni. Procopseala, însă, și autorlâcul mi-a dat prin piele; că o drăcoaică de slujnică s-a ... dascălul Alexe și de psalteria lui, pentru că fugeam la moșie, afară. Până atunci nu intrasem în școalele elenice, ca să mă numească Eliade. Mai un an am fost slobod, și nu-mi petreceam vremea decât la o stână de oi, unde păstorii aveau felurimi de cărți. Acești oameni veneau sărbătoarea ... în ceruri de bucurie: învățai mai într-o săptămână cântarea întâi. Mă încurca însă că nu știa nimeni să-mi spuie ce este muză ; într-un cuvânt, eram de minune în casă când mă auzeau fetele spuindu-le pe dinafară, în stihuri, Istoria frumosului Arghir și a preafrumoasei Elene ... în sus, dar mi-era necaz de ce n-are și biciul meu puterea aceea de farmec (să mă facă să zbor). Pe toamnă dete un guturai mare în toată casa și eu, deprins din versificația lui Arghir, făcui versuri guturaiului, care începea astfel: O, guturai, guturai! Mulțumește-te încai Că ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
... foarte departate.) No, acuma, Bîrsăscule, tu carele ai mai multă aplicățiune la machemachică, spune-ne doară ce am vrut eu să prezent aici? Școlarul Bîrsescu: Un... castravete, domnule. Profesorul (stăpânindu-și un zâmbet simpatic): Mâncă-l cu mumă-ta! (Schimbând repede tonul:) Tot la foale ți-i gândul, să le-n-dopi!... Nu-i castraveche, mâncăule!... e ... tu și cu mumă-ta, niște loaze! pe mine? care, în cătane, la Zolfărino, unde au fost și cu franțozul și cu talianul, am avut un frache mai mare undrofițir în gavaliri și un unchiu de pe mamă fetfebel la granatiri!... Voi! pe migne! Vezi numa! (Transportat, cântă cu mult avânt eroic:) „La Zolfărino ghe vale, Mere-un ... măiastră a marelui jeniu Neftone, că o comeată cât de mare, măcar ca de-aici pân' la Budopeșta, prin condensățiune, o poate vârî într-un... într-un... fingherhut ... pălăria ghejetului... ghejătar... vulgo năpărstoc. No, acuma, concluziunea. Mereți acasă și spuneti tată-tău și mumi-ti, reșpective părinților voștri ignoranți, să nu mai ... rog. Că-z știința nu trubuie tractată în mod excluzivist, nici ca pe o zeiță ce stă în ceriu, cum spune Schiller, nici ca pe
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... rând, doi la oiște și doi la cetlău! La 9 dimineața ieșai din București pe la capul Podului Mogoșoaii și, după trei opriri (la Săftica un sfert de ceas, la han la Țigănești două ceasuri și jumătate de prânz, și iar un sfert de ceas la Puchenii Dorobanțului), intrai în Ploești, pân straja Bucureștilor, pe la 6 trecute seara... O diligență făcea o dată pe zi cursa ... a sărit din pat. Când a-nserat bine, s-a suit într-o caretă cu patru telegari, îmbrăcat tiptil[xcviii] ca un mirean, însoțit de un credincios, și... mână, băiete! Nici caii tăi, nici drumul tău! Ajungând la izvorul tămăduirii, ca prin farmec i s-au deschis porțile curții; în scară ... și numaidecât tot pe acolo, iacătă s-a arătat și d. doftor, și, după el, doi arnăuți cu hangerele scoase din teacă și un fecior cu un șorț alb. — A! părințele; d-ăștia mi-ai fost? umbli noaptea tiptil pân casele oamenilor, să necinstești femei cinstite? Nu ți-e ... și a mormăit: — Să nu mă nenorocești, doftorașule! Arnăuții l-au ridicat de subțiori, l-au așezat și l-au legat bine pe ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... muta într-o șură, într-o magazie din curte, și odăile le dedeau mobilate muscalilor. Vezi ce politicoasă și ospitalieră populație! Două chichinețe cu câte un pat, o masă, un scaun, un lighean și o lampă trei, patru, chiar cinci sute de lei pe lună. La drept, nu era mult, fiindcă nu se număra cu francul, ci ... luna! Și iar: 15, 25 de poli. Până seara chichinețele erau închiriate din nou. În cârciume, în birturi de orice mână, în toate localurile publice, un minut nu se oprea deverul. Într-un birt francez de cea mai naltă clasă, am văzut cu ochii mei următoarele. Au intrat și s-au așezat la masă un general cu familia, Era tatăl, mama, fată tânără cu guvernantă și doi băiețandri. După toate aparențele, era o familie foarte distinsă și foarte bogată. Au ... înțelegând că n-au dreptate camarazii lor, au intervenit în favoarea românilor. Totuși bătaia ar fi continuat și desigur ar fi luat proporții primejdioase, dacă un muscal, care intra pe ușă, n-ar fi strigat în gura mare un nume muscălesc foarte greu de ținut minte. Muscalii bătăuși s-au oprit ca prin farmec înlemniți. Asta a impus și românilor. Toți luptătorii ...
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... din Pașcani spre Iași numai un tren, la 4.10, cu sosirea la 6.5 p.m.". - Dar... - Știu, mă-ntrerupe ghicindu-mi gândul, este și un tren cum vrei dumneata; dar acela nu umblă... - Este, dar nu umblă? - ...nu umblă decât pe zezonul băilor. - Am înțeles, răspund eu pe jumătate domirit ... Ce febră! peste 43 de grade; aproape să se coaguleze albumina! Fierbe lumea de grija cea mai mare ce poate - cum să zic? - poseda pe un adevărat român - așaÂnumita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să ... și, cât p-aci, dacă nu sare cineva repede să m-apuce, dau să cad pe spate înapoi afară, în valuri. Ca fulgerul mă sageată un gând sinistru: un atac de dambla!... Sunt pierdut!... Dumnezeule! aibi milă de familia mea rămasă departe în străine locuri... Ce bucurie pe mine când cu toată supărarea gleznei ... mi plătesc consumația. Dar amicii protestează: astăzi este rândul de plată al amicului X..., care a repurtat, ca orator la o întrunire electorală, un
Ion Luca Caragiale - Națiunea română
... situație. Națiunea română are să fie o moșioară pentru noi. - Să dea Dumnezeu! am răspuns eu fără mult avânt. Nu știu de ce, dar aveam un fel de neîncredere în viitor. Pe de o parte consideram succesul spontaneu al gazetei ca un foc de paie, care trebuia să se stingă cu atât mai curând cu cât s-aprinsese mai iute. Pe de altă parte mă gândeam că ... împresurării Plevnei, nu mai erau de ajuns corespondențele localizate după gazetele vieneze - veneau prea târziu. Ne-am gândit dar, fiindcă aveam acuma mijloace, să trimetem un corespondent special, întâi la Turnu-Măgurele și apoi chiar la Plevna. De colo până colo am găsit unul - un om cu un nume binecunoscut în societatea noastră, binecrescut, afabil și inteligent, dar boier scăpătat. Am hotărât așa: corespondențe prin poștă să ne trimeată în toate zilele, scriind ... și vânzătorii aleargă nebuni pe strade zbierând: - Națiunea română cu căderea Plevnei! Bucureștii întregi în picioare: fierbe lumea toată; încep să se arboreze drapelele tricolore... Un entuziasm furtunos... Dame, bătându-mă pe umeri, îmi zice radios: - Notre fortune est faite, mon bon! Dar n-apucă să termine, și auzim un ...
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... de paie de deosebite fețe, cu panglica ecoseză asortată și umbrelă cenușie de soare. Fiindcă-i vânt afară, pălăria este garantată cu șiretul petrecut printr-un nasture al redingotei. În salon nu este nimini. D. Bumbeș își scoate pălăria pe care o ține-n mâna stângă, pune umbrela lângă un scaun, apoi trece drept la oglinda din față, își potrivește cravata și manișca egretie, care tot iese afară din jiletcă, își scoate bine manșetele și ... iarnă... — Iè răspunse tânărul, privind galeș sub ochelari și zâmbind foarte ciudat. Iè! când tonțolea doamna așa delicat și eșpanzibil... și i-au vint un acțes... cu doi ofițiri, mă rog... — Știți pentru ce v-am chemat, domnule Bumbeș? — Ba! — ...Să vă rog de un lucru. — De un lucru? să-l știu numai cum că... carele-i acela, mă rog frumos la doamna. Și zicând acestea, se uită grozav de adânc pe sub ... tocmai de asta am ținut să vă vorbesc, ca să vă rog... ca să vă rog să fiți mai indulgenți cu Artur... Ce Dumnezeu, pentru un punct la sută! — Ei! ei! un ...