Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EL
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 1867 pentru PE EL.
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
... al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână ... în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar junele sare ușor de pe el Sub mantă-i purtând mandolină, Cu inima plină de-amoru-i fidel, Cu mintea de visure plină, De grile de fier Al meu cavaler S ... De-a lui amor. El fură munților ecouri tinere, Cântul la dor, Răpește buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munți în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene Și te-a aflat. Tu ești cântărilor sororă gemene, Sufletul lor, Regele ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... un vis plăcut, un dor ce simte omul la vârsta tinereții, când se vede în mijlocul unei naturi frumoase, dar se simte singur în ea! Pe când se lăsa el astfel legănat de gânduri care-l conduceau pe nesimțite la melancolie, auzi deodată un cântec, o doină! I se păru un moment că se află în grădina cea încântată a Armidei ... și m-a sărutat cu drag pe frunte; iar eu tremuram de mult ce-mi era drag, ș-așa bine mă simțeam răzemată pe brațul lui, c-aș fi voit parcă să mor. Iar el mi-a zis: — Mario! știi tu una? dac-ai fi tu femeia mea, așa-i că mult bine am trăi împreună? Ți ... zadar am plâns și m-am pus în genunchi înaintea lui. Nimic nu l-a putut îndupleca. — Tu, femeia lui Ștefan! striga el necontenit. De asta te-am făcut pe lume, de asta te-am crescut, ca să te dau acum pe mâna unui venetic fără loc, nici foc! Dar tu ți-ai ieșit din minte, copila mea! Mai degrabă ți-aș frânge gâtul, decât să fii ...
Ion Luca Caragiale - Deslușire
... multe sute de lei pe lună, el și-a luat spinoasa carieră;... nu pentru ca gazeta lui să facă dever seara la cafenele, el scrie noutăți câte 'n lună și 'n soare;... nu pentru trebșoarele lui, nu pentru simțiminte egoistice, el luptă spre luminarea poporului și spre revendicarea suveranității lui, uzurpată de Stan ori de Bran, ori de cine știe care tiran;... nu pentru meschinul interes ... de sentinelă neadormită a principiilor eterne înscrise solemn în pactul fundamental;... în sfârșit și mai presus de toate, nu în necunoștință de cauză el se pronunță, categoric, sus și tare de nenumărate ori pe zi în gazeta lui. Nu ! nu ! Doamne ferește ! El a luat nobila misiune, spinoasa carieră de brutar al opiniei publice, numai și numai din pricină că un dor nesecabil pentru binele Nației ... l-a împins pe arena publicității. Afară de asta el știe toate fără să fie 'nvățat nimic, și are ferma convingere, că pentru România, pe câtă vreme va fi rău nu va fi bine. Cu așa brutari de treabă, bagă oricine de seamă cât de bine trebue să fie îngrijit ... ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... deasupra frunÈ›ii... Bolta salei era scrisă de jur împrejur cu zodiile cerului... pe murii nalÈ›i erau chipurile zugrăvite a regilor Egipetului. El gândea... Ce umbre urieÈ™eÈ™ti treceau în închipuirea sărmanului muritor care-ntr-o lume atât de măreaÈ›ă se simÈ›ea atât de mic ... furnică ce pluteÈ™te pe o frunză tremurătoare pe suprafaÈ›a Nilului... Deodată peste fereÈ™tile înalte căzură lungi perdele roze... È™i el rămase în sala întinsă într-un întuneric trandafiriu, îngreuiat de lumina lunii ce plutea asupra Egipetului. Memfis dispăru de sub picioarele lui... el rămase singur, cu gândirile lui negre... Noaptea tăcea... El se primbla pin umbra trandafirie a sălii în talerul lui negru-strălucit... apoi scoase din sân o fiolă cizelată dintr-un singur ametist ... în faÈ›a lui... al acestui singur muritor în halele mari È™i deÈ™erte a morÈ›ii... Dar mai era el viu...? PuÈ›in era È™i avea să-È™i rezime capul, greu de cugetările unui imperiu, pe perina păcii eterne... Eterne? Ah, nu cuteza s-o spere. El umbla ca-n vis... umbla ...
... de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de ... și fragile nimicuri, se revărsau aducînd și răspîndind sclipiri, chemînd în graiul lor colorat la voluptate, la desfrîu și la pierzare. Strîns alăturea de dînsa, el mergea fericit și cu inima bună, urmînd cu mintea visul ce-l puseseră amîndoi la cale dis-de-dimineață, stînd pe marginea patului lor alb. Făcuseră planul amîndoi cum să-și mobileze casa de la țară, rînduiseră în odăile văruite locul ce avea să-l ocupe ... așa de reci și de tăioase aruncau spre ochii celui ce-i avea ca și stofa ce și-o alesese. O vorbă rea porni de pe gura de floare, apoi obișnuitele cuvinte, vocabularul întreg ce-l auzise de-atîtea ori se dezlănțui nestăpînit. Îndurător privi el mai întîi, neputînd să-și lămurească furia aceasta neașteptată și apoi, nemaiputîndu-se stăpîni, răspunse și el... Sfărîmată era pacea și visurile făcute dis-de-dimineață, ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... furci să-l atârne. Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! Împărăteasa îl luă cu binișorul și-l mai domoli olecuță. Vezi că el nu punea crezământ pe spusele fiicii sale și ale dădacei. El știa că astfel de întâmplare nu se mai auzise. După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, și lângă ea cinci pâini și un urcioraș cu apă, și îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoață la liman bun, ca unul ce cunoaște nevinovăția ei, și ca ... îl învăță la vânat și-i spunea cu lacrămile în ochi cum a fost ea crescută și cum este nevoită să-l crească pe dânsul. Iară el asculta și băga la cap toate cele ce îi spunea mă-sa. Mai mărindu-se el oleacă, începu a căta vânat mai pe ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... lui pe lume. Căci nu s-a pomenit Alt om ca el; nici fiară n-a fost așa ca dânsul, Căci el a fost Crai-Sânger ce n-a cunoscut plânsul. Ci spun că Sânger, totuși, iubiri mai cunoștea, Căci el avea o fată, pe Lina, și-o iubea Cu patimă. Dar Lina de fel n-a fost ca Sânger: Frumoasă era, blândă, cu sufletul de înger. Și ... tăiat din spade și l-au străpuns cu suliți Și l-au legat de coama fugarilor, pe uliți Trăgându-i mișelește cadavrul țăndurit, Pân oasele pe drumuri de-arbust s-au fărimit. Căci astfel era Sânger; spun basmele de dânsul, Că-n toată-a lui viață el n-a cunoscut plânsul! De-atunci s-a trezit lumea în alt amar de munci. În preabătul grădinii lui Sânger-Crai ... mustrare dânsul, Dar nu plângea, că-n viață el n-a știut ce-i plânsul. Și, ca să-și amăgească mustrările din piept, El a chemat la curte pe ...
... Și mulți mor în cătănie. Se zice că-i bate și-i țin cu mâncări rele. Vai ș-amar! Nu se mai aude nimic de el. Despre alții tot mai vine câte-o veste. Dar el n-are pe nimeni decât pe bietul acesta de câine, care piere de foame. La acest gând, Sanda privi împrejur. Scormon era tupilit la picioa- rele ei. Ea începu să-l ... a fost bun cu dânsa. Când mergea la stână, iarna, când ședeau seara la sfărâmat de porumb, și primăvara, când oile începeau să fete, totdeauna el îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. Cine știe? poate el... Da! de dragul ei el ar fi fost gata să facă orișice. Ar fi dorit să știe unde-i și ce face, și cum e, și ce gândește, ar fi ... ea, întinzându-i bucata. Câinele începu să mușine mălaiul. — Mănâncă, Scormon, mănâncă! Sărmanul, cât e de slab: abia a mai rămas păr pe el! Mănâncă, Scormon! Scormon apucă bucata cu sfială și o puse între labe, iar fata se așeză lângă el ...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... citească și să scrie. Plânse George și călugărul, când muri capra, de nu li se zvântă lacrimile de la ochi multă vreme. O îngropară ca pe oameni. George se tângui mai cu foc de pierderea ei. El știa bine că nu-l făcuse capra, dar o cinstea ca pe o mamă, ca pe una ce-l hrănise și-l crescuse. Nu trecu multă vreme, și iată că muri și călugărul. Îl îngropă George și pe acesta, cu toată evlavia. Apoi, după ce mai plânse și se mai tângui o toană, se hotărî să iasă la lume; căci nu-i mai ... an și așa se băgă ucenic. Iscusința lui George ajunsese de poveste: unde alții nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Și toți se temeau de el. Daca își împlini anul, se mai băgă pe un an, ca să-i dea fier și cărbuni să-și făurească el
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, și toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, și iarmarocul pe sfârșite. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că așa îi era porecla, pentru că atâta odor avea și el pe lângă casă făcut de mâna lui). El tuflește cușma pe cap, o îndeasă pe urechi și habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta". Mergând el cu Duman și Tălășman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre târg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci și pe care îl trăgea cu mâinile singur, la vale cu proptele și la deal cu opintele. — Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot ... ga, ga, ga, ga!" "Na! c-am scăpat de dracul și am dat peste tată-său: acesta mă asurzește! Las' că te însor eu și pe tine acuși, măi buclucașule!" Și, trecând pe lângă un negustor cu pungi de vânzare, dă gânsacul pe
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază cu ochii roată împrejur de pe un vârf de deal, pământ în care se cuprindeau nenumărate păduri, șesuri, lacuri și ape curgătoare. Pe acel vârf de deal, el își clădi casa spre amintire de răsplata domnească; însă înre-o bună dimineață, părându-i-se moșia cam strâmtă, el mai înghiți o moșie răzășească de-alăturea, alungând pe toți răzeșii cu traista-n băț, iar pe cel mai colțos dintre dânșii îl liniști, spânzurându-l de un copac. De-atunci, de câte ori bătea cel mai mic vânt, hornurile casei sale ... o vreme pierdu cheful și pofta de mâncare, și căzu într-o adâncă melancolie. Spre culmea nenorocirilor sale, nici trebile nu-i mergeau tocmai bine. El făcuse datorii, și lăzile sale, pe care familia Smereanu le crezuse nesecate, ajunseră la fund. Ce-mi mai rămâne de făcut? se întrebă hatmanul pe sine. Dacă m-aș ucide!... Aceasta era o idee ca toate ideile. Iată-l, deci, că ia un cuțit de vânat dintr-un dulap; îl ...