Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂCI

 Rezultatele 1171 - 1180 din aproximativ 1686 pentru CĂCI.

Grigore Alexandrescu - Suferința

... mi crească suferirea; Adaoge chiar iadul șerpi, furii ce muncesc; Durerea mea e mută ca deznădăjduirea, E neagră ca și ziua când nu te întâlnesc. Căci astfel e acuma viața-mi osândită, O lungă agonie în care tu domnești; La glasu-ți, la privirea-ți simt inima-mi izbită, Luptându-se ...

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

... Ceilalți călugări, mai înțelepți și mai puțin iubitori de gloria cerească, se mărginesc a cinsti pe sfântul în biserică, unde își are coșciugul; căci trupul s-a făcut nevăzut într-o noapte, după ce o vedenie amenințătoare a îndatorat pe egumen să taie degetul sfântului ...

 

Grigore Alexandrescu - Uliul și găinile

... le priimi pe toate; Le spuse că se crede din suflet norocit Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit, Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate         La dumnealor să vie, Vizita să le-ntoarcă dup-a sa datorie. Mai adăogă însă că daca dumnealor         Îi ...

 

Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia

... strălucite, Însă triste și amare; legi, năravuri se-ndulcesc: Prin științe și prin arte națiile înfrățite În gîndire și în pace drumul slavei îl găsesc. Căci războiul e bici groaznec, care moartea îl iubește, Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc; E a cerului urgie, este foc care ...

 

Grigore Alexandrescu - Un ceas e de când anul trecu

... negură deasă lumina-ntunecează; Fantome de-altă lume șoptesc, mă înconjor; În fiecare șoaptă o muncă înviază, În ochii-mi se confundă trecut și viitor. Căci știu eu viitorul... el nu poate să fie Decât ca anu-acesta, ca anul cel trecut; Bogat de chinuire, deșert de bucurie, Pustiu, fără nădejde ...

 

Grigore Alexandrescu - Ursul și lupul

... a iubit, Că pentru dînsul vieți o mie Să le jertfească e mulțumit.    Asfel de vorbe se zic în lume, Însă drept formă se socotesc; Căci fieșcine le ia de glume, Care se uită cît se vorbesc.    Dar ursul crede, se amăgește, În slujbe pune neamul lupesc: Cum că prieteni are ...

 

Grigore Alexandrescu - Ursul și vulpea

... acest mare?“         Îl întrebă.         â€žÎn toate,         Mai ales în dreptate: Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim, Și legea criminală s-o îmbunătățim; Căci pe vinovați tigrul întîi îi judeca         Ș-apoi îi sugruma.“         â€” „Dar voi ce-o să le faceți?“         â€” â ...

 

Grigore Alexandrescu - Zugravul și portretul

... meu îi comandai; întîi însă-ntrebare Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă Așa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă; Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate, Ș-anume-n Franța mai ales, la ochi să poci eu bate, Fiind acum de măritat o ...

 

Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar

... ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în ...

 

Heinrich Heine - Trei sonete

... vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă ...

 

Iacob Negruzzi - În zadar

... Peste munți și peste mare   Fug, alerg neîncetat Ca să aflu alinare   Pentru sufletu-mi sfărmat Însă vai! În țări străine   În zadar scăpare vreu, Căci

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>