Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OCHI
Rezultatele 1111 - 1120 din aproximativ 1859 pentru OCHI.
Dimitrie Bolintineanu - Plângerile poetului român
Dimitrie Bolintineanu - Plângerile poetului român Plângerile poetului român de Dimitrie Bolintineanu — ,,O, pentru ce, poete, în cânturile tale Tu plângi această țară în care te-ai format? Și florilor ce crește în astă verde vale Le spui cu ochii-n lacrimi că iarna-a-naintat? Dar ce lipsește oare acestor țări frumoase? Nu vezi locuitorii cât sunt de mulțumiți? Că nimeni nu se plânge de zile dureroase Ș-aceasta dovedește că ei sunt fericiți. Când plângi această țară tu ești în amăgire; Legi, arte, instituții în sânu-i înfloresc; Tot ce chezășuiește o dulce fericire, O dulce-ndestulare, nimica nu lipsesc." — ,,Nimica nu lipsește din câte zici tu mie, Aici pământul nostru e binecuvântat, El varsă râuri d-aur; dar îți voi spune ție Lipsește libertatea, și tot e
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
Dimitrie Bolintineanu - Rovina Rovina de Dimitrie Bolintineanu Cu degetele d-aur, fragedele zori Iar deschid spre lacrimi ochii muritori. Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite, Mircea stă cu capii armiei dorite. Părul lui străluce ca fuiorul alb, Scapă valuri late de sub coiful dalb. Fața lui lumină de trăsuri frumoase, Sub trăite zile grele, furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul pân'să-o cate-n moarte. — ,,Pentru țara noastră însă noi murim! În amoru-i tânăr inima mărim! Cât n-or fi românii un popor de sclavi, Demni de tot disprețul popolilor bravi, Cât roși-vor încă jugul crud să poarte, Cât a lor mărire or căta prin moarte, N-o călca străinul într-acest pământ Fără să găsească chiar al său mormânt. Cel ce nu se luptă pentru-al țării bine Nu merită viața decât spre rușine! Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu! Inima îmi spune ...
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana Sora Ana de Dimitrie Bolintineanu De când a ucis prin știre P-acel bun Cantacuzin, Doamna Ghica-n monastire Se ascunde cu-al ei chin. — ,,Soră Ană, Anioară! Să nu-ți vază fața ta! Gelozia ei omoară Tot ce-o poate supăra. Chipul tău e rupt din soare; Sânul tau din criniori, Păru-ți din a serii boare; Buzele-ți din foc de zori. Ochii i-ai răpit din mare, Sufletu-ți e smuls din vânt; De la flori a ta suflare; Gându-ți de la duhul sfânt!" Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-a zis, Înaintea doamnei pare Ca un fraged, dulce vis. — ,,Spuneți, maici fermecătoare, Fără frică de păcat, Pruncul meu cu cosicioare, Cine mi l-a deocheat? Sora Ana cea plăvie? Sora Ana negreșit!... S-o zidească în chilie!..." Și chilia s-a zidit. Sora Ana, Anioară, Asfel roagă pe zidari — ,,Să-mi lăsați o ferestioară, În ferestrele mai mari, Ca să nu se veștejească Fața mea ca-ntr-un mormânt; Până să se dovedească Că nevinovată sânt! Eu sunt tânără, le spune, Traiul mi- ...
Dimitrie Bolintineanu - Viersul mumei
Dimitrie Bolintineanu - Viersul mumei Viersul mumei de Dimitrie Bolintineanu ,,Lanțurile greu mă-ncing, Ochii lăcrimând se sting Dar să văz pe copilași Bălăiori și drăgălași, Stinge-s-ar a mea-ntristare Într-o dulce sărutare! Unde sunteți, dragii mei, Plăpânziori și mititei? Spuneți, mândre florioare, Cin'vă scaldă-n lăcrimioare? Cin'vă leagănă-n cântări? Cin'v-adoarme-n
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna Zina-Doamna de Dimitrie Bolintineanu Zina-doamna se coboară Pe-ale serii dese scări, Scuturând din aripioară Ale lunii sărutări. Printre valuri fugătoare De lumină ce treceau Și sub albele-i picioare Crini de aur se spărgeau. Pe cosițele-i râzânde Mii de raze s-aninau Și în aurele blânde Grațios se legănau. Mii de păsări poleite Cântă-n arbori înfloriți, Unii-n roade aurite, Alții încă-abia-nverziți. Iar pe unde ea se duce, Unde pașii-i rătăcesc, Păsările cânt mai dulce, Florile îmbobocesc. Alba, juna zinuliță Șade sub un plop de-argint Și ascultă în cosiță Vântul nopții murmuind. Dar mai colo-n depărtare Auziți un dulce cânt, Răsunând cu desfătare Printre pomi și printre vânt? — ,,Stele dulci și drăgulițe! Unde este zina mea, Ce vă poartă în cosițe Și vă are tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori ...
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...
Duiliu Zamfirescu - Adio (Zamfirescu)
Duiliu Zamfirescu - Adio (Zamfirescu) Adio de Duiliu Zamfirescu Adio, dulcea mea durere Ce-atât de mult m-ai chinuit. Te las, că nu mai am putere Să te urmez pân-la sfârșit. Tu ești sfioasă și curată Ca floarea albă de pe stânci, Dar ai făptura vinovată, Cu ochii negri și adânci. Și nu-nțelegi că eu sunt bietul Nebun culegător de flori Ce mă ridic încet cu-ncetul Până la stâncile din nori. Dar forma ta înșelătoare Ia calea timpului apus, Și când ajung până la floare, Ea se ridică tot mai sus. (Pe Marea
Duiliu Zamfirescu - Alt cîntec
Duiliu Zamfirescu - Alt cîntec Alt cîntec de Duiliu Zamfirescu Pe subt umbrele de frasini, la fîntîna din pădure Vin, Surată, vin. S-adunăm culbeci de aur, să umplem cofiți cu mure, Și din fugă, peste umeri, sărutări badea să-ți fure, Vin, Surată, vin. C-a plouat, și fundul văii cîntă din privighetori, De gîndești că mersul zilei animatu-s-a de zori; Iarba-i udă, tu pripită, și de-o fi din deal s-aluneci, Ochii mei, privind din vale, amețiți ai să-i întuneci. Sus pe greabănul de munte, în poiană la răcoare, Vin, Surată, vin. Să privim pe valea tristă, cum apune sfîntul soare Și pe ramur cum se-mbucă două păsări surioare, Vin, Surată, vin. Că atîta are omul, ce e azi este al lui. Ce-o fi mîine-i totdeauna marginea mormîntului... Iar pe tine te-a scris firea cu un haz în colțul gurii De mi-aș da, pe-o sărutare, sufletul Mamei-pădurii. (
Duiliu Zamfirescu - Boul Boul de Duiliu Zamfirescu De-a pururi trist, în mijlocul câmpiei, Voinicul bou privește înainte, Cu ochii mari, cu sufletul cuminte, Ca un simbol antic al poeziei. Și parcă-ar vrea să spuie prin cuvinte Că a rămas el paznicul moșiei, Căci toți s-au dus în lumea veciniciei, Iar Lațiul e țară de morminte. Trec norii, trec, spre asfințit de soare, Înveșmântând senina lui tăcere Într-un mister de umbre călătoare. El pleacă trist să cate mângâiere Urmând pe jos un lung șir de cucoare Ce cântă-n zbor o notă de
Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri
... Cu sufletul ca alba lună, Cu trupul cald și liniștit. În trista mea singurătate Au răsărit colo și colo Vedenii cu cap de Apollo Și ochi plini de bunătate: Dar dacă tu ai ști anume Cât farmec e-n făptura ta, Ai face aripi și-ai zbura, Căci prea ești singură ...
Duiliu Zamfirescu - Culcate-s romanițe....
Duiliu Zamfirescu - Culcate-s romaniţe.... Culcate-s romanițe.... de Duiliu Zamfirescu Ușor se mișcă tânăra fecioară, Purtându-și trupul drept ca o făclie; Cu amforele vine de la vie Și vinde must, ca-n vremi de-odinioară. Copilă albă, vina ta să fie De te-o-ntâlni Polibus bunăoară: Cum mâinile-ți sunt prinse de ulcioară O să-ți sărute benghiul din bărbie. Dar ea zâmbește. Colțurile gurei S-ascund hoțos în gingașe gropițe Iar ochii vineți iau coloarea murei. Și iată-l el încununat de vițe, Că-i sare-n drum. Pe pajiștea pădurei, În urma lor, culcate-s romanițe. Athena,