Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ROMÂNESC
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 203 pentru ROMÂNESC.
SFÁNȚ , sfanți , s . m . Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei , care a circulat și în țările românești la începutul sec . XIX ; sorcovăț ; p . gener . monedă măruntă , ban ,
SLÚGER , slugeri , s . m . Dregător în Țara Românească și în Moldova însărcinat cu aprovizionarea curții domnești și a armatei ( rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul ) ; rang , titlu purtat de acest dregător . [ Var . : súlger s .
SOITÁR , soitari , s . m . Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor ( fanarioți ) din țările românești , care însoțeau pe domn la parade , la petreceri etc . [ Var . : ( înv . ) suitár s .
SPĂTĂRÉL , spătărei , s . m . ( În evul mediu , în Țara Românească și în Moldova ) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate , în timp de pace , și atribuții militare , în timp de război . - Spătar ^2 + suf . -
SPĂTÁR^2 , spătari , s . m . ( În evul mediu , în Țara Românească și în Moldova ) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului , iar mai târziu avea comanda cavaleriei . SPĂTÁR^1 , spătare , s . n . Parte mai înaltă a unui scaun , fotoliu etc . , care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele ; rezemătoare , spetează . - Spată + suf . -
STAMBÓL , stamboli , s . m . Monedă de aur turcească , care a circulat și în țările românești în sec .
STÓLNIC , stolnici , s . m . 1. ( În evul mediu , în Țara Românească și în Moldova ) Dregător care purta grija mesei domnești , fiind șeful bucătarilor , al pescarilor și al grădinarilor . 2. ( Pop . ) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la
STOLNICÉL , stolnicei , s . m . ( În evul mediu , în Țara Românească și în Moldova ) Dregător domnesc , subaltern al stolnicului , care strângea dijma din pește . - Stolnic + suf . -
SUDÍT , sudiți , s . m . Locuitor din țările românești aflat sub protecția unei puteri străine , având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială , la anumite privilegii fiscale etc . , de care nu se bucurau
SURÉT , sureturi , s . n . ( În evul mediu , în țările românești ) Copie sau traducere ( a unui act , a unei
SUTÁȘ , sutași , s . m . 1. ( În antichitate , mai ales la romani ) Comandant peste o sută de ostași ; centurion . 2. ( În sec . XVII , în Țara Românească ) Membru al unei bresle fiscale care plătea , singur sau împreună cu alții , o dare anuală de o sută de galbeni . - Sută + suf . -