A r c h e u s . r o

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s`a socotit ca neprihănire.``

Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat;

pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit.

,,Ferice``, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, și ale căror păcate sînt acoperite!

Ferice de omul, căruia nu -i ține Domnul în seamă păcatul!``

Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința ,,i -a fost socotită ca neprihănire.``

Dar cum i -a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur.

Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credință, cînd era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta;

și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur.

În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n`a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credință.

Căci, dacă moștenitori sînt ceice se țin de Lege, credința este zădarnică, și făgăduința este nimicită;

pentrucă Legea aduce mînie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

Deaceea moștenitori sînt ceice se fac prin credință, pentruca să fie prin har, și pentruca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămînța lui Avraam: nu numai pentru sămînța aceea care este supt Lege, ci și pentru sămînța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,

dupăcum este scris: ,,Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri.`` El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morții, și care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca și cum ar fi.

Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: ,,Așa va fi sămînța ta.``

Și, fiindcă n`a fost slab în credință, el nu s`a uitat la trupul său, care era îmbătrînit, -avea aproape o sută de ani, -nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

El nu s`a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să și împlinească.

De aceea credința aceasta ,,i -a fost socotită ca neprihănire.``

Dar nu numai pentru el este scris că ,,i -a fost socotită ca neprihănire``;

ci este scris și pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morți pe Isus Hristos, Domnul nostru,

care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.